„Operele lui Brâncuşi”, distribuite gratuit

389

poarta sarutuluiPrimăria şi Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu au aprobat ieri distribuirea gratuită a sute de pliante intitulate „Ansamblul Monumental Constantin Brâncuşi”.

Este vorba despre un număr de 776 de pliante care se află în gestiunea Centrului Municipal de Cultură şi care au fost achiziţionate la preţul de 2,38 lei/bucata. Pliantul va fi oferit gratuit prin intermediul Centrului de informare turistică din Parcul Central.

Acesta a fost inaugurat în august 2010 şi clădirea respectivă conţine un magazin de suveniruri pentru turişti, un magazin cu lucrări de artă ale artiştilor plastici din cadrul filialei Târgu-Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici şi un punct de informare turistică pentru toţi cei care ajung în oraşul lui Brâncuşi. Pliantul „Ansamblul Monumental Constantin Brâncuşi” conţine o serie de informaţii referitoare la regretatul sculptor gorjean, precum şi date despre operele sale, dar şi despre manifestările organizate anual pentru popularizarea operelor brâncuşiene şi anume: „Brâncuşiana”, „In Memoriam Constantin Brâncuşi” şi Simpozionul Internaţional de Sculptură „Constantin Brâncuşi”.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here