O nouă promisiune! Drum important, reabilitat în 3 ani

1720

Drumul naţional 66A, care leagă judeţul Gorj (Cerna Sat) de Hunedoara (Câmpu lui Neag), ar putea fi modernizat în trei ani, dacă noile promisiuni vor fi duse la îndeplinire. Reabilitarea acestui tronson de drum a devenit oricum subiect de discuţii şi „o prioritate” în timpul campaniilor electorale, dar investiţia care ar putea revitaliza turismul din zonă a fost mereu abandonată. Acum, Guvernul anunţă că proiectul de execuţie al DN 66A va fi scos la licitaţie până la sfârşitul lunii mai.

Construcţia Drumului Naţional 66 A a fost anunţată din 1997 ca o alternativă pentru revigorarea zonei, grav afectată de disponibilizările din sectorul minier. Proiectul a demarat pe vremea în care Traian Băsescu era ministru al Transporturilor, după ce drumul forestier care traversa rezervaţiile naţionale Retezat şi Valea Cernei a fost ridicat la rangul de drum naţional.
După două decenii de la începerea lucrărilor s-a reuşit construcţia a circa 20 de kilometri din şosea. Restul de 19 kilometri ai DN 66A, până la Izvoarele Cernei, unde calea de acces se intersectează cu DN 67D, legând astfel Valea Jiului de Băile Herculane, nu s-au mai asfaltat. Lucrările au fost abandonate, după ce organizaţiile de mediu au contestat proiectul în instanţă, pe motiv că şoseaua va afecta ecosistemul din rezervaţiile naturale. Proiectul a fost refăcut, s-au luat toate avizele necesare, dar nu a mai primit finanţare.

Drum vechi, făgăduieli noi
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Lupeni, că proiectul de execuţie al DN 66A va fi scos la licitaţie în cursul lunii mai, Guvernul alocând fondurile necesare realizării acestei investiţii de infrastructură rutieră.
„Am adoptat pe 16 aprilie o hotărâre de guvern. Până la sfârşitul lunii mai scoatem la licitaţie proiectul de execuţie şi alocăm şi fondurile”, a spus primul ministru.
Sectorul de drum Câmpu lui Neag – Valea Cernei, în prezent pietruit şi degradat, măsoară aproximativ 19 kilometri. „Pe toată lungimea traseului lipsesc parapeţii pentru siguranţa circulaţiei. DN 66A este asfaltat până la Câmpu lui Neag. În prezent, din zona localităţilor Petrila, Petroşani se poate ajunge în localitatea Băile Herculane doar pe un traseu ocolitor, pe reţeaua existentă de drumuri naţionale, prin Târgu-Jiu pe DN 66, iar apoi pe DN 67D către localitatea Baia de Aramă. (…) Podeţele existente sunt în cea mai mare parte podeţe tubulare, fiind majoritatea degradate, fără amenajări în amonte şi aval (camere de cădere, pereuri etc.). Acestea sunt insuficiente ca număr pentru descărcarea apelor pluviale şi au diametrul mic pentru a putea prelua debitul la viituri mari. Șanţurile lipsesc în cea mai mare parte, iar cele existente sunt erodate sau înfundate”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de hotărâre.

Pod nou peste Cerna
Investiţia se ridică la peste 307 milioane lei, fondurile fiind alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor.
În ceea ce priveşte intervenţiile plănuite, pe lângă lucrări de colectare/evacuare a apelor, dar şi lucrări de consolidare a versanţilor şi a terasamentelor, proiectul prevede şi construirea unui pod nou peste râul Cerna.
Termenul de execuţie al lucrărilor este de 36 de luni.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here