O nouă invitație la teatru de păpuși pentru copii

1233

Trupa ,,Pinocchio” îi invită, astăzi, pe copii la un nou spectacol de teatru de păpuși. Este vorba despre piesa ,,Năzdrăvanii”, un spectacol educativ, plin de situații comice și învățăminte utile copiilor. Intrarea este liber.

Evenimentul se va desfășura, ca de obicei, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu, începând cu ora 10.30. În cadrul spectacolului, cei mici vor avea ocazia să facă cunoștiință cu doi purceluși năzdrăvani ce se țin numai de șotii și se amuză copios pe seama fratelui lor mai mic, care își contruiește o casă din cărămizi. Însă înțelepciunea acestuia din urmă îi fac pe cei doi frați să realizeze că au greșit și că atunci când faci un lucru, trebuie să îl faci cât de bine poți. Adaptarea după piesa ,,Cei trei purceluși” îi aparține actriței Cornelia Diaconu, cea care semnează și regia artistică. Din distribuție fac parte: Adelina Popescu, Daniela Rednic, Liliana Uscătescu și Alina Mornea. Ca de fiecare dată, rândurile pe care spectatorii vor putea sta vor fi semnalizate prin marcaje de culoare VERDE. În cadrul rândurilor marcate pentru spectatori, distanța față de următorul spectator sau grup de spectatori, aparținând aceleiași familii, va fi de trei scaune (echivalentul a 2 metri). Accesul în incinta Teatrului de Vară se va face pe poarta principală – strada Vasile Alecsandri, nr.53, iar ieșirea se va realiza pe poarta secundară – spatele Casei de Cultură. ,,Dacă prezentați simptome de răceală, strănut, tuse, vă rugăm să rămâneți acasă. De asemenea, vă rugăm să aveți mască și să respectați măsurile de siguranță și distanțare socială”, transmit organizatorii. Dacă vremea va fi nefavorabilă, spectacolul va fi amânat și reprogramat ulterior.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.