Nume mari ale folk-ului românesc, în weekend la Târgu-Jiu

1020

Vineri, 9 august, începe Festivalul Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului”, ediția a XVIII-a.

Evenimentul va avea loc în perioada 9-11 august, în incinta Teatrului de Vară din Târgu-Jiu și se va desfășura sub formă de spectacol. Evenimentul este organizat de către Școala Populară de Artă Târgu-Jiu, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” în colaborare cu Asociația ,,Proiect pentru o Lume a Oamenilor Mai Buni”, posturi de radio și televiziuni naționale și locale, publicații, societăţi comerciale, organizații neguvernamentale.Acest eveniment își propune să promoveze noi valori reprezentative pentru folkul românesc. În fiecare seară vor avea loc recitaluri susținute de artiști consacrați ai folkului românesc. Vineri şi sâmbătă începând cu ora 19.00, numeroşi interpreţi, din toate colţurile ţării, vor concura pentru trofeul festivalului, iar pe 11 august este programată Festivitatea de premiere și Gala Laureaților. Programul este următorul: vineri, ora 20.30, vor urca pe scenă: Mircea Vintilă, Maria Gheorghiu, OCRU (Adrian Mărgineanu și Dorin Pitariu), CLIPA (câştigătorii ediţiei trecute); sâmbătă, ora 20.30, vor fi recitaluri oferite de Mircea Baniciu, Emeric Imre, Adrian Beznă și Nicu Zotta; duminică, 11 august, ora 19.00, după Festivitatea de premiere și Gala Laureaților, vor urca pe scena Teatrului de Vară din Târgu-Jiu, Vasile Șeicaru, Victor Socaciu, Dan Vană și Ovidiu Mihăilescu. Juriul are în componenţa sa personalități ale muzicii de gen: Dan Vană – preşedintele juriului, Ovidiu Mihăilescu – cantautor, Sorin Minghiat – interpret, Spiridon Popescu – poet, Maria Gheorghiu – cantautor și redactor Radio România, Loreta Popa –specialist Muzeul Literaturii Române, Sorin Bivolaru –profesor Școala Populară de Artă Târgu-Jiu. Tot cu ocazia Festivalului se vor organiza lansări de albume discografice ale personalităților prezente cu această ocazie la Târgu-Jiu, precum și lansări de carte. Amfitrionii evenimentului sunt interpretul Adrian Beznă şi poetul Andrei Maftei. Prețul unui bilet este de 10 lei, prețul unui abonament pentru toate cele 3 zile este de 25 de lei, iar pentru copiii cu vârsta de până la 7 ani, intrarea este liberă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here