Numărul restanţierilor la bănci a crescut în medie cu 10% de la o lună la alta

472
restantieriNumărul restanţierilor înregistraţi la Biroul de Credit (BC) a crescut, în medie, cu 10% de la o lună la alta, în condiţiile în care cei mai mult datornici sunt raportaţi pentru credite de consum, pe locul doi fiind posesorii de carduri de credit, a declarat ieri directorul general al BC, Şerban Epure, potrivit NewsIn.

„Numărul restanţierilor a crescut, în unele luni, cu peste 10%, au existat şi luni în care avansul a fost sub 10% şi este clar că nu putem vorbi încă de limitarea acestei creşteri. Cele mai multe restanţe sunt la credite de consum, pe locul doi fiind probabil cardurile de credit”, a spus Epure. Reprezentantul Biroului de Credit a reamintit că restanţele la împrumuturile bancare creşteau şi înainte de declanşarea crizei, dar într-un ritm normal, corelat cu avansul activităţii de creditare.

„Pot să vă spun că am moştenit în sistem şi persoane înregistrate cu credite la 12-13 bănci sau participanţi (instituţii financiare nebancare sau de leasing, n.r.), însă în cazul multora sunt împrumuturi luate înainte ca băncile să înceapă să transmită masiv informaţii. Noi punem la dispoziţie date din 2005, dar abia din 2007 sunt informaţii consistente”, a precizat Şerban Epure. El a menţionat că, în prezent, Biroul de Credit are înregistrate aproximativ 7 milioane de persoane, atât cu informaţii pozitive, cât şi cu informaţii negative, în condiţiile în care nu toţi debitorii monitorizaţi au şi restanţe. Directorul Biroului de Credit a completat că, în luna septembrie, numărul interogărilor a fost de circa 600.000, în scădere puternică faţă de intervalul corespunzător al anului trecut, pe fondul diminuării activităţii de creditare. La Biroul de Credit sunt înregistraţi debitori pentru valori ale creditelor sub 20.000 de lei.
Selecţie după Business.ro, realizată de Daniela SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here