Motto 1: „Cu cât primejdia e mai mare, cu atât datoria de a înfrunta e mai sfântă.”(J.Valles-romancier şi om politic francez:1832-1885)
„Fire de iarbă, când Pământul/Fu-n verde-nvăluit de voi/Viaţa întâi şi-a spus cuvântul/Pe urmă am apărut şi noi.”(GR)
Locuitori vremelnici pe această insulă cosmică numită Pământ şi care datorită hegemoniei apei asupra uscatului este numită şi „Planeta albastră”.
Datorită pigmentului clorofilian ce îmbracă în veşmânt verde întreaga vegetaţie care acoperă uscatul mai poate fi numită şi „Planeta verde”. Iar noi ne tăiam singuri creaca de sub picioare „despuind” pământul de cămaşa verde, care pe lângă multele beneficii ce aduce omenirii mai are una vitală: asimilaţia clorofiliană, proces prin care plantele verzi sintetizează substanţele organice din dioxidul de carbon şi din apă, eliberând oxigenul atât de necesar vieţii. O primejdie mare care ameninţă întreaga planetă şi implicit România este distrugerea mediului natural, dispariţia de suprafeţe întinse sau reducerea drastică a „covorului verde”. Primejdie care planează şi asupra judeţului nostru, şi asupra Târgu-Jiului. Natura nu trebuie folosită prădalnic ci cu înţelepciune şi în lumina cunoaşterii desfăşurării fenomenelor naturale, considerând mediul geografic un bun care nu există pe nicio altă planetă din sistemul nostru solar. Mediul geografic, flora nu ne aparţine doar nouă ci şi generaţiilor următoare. Vegetaţia reprezintă o sinteză a mai multor factori ea fiind sensibilă la diferenţele de temperatură şi precipitaţii, a solurilor în strânsă corelaţie fiind ocupaţiile omeneşti (agricultura, păstoritul) sau forma reliefului. Flora, vegetaţia în general este reprezentată atât de arbori (pădurea) cât şi de ierburile care „îmbrăţişează”pământul pe toate meridianele şi paralelele Globului. Distrugerea mediului înconjurător prin defrişările sălbatice care s-au făcut în ţara noastră în ultimii 23 de ani au distrus solul, au produs eroziuni atât la suprafaţă cât şi în adâncime, surpări, prăbuşiri şi alunecări de pământ care au distrus şi aşezări omeneşti.
În ţara noastră pădurea ocupa în antichitate 60% din întreaga suprafaţă faţă de 20% acum. Goana sălbatică după înavuţire a dus la „chelirea” unor munţi întregi (ducând implicit la distrugerea faunei sălbatice). Omul în loc să îngrijească vegetaţia, flora pământului a devenit duşmanul ei. Ucigaşul pădurilor, distrugere vegetaţiei, a ierburilor s-a amplificat după 1989.
Mafia retrocedărilor a dus şi în Bucureşti la distrugerea bogatei zestre de parcuri cu care ne-a dăruit Dumnezeu. Restituirea integrală fără oprelişti a făcut din nou moşieri în România. Se cer terenuri agricole sau silvice de presupuşi moştenitori(din care 2/3 sunt falşi din vremuri seculare). Unii pretind mii de hectare lăsate moştenire familiei din vremea lui Constantin Brâncoveanu (Bălăceanu Stolnici). Şi apropo: Până când merge, istoric vorbind dreptul la proprietate moştenită? Se anulează efectele tuturor reformelor agrare?
Acest „drept”merge până la…Adam? Nu m-ar mira să se găsească documente şi în acest sens! Spun aceasta deoarece cei mai mari distrugători ai florei sunt noii împroprietăriţi (sau noii „ciocoi”). Şi nu doar pădurile ci şi fâneţele se distrug. Se distrug parcurile! Chiar în municipiul nostru cu toată străduinţa Consiliului Local au fost „înghiţite”unele mici părculeţe, squar-uri şi alte locuri de joacă pentru copii. S-au redus drastic curţile unor şcoli care-şi deschid uşa direct în stradă. Şi în locul lor au apărut vile sau magazine. Vezi locul de joacă de lângă Şcoala „Constantin Brâncuşi” sau curtea Colegiului „Ecaterina Teodoroiu” care s-a redus la un „istm”. Sau părculeţul prin care se urcă de pe Ana Ipătescu spre Parcul Coloanei.
Şi nişte inconştienţi rup pomii şi din parcul central.
Nu mai distrugeţi vegetaţia oameni buni! Sunt „plămânii vii” ai oraşului, având şi funcţii sociale, recreative, turistice şi estetice!
Nu mai ucideţi firul de iarbă!
Gh. Rădulescu
