Nu-i poate lua tratamentul fetiței sale cu handicap, pentru că polițistul din comună i-a reținut cartea de identitate!

3742

Un bărbat din comuna Aninoasa își cheltuiește și ultimul bănuț din buzunar pentru a ajunge la Târgu Jiu, ca să se plângă șefilor Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj în legătură cu comportamentul abuziv al agentului șef adjunct de poliție Răzvan Buștean de la Postul de Poliție Aninoasa. Cu lacrimi în ochi, Valentin Găman spune că a ajuns în situația de a nu putea să-i ia tratamentul medical fiicei sale, de numai 3 ani și jumătate, care are un handicap grav, din cauză că polițistul Buștean i-a oprit cartea de identitate, după ce l-a citat la postul de poliție din comună, într-o seară, la orele 22:00 (!?).

Valentin Găman locuiește în satul Costești din comuna Aninoasa și, în urmă cu trei săptămâni, a observat că dintr-o stivă de cherestea aflată în curtea gospodăriei fratelui său, lipsesc mai multe scânduri. Fratele său, împreună cu familia, este plecat la muncă în străinătate, așa că, aproape zilnic, Valentin trece pe la casa acestuia, aflată la mică distanță de domiciliul său, tocmai în ideea de a nu fi prădată de hoți. Când a văzut că lipsește scândura, Valentin s-a dus imediat cu gândul la un vecin, care tocmai ce îi ceruse 20 de scânduri, cu câteva zile înainte, și pe care l-a refuzat, așa că a mers direct acasă la acesta și l-a rugat să aducă înapoi ce furase. ,,A început să mă injure și să mă amenințe, când i-am cerut să ducă scândura înapoi, și a zis că nu am ce să-i fac”, spune Valentin. Omul a sunat la postul de poliție din comună și, cum nu a răspuns nimeni, a trimis plângerea în care sesiza furtul către IPJ Gorj.
Peste două săptămâni, Valentin Găman a primit o citație prin care era invitat la Postul de Poliție Aninoasa, în data de 17 noiembrie, la orele 22:00, pentru a fi audiat în legătură cu cele sesizate. Valentin povestește că a mers la poliție, deși a fost citat aproape de miezul nopții, însă a avut parte de un comportament total neadecvat al polițistului Buștean. ,,De cum am intrat a început să-mi reproșeze că de ce am trecut peste el și am depus plângerea la IPJ. Mi-a vorbit foarte urât. În final, mi-a oprit buletinul la el și mi-a zis că pot să plec”, susține Găman. Valentin Găman bate drumurile spre Târgu Jiu pentru a ajunge în audiență la șefii IPJ Gorj, în speranța că își va recupera cartea de identitate, care se află de patru zile la polițistul Răzvan Buștean, pentru a-i putea lua tratamentul fetiței sale cu dizabilități.
,,Fetița mea, în vârstă de 3 ani și jumătate, are un handicap grav cu asistent personal. Sunt disperat pentru că nu-i pot lua tratamentul fără buletin, dar polițistul Buștean nu înțelege aspectul ăsta care ține de sănătatea unui copil, nu de disputele și problemele adulților”, a declarat bărbatul dezamăgit. Cu ultimii săi 20 de lei, Valentin Găman a venit, luni, la Târgu Jiu, pentru a merge în audiență la șefii poliției gorjene, numai că a fost programat în altă zi, așa că trebuie să se împrumute de bani pentru a reveni la IPJ Gorj, în speranța că-și va recupera cartea de identitate de la polițistul din Aninoasa, ca să poată lua tratamentul medical fetiței sale.
Claudiu Matei

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here