Note de lectură – STRIGĂT

633

O carte a unui fost deținut politic și luptător în Rezistența anticomunistă timp de 40 de ani

A scrie despre a treia carte a Domnului Sergiu Mischie nu e ușor.
Am citit-o și pe aceasta ca pe un document lăsat urmașilor săi ca pe o carte de istorie, un Strigăt în pustie despre România sub ocupația comuniștilor, scrisă de un Om care „iartă, dar nu poate să uite”.
Cartea aceasta este o pagină de istorie pentru oricine care iubește România.
Mă opresc doar la Regina Elisabeta, prima Regină a Țării. S-a născut pe 29 decembrie 1843 și la vârsta de 26 de ani s-a căsătorit cu Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a guvernat sub numele regal de Carol I al României.
În timpul Războiului din 1877, Elisabeta a înființat spitale, a procurat medicamente pentru răniți îngrijindu-i chiar ea.
A organizat la Castelul regal de la Sinaia un centru de meșteșuguri naționale.
Regina s-a înconjurat cu artiști în devenire, cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu și i-a sprijinit financiar pe pictorul Nicolae Grigorescu și pe poetul Vasile Alecsandri.
Pentru a fi cunoscute frumusețile Patriei, trenul Orient Express făcea o haltă la Sinaia și călătorii erau găzduiți la Castelul regal.
Talentul său lingvistic desăvârșit a ajutat-o să publice diverse opere în limbile franceză, germană și engleză pseudonimul Carmen Silva, latinescu pentru „cântecul pădurii”, prin lucrările sale făcând cunoscută în străinătate România.
A colaborat la scrierea mai multor cărți cu doamna ei de curte Mite Kremnitz, una dintre iubitele lui Mihai Eminescu, Mite era cumnata lui Titu Maiorescu și a devenit eroina principală a unui roman de dragoste scris de Eugen Lovinescu.
La curtea de la Castelul Peleș, doamnele de curte și Regina însăși învățau poeziile lui Eminescu pe de rost.
Pe George Enescu l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor, construibndu-i special pentru el o sală de concerte, dăruindu-i o vioară construită de celebrul lutier italian Amati.
Regina Elisabeta a murit cu puțin timp înainte ca România să declare război Germaniei și a fost îngropată la Mănăstirea de la Curtea de Argeș.
Laude aduce autorul și altor oameni de seamă ai României: Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă pionierii aviației.
Timișoara a fost primul oraș iluminat electric din Europa și al doilea din lume după New York.
România a fost prima țară din lume care a extras petrol la scară industrială, menționată în anul 1857.
În 1856, frații Marin și Teodor Mehedințeanu au construit prima rafinărie din lume în bariera Rafov din Ploiești și la 01 aprilie 1857 au asigurat iluminarea cu petrol lampant a Bucureștiului, primul oraș din lume care a utilizat această metodă modernă de iluminat stradal.
România a fost decenii la rând lider mondial în echipamente și utilaje de foraj și extracție a țițeiului și gazelor.
România a fost grânarul Europei în anii 1930-1940 și leul românesc era valută forte pe piața Europei.
Lumea a scăpat de holeră datorită lui Ioan cantacuzino.
Constantin Brâncuși a reinventat sculptura mondială prin Coloana Infinitului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii.
Nicolae C. Paulescu, inventatorul insulinei, Petrache Poenaru, membru al Academiei Române, inventatorul stiloului.
Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, George Enescu, Vasile Alecsandri, etc, etc, etc. Laude aduce autorul și marilor domnitori cum sunt Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și alții și alții care și-au dat viața pentru România.
Alte capitole vorbesc despre luptătorii anticomuniști.
Sergiu Mischie a scris cartea ca să arate că nu a fost singur pe Câmpul de luptă și ca el au mai fost și alții de când România există mai înainte de Dacia și alții eroi ai Patriei.
Stau mărturie pentru Cartea sa eroii din războaiele pentru neatârnare ale României din satul Hobița și Comuna Peștișani.
Căpitanul Brâncuși care a preferat să se predea în mâinile dușmanului decât să omoare soldații care-l căutau în munți puși de o mână dușmană și care a fost condamnat 20 de ani la fel cu ordonanța sa.
Pe lângă Căpitan, datorită rezistenței sale în munți au căzut Lache Tabacu, acel cântăreț de biserică ce le ducea mâncare în pădure noaptea la „Cioaca lui Brâncuși”.
Vor mai fi condamnați Olimpia Blendea și preotul Sabin Chirițescu.
A făcut pușcărie, dar după eliberare a trăit ca un om modest și cu dragoste de Țară. Luptător – Învățătorul Constantin Tabacu, care a înființat Școala de la Hobița în casa sa.
Sala de clasă fiind mică, Domnul Constantin Tabacu se hotărăște să facă o școală a satului. În 1934, după ce pusese temelia, Constantin Tabacu este concentrat, iar construcția intră în conservare.
În 1950, fiind învățător la Școala din Brădiceni, a fost luat din clasă în fața copiilor și fără judecată cine mai știe câți ani de pușcărie a făcut, nemaifiind pus în drepturi niciodată.
Și, desigur, mai sunt și alții anticomuniști cum a fost Profesorul de la Școala elementară din Peștișani – Petre Ceaureanu, care a fost luat din cancelarie și dus și judecat făcând, tânăr fiind, ani grei de temniță. Aceste fapte pe care Autorul cărții de azi „Strigăt” le-a trăit stau mărturie de ce Sergiu Mischie și-a creat „Vulturul” de munte.
„Strigăt” – aceasta este cartea Scriitorului Sergiu Mischie, pe care copiii de azi va trebui s-o citească, dacă vor să afle adevărul despre cum a fost odată pe timpul comunismului.
Ion Căpruciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.