Note amare – Un pod peste inimi

291

Ion capruciuA murit vecinul nostru. Tatăl unchiului meu, Eugen, soţul surorii mamei. Aveam şapte ani şi bunică-mea nu m-a lăsat să-l văd, copii n-au voie, mi-a spus dar eu m-am furişat printre lume, venise tot satul să-l vadă că era om de vază în sat, cu prăvălie şi vad bun, vindea ţigări şi bomboane, gaz şi untdelemn, lumânări şi turtă dulce pentru copii.

Eu mă duceam de multe ori, doar treceam drumul şi-i ceream bomboane. Bomboane, îmi zicea, are şi bunică-ta… Da moşule, dar nu are de alea cu gămălie… Îmi da o bomboană şi eu pe aici ţi-e drumul. M-am furişat după cum v-am spus şi m-am aşezat într-un colţ, lume multă şi chiar dacă odaia era cea mai mare dintre toate lumea nu avea loc. Eu mă uitam cu patru ochi şi mă miram cu şapte. Târziu, când a venit bunică-mea, am întrebat-o: „Bună dar pentru ce are mortul băncuţa între degete, eu aş fi luat-o pentru nişte bomboane, că mi se făcuse apă în gură şi cum să-i cer lui Moş Vasile aşa cum stă el frumos şi cuminte cu băncuţa între degete?” Păi, zice bunica, să plătească luntraşul când va trece Aheronul cu corabia. Deci mă gândesc eu cu mintea mea mică dacă corabie trebuie să fie o apă mare cât Bâlta, care îşi dă drumul de la munte numai cu corabia o mai poţi trece. Asta înseamnă că toţi morţii noştri, bunicul şi străbunicul despre care îmi povesteşte bunica se află dincolo de Bâlta, pe Stârcu, mai sus, la Cruci sau în Dealul Bătrân. Înseamnă că fiecare sat are în jur o apă şi peste apă mai multe dealuri unde se duc morţii în Eden, aşa mi se pare că se cheamă, numai că asta cu Raiul am aflat-o mult mai târziu, când am început să păzesc oile şi să ascult cum cântă pădurea prin cântecul cucilor şi al mierlelor, privighetoarea păstrând-o pentru îndrăgostiţi. Dar cum şi eu m-am făcut mare că doar oricum treceau zilele, într-o zi am întâlnit o fetişcană, una care alerga mai iute ca o căprioară şi care păzea iezii stând de vorbă cu vulturii şi ciuhurezii. Din ziua aceia urcam dealul împreună ca să ne spunem, în fiecare zi, bună dimineaţa. Şi ne căutam împreună străbunii mereu peste Bâlta, unde credeam noi că e Edenul, oricum aici fiind şi atunci Raiul de pe pământ pentru amândoi. Nu ştiu dacă am sărutat acea fetişcană, dar oricum ne ridicam pe călcâie, de frică să nu-mi ia lupul oile, dar ştiu că multe zile după aceia, mai ales toamna, mergeam împreună să ciugulim strugurii copţi timpuriu, pe Moşul Pandelie, împrumutându-l cu câte o sticlă de rachiu să nu ne vadă. Treceam Bâlta pe o punte, un adevărat pod de lemn pe care puteau trece şi carele care se întorceau acasă pline de rodul pământului. Şi toată lumea era a noastră de la Brădiceni la Arcani şi Câmpofeni şi dincolo, dincolo… Că erau prea puţine maşinile cu aburi şi parcă picioarele ne erau mai la îndemână. Apoi au venit vremuri mai aspre. Fata cu care desenasem toate dealurile s-a risipit, şi eu ca şi ea. şi Dealul a plâns şapte ani şi mai bine după cum mi-a povestit zilele acestea un vecin. Şi podul l-au dărâmat nişte pierde vară, ziceau că face umbră pământului. Şi după 30 de ani şi mai bine, prietenii cu care m-am întâlnit din Câmpofeni şi din Arcani, din Stroieşti, unii şi-au mai păstrat viile, m-au recunoscut, şi eu pe ei, şi-am pus de mai vechea prietenie cum visează stejarul din stejarul tăiat, şi am vorbit, şi ne-am adus aminte de scrisorile toate câte le-am scris. Şi am pus de o punte, un pod al inimilor care să treacă de pe un mal al Bâlţii pe celălalt. Nu numai pentru noi, ci şi pentru cei care au trecut Aheronul dacă vor să se mai întoarcă în sat.

Ion Căpruciu

N.R. Uimitoarea aducere aminte are un realism tratat cu mijloace poetice căpruciene. Podul, punte nu mai există aşa cum nici primari gospodari n-au mai avut Brădicenii, sat aparţinător de comuna Peştişani. Culmea este că brădicenenii i-au adus actualului primar penal, aflat la al treilea mandat 185 de voturi mai mult decât lui Nicolae Nicolcioiu, principalul contracandidat. Asta probabil nu pentru că le-a vândut de două ori lacurile, unor interlopi şi fără licitaţie, şi Dispensarul veterinar odată şi bine dr. Florin Gorcea, tot fără licitaţie şi fără acte. A contat mai mult că de Florii, de ziua prenumelui primarului Florin Pavel, le-a dat de mâncat tocană de berbecuţi, de băut şi le-a cântat directorul Căminului Cultural (fără cămin, dar cu carte de muncă!) C. Dodo Lătăreţu cu orchestra sa gratis. Fără să ceară bani alegătorilor, dar cu sume grase din taxele şi impozitele lor(I. Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here