Noi rețineri în mega-dosarul de TRAFIC de PERSOANE și PROXENETISM, percheziții s-au făcut și în Gorj

1066

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, ieri, reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 2 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane.
,,În cauză s-a reținut faptul că cei doi inculpați au constituit, alături de alte persoane, o grupare infracțională în scopul comiterii unor infracțiuni de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
În perioada 2012 – 2017, prin inducere în eroare (promisiuni de căsătorie) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a mai multor persoane vătămate, inculpații le-au recrutat, transportat, adăpostit în mai multe locații de pe teritoriul Germaniei și le-au constrâns în vederea practicării prostituției în beneficiul grupării”, se arată într-un comunicat DIICOT.
În cursul zilei de astăzi, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
În acest dosar au fost efectuate 23 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Ilfov, Brașov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu și Vâlcea într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

În urma audierilor mai multe persoane au fost arestate preventiv, printre care și Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here