Neregulile din agricultură, depistate de inspectorii de muncă

399

culturi agricoleInspectorii de muncă gorjeni de la Serviciul Control Scuritate şi Sănătate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au efectuat o serie de acţiuni de control în cadrul „Campaniei naţionale privind verificarea modului în care angajatorii şi lucrătorii respectă prevederile legale referitoare la securitate şi sănătate în muncă în activităţile de recoltare a culturilor agricole şi horticole”.

Astfel, potrivit lui George Romanescu, directorul coordonator al ITM Gorj, s-au făcut 11 verificări în acest sens şi s-au constatat un număr de 13 neconformităţi pentru care s-au stabilit măsuri de remediere şi s-au aplicat şi patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.000 de lei.

„În timpul controalelor la faţa locului, inspectorii de muncă de la Compartimentul SSM au identificat atât deficienţe organizatorice, cât şi tehnice. Dintre acestea, amintesc termenul de valabilitate depăşit al buletinului de măsurători al prizei de împământare, neasigurarea cunoaşterii şi a aplicării măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie, neefectuarea controlului medical periodic şi a informării lucrătorilor asupra riscurilor de la locurile de muncă”, a declarat Romanescu. De asemenea, printre deficienţele găsite de oamenii legii s-au mai numărat şi faptul că angajatorii nu au informat angajatele în scris asupra drepturilor privind protecţia maternităţii la locul de muncă, neîntocmirea instrucţiunilor proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, precum şi faptul că în fişa postului nu se stabiliseră atribuţiile şi răspunderile ce le revin lucrătorilor în acest domeniu, corespunzător funcţiei exercitate.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here