Narcis Răducan: “Nu mai suntem atât de invizibili”

254

Președintele Pandurilor, Narcis Răducan, consideră că echipa gorjeană a atras atenția tuturor, iar de acum înainte meciurile vor fi mult mai dificile pentru trupa lui Edi Iordănescu, adversarii fiind deja puși în gardă de evoluțiile bune din ultima perioadă.
Răducan mai spune că se aștepta la un sezon bun al Pandurilor, dar exista și o temere legată de acomodarea nou-veniților și integrarea lor în echipă: “Mă aşteptam să facem performanţă, pentru că de aceea am acceptat să vin aici, îl ştiam foarte bine pe Edi, dar ne era teamă s-o spunem cu voce tare, pentru că nu e simplu în condiţiile în care am plecat la drum. Băieţii au depăşit orice aşteptări, cred că şi noi am fost foarte aproape de ei, atunci când este armonie într-un club şi există şi calitate şi multă muncă, trebuie să vină şi rezultatele. Deocamdată nu e ora bilanţului, de aceea suntem şi reţinuţi în ceea ce priveşte performanţa din acest an, avem încă multe puncte de câştigat pentru a ajunge unde ne-am propus, dar am minţi să spunem că nu suntem mulţumiţi şi ne-am bucura să îi ţină cât mai mult pe băieţi această formă”, a declarat președintele Pandurilor. Acesta ține să atragă atenția jucătorilor echipei gorjene că toate aprecierile primite au și părți negative, cea de a-i încărca cu o anume presiune, precum și o concentrare mai mare a adversarilor în meciurile contra Pandurilor: “Ne apropiem de punctul culminant al acestui sezon regulat şi toată lumea încearcă să se autodepăşească, toate aceste aprecieri şi laude încarcă puţin atitudinea echipelor care vin să joace împotriva noastră, lumea ne tratează într-un alt mod, a fost entuziasmant jocul împotriva Stelei, dar din acel moment nu mai suntem atât de invizibili şi treaba asta ne face meciurile mai grele”, a mai spus Narcis Răducan.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here