Mass-media din România e plină cu “ auzim, vedem, se spune, citim, etc. “, cu și despre politică, despre purtătorii ei de viruși ce ne macină existența, învârtindu-se până la urmă în jurul unui personaj mediocru și imoral, obsedat de putere și plin de tupeu ce a ajuns în fruntea țării pe căi și prin mijloace la fel de obscure.
În schimb, de 22 de ani încoace, se pierde esențialul din dezbaterile publice și evident “răsplata cuvenită” iresponsabilității celor care într-un fel sau altul s-au succedat la putere, lichidând aproape totul în jur; economia, resursele naturale și valorile naționale, golirea visteriei s.a., amplificând sărăcia și scăderea dramatică a populației, inclusiv printr-o emigrare masivă în afară. Au aruncat în starea de avarie sistemul de învățământ și sănătatea publică, mediul ambient, după cum au sechestrat statul de drept, aruncând în derizoriu legislația și rolul instituțiilor statului, dar și respectul față de cetățeni. În fine, au vândut străinilor țara pe nimic, au jefuit și ei pe rupte, adâncind, cum mai spuneam, prăpastia sărăciei pentru milioanele de români, ș.a.m.d.
Și iată că acum, găștile de politruci, ajunse prin rotație la ciolanul puterii și cu mandatul credulității și naivității noastre, au strâns biciuind România, averi imense și parale doldora, nu doar pentru ei, ci și pentru urmașii lor, urmașii urmașilor lor. O fac și în continuare cu o nemărginită lăcomie, punându-ne fireasca și mai ales îngrijorătoarea întrebare “ dar până când oare? “. Sau cu alte cuvinte, ei o vor scoate lejer la capăt procedând mișelește, în schimb nu știm cum o vom scoate noi la capăt- “ boborul “ amărăștean.
De aceea, și revenim la ceea ce ne doare mai mult în ultima vreme, la “ colonizarea “ forțată și sărăcia generalizată, fără vreo portiță de ieșire, după cum generații după generații de învățăcei și de tineri, bulversate de racilele unui astfel de sistem politic, sunt incapabile să se afirme și să demonstreze că n-au trecut degeaba prin viață și anii de școală, mai mulți sau mai puțini, fiecare după putință.
Or astfel de probleme legate de destinele României ar trebui să ne preocupe, făcând bunăoară din examenul de bacalaureat și nu numai, nu doar simple și ocazionale știri de presă, ci o dezbatere ca pe un fenomen social, dovedit negativ prin rezultate și devastator atât pentru prezentul și viitorul nostru ca națiune. Evident că, în primul rând poartă vinovăția cei care la fiecare ciclu de guvernare, din moft sau din prostie o iau mereu de la zero, distrugând și ceea ce s-a mai clădit cu oarece logică și eforturi financiare și umane. În al doilea rând, pentru că în școli, universități și alte instituții de învățământ, nu se mai învață, existând și explicații, mai precis pentru generația tânără nu mai există repere și nici motivație. Într-o țară normală, izvorul, perspectivele și siguranța locurilor de muncă se găsesc în economia funcțională, cu industrie, agricultură, turism, servicii, etc., după cum factorii de putere și decizie, în cazul de față cei din educație, ar trebui să coreleze strategia națională și rețeaua școlară în funcție de oportunități, de nevoile și cerințele de pe piața muncii, chiar mai mult decât atât, se impune o flexibilizare a procesului de învățământ care să faciliteze formarea profesională pe traseul unor specializări multiple, adaptabile spre orice fel de mutații economico-sociale.
Or, este grav că nu se conștientizează aceste lucruri, aruncând mereu vina când pe părinți, când pe profesori sau elevi și nu pe niște realități care ucid sistemul, în primul rând amestecul politiculului în ansamblul său, pentru a răspunde unor interese meschine de grup ce au bulversat dramatic nu doar bunul mers al învățământului, ci întreaga societate românească.
Este evident că, orice tânăr are obligația de a acumula, în primul rând în școala gimnazială măcar un minim de cunoștinte, de cultură generală, câștig absolut util într-o societate civilizată. Numai că de aici drumurile se despart, trebuind a se purcede spre formele diferențiate și vocaționale de studiu, în funcție de capacitățile și putințele fiecărui elev în parte. Mai exact, admiterea într-o formă sau alta de pregătire; în liceele de elită sau tehnice, cu sau fără bacalaureat diferențiat, școli profesionale și de meserii, or calificare la locul de muncă. Iar mai departe, după caz, printr-o selecție extrem de riguroasă, pătrunderea în învățământul superior, școli post-liceale, etc. în diversele lor specialități s.a.m.d.
Până acum, între multe altele, în lipsa unei strategii naționale de reorientare în sistem, dar și lejerității pătrunderii candidaților spre forme de studiu mai degrabă mercantile, au anarhizat procesul de formare profesională și a forței de muncă.
Mai mult, absolvenții sunt din start abonați la somaj, în cel mai bun caz vânzători pe la buticuri, ori emigranți și angajați necalificați în afară la spalat de vase, îngrijind bătrâni sau curățând bude. După cum înstrăinarea, promiscuitatea, etnobotanicele și alte mari nenorociri ce bântuie societatea românească au devenit un mediu extrem de nociv pentru foarte mulți tineri lipsiți de perspectiva unor certitudini materiale și umane.
În consecință sunt motive de mare îngrijorare vizavi de actuala stare a învățământului românesc, alimentat și de un lanț de alte verigi slabe din sistem, precum subfinanțarea, salarizarea extrem de modestă și lipsa de respect pentru statutul social al cadrelor didactice, managementul slab, neprofesionist din unitățile de învățământ, nu în ultimul rând pregătirea precară a absolvenților ce vin din învățământul superior cu profil didactic și chiar penuria de personal calificat în sistem.
Drept urmare este nevoie de o responsabilizare urgentă a factorilor de decizie spre o reală aplicare vizavi de dezvoltarea economică facilitându-se astfel studiul pentru toată lumea în funcție de voință și… putință, deci și o exigență sporită în promovarea dascălilor și elevilor. De asemenea, mult mai multă preocupare pentru ceea ce trebuie să pregătească și să formeze sistemul de învățământ, cum și care trebuie să fie modalitățile eficiente de muncă cu generația tânără- elevi, studenți, etc.
Bunăoară și în județul Gorj se simte nevoia urgentă a unei facultăți de horti-pomicultură, și de medicină veterinară, avându-se în vedere că economia agrară poate fi într-o perspectivă apropiată pilonul sigur ce poate să scoată România din impas. Or din păcate nu mai prea avem specialiști în acest domeniu, lucrând adesea după ureche, rudimentar și ineficient. Și atunci, oare se poate?
Vasile Irod
