Motru a scăpat de povara Cupei

323

Echipa de Liga a 3-a, Minerul Motru, a părăsit Cupa României, fiind învinsă, acasă, de diviziona B, FC Caransebeș, scor 0-2, în faza a IV-a a competiției.

„Minerii” au răsuflat ușurați că au scăpat de povara Cupei. Echipa de liga secundă, FC Caransebeș, s-a calificat în turul V după victoria cu 2-0 de la Motru. În prezența a circa 300 de spectatori, echipa din Caransebeș a deschis scorul prin Himcinschi în minutul 43 care, angajat în adâncime de Negoescu, a şutat la colţul scurt, învingându-l pe portarul gorjean.
Scorul final a fost stabilit în minutul 80, când Artean a prins un şut excelent de la 20 de metri, aproape de vinclul porţii adverse, catapultând mingea în plasa laterală.
„A fost 2-0 pentru ei, înseamnă că au meritat victoria. Asta e diferenţa între Divizia C şi Divizia B. Dar, putea să fie şi 2-2, dar ne-au bătut”, a declarat directorul sportiv al minerilor, Mihai Cernica. Motrenii nu fac o tragedie din eliminarea din Cupă. Din contră…Gândul minerilor este, de acum, la campionat.
Minerul revine în Liga a 3-a după un sezon rușinos petrecut în Liga 2. „Meciul de vineri e interesant şi important, avem acasă cu Corvinul Hunedoara de la ora 18.00 în prima etapă din campionat. Cupa e de domeniul trecutului acum. Şi sincer, la cheltuielile care sunt în Cupă nu ştiu echipele mici, aşa cum suntem şi noi dacă suferă prea mult pentru eliminare. La sărăcia care este pe la noi, Cupa României ne lipsea. Abia ne-am achitat datoriile, vai de capul nostru. Ne axăm pe campionat, cu cât mergi mai departe în Cupă cu atât costurile cresc. Nu ştiu dacă se merită să cheltuim bani pe care nici nu-i avem. Am tratat serios competiţia, am trecut de trei tururi, acum e important campionatul”, a spus Cernica.
În etapa viitoare vor intra în competiție și echipele din Liga 1. Tragerea la sorți a șaisprezecimilor Cupei României a fost programată marți, 16 septembrie, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului.

UTA și Motru, favorite în seria a IV-a
Cele trei formații gorjene ce vor lua sâmbătă startul în noul campionat de Liga a 3-a, Minerul Motru, Pandurii II și Știința Turceni, au fost repartizate în seria a IV-a. Jiul Rovinari s-a retras din competiție, deși își câștigase dreptul de a evolua în eșalonul trei. Pandurii II va intra în competiție cu o echipă cu o medie de vârstă foarte scăzută, 16-17 ani și speră să facă din nou o figură frumoasă, într-o serie foarte echilibrată. „Sunt echipe bune care au pătruns în seria a IV-a. Este o serie echilibrată din punct de vedere valoric, majoritatea echipelor au loturi formate din jucători cu experiență. Se evidențiază două echipe, UTA și Minerul Motru, care au activat în Liga a 2-a și care se bat la promovare”, a spus antrenorul principal al echipei Pandurii II, Adrian Bogoi.
În sezonul trecut, Pandurii II a fost singura echipă satelit a unei prim divizionare care a intrat în play-off.
Pandurii II nu are obiectiv în viitorul campionat, menirea sa fiind de a forma jucători pentru echipa mare.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here