Mort în mașina condusă de propriul nepot!

345

Un bătrân de 70 de ani, din Tismana, și-a pierdut viața, duminică după-amiază, după ce mașina în care se afla a căzut într-o prăpastie aflată chiar în fața casei surorii acestuia. Ion Frățilescu venise de la o pomană a unei alte surori a sa împreună cu un nepot, tânărul de 21 de ani fiind cel care conducea autoturismul. Petre Claudiu Frățilescu avea permis de conducere de doar trei săptămâni, iar asta pare să își fi spus cuvântul atunci când a trebuit să plece cu mașina de pe loc. În satul Sohodol, acolo unde a avut loc nenorocirea, majoritatea caselor sunt situate pe terenuri înclinate, iar drumul de acces dintre ele este foarte îngust. Tânărul șofer a reușit să meargă pe drumul respectiv doar câțiva metri, după care mașina sa s-a dus direct într-o prăpastie adâncă de vreo 30 de metri.

“Bătrânul care e mort venise cu nepotu-su de la o pomană din alt sat, iar aici copilul a mers cu mașina doar vreo cinci metri. Nu știe nimeni cum a făcut sau ce a pățit, dar a luat dreapta și a ieșit de pe drum. S-a dus direct în ogaș jos. Mai vroiau să ia și pe o femeie din sat să o ducă până acasă, dar norocul ei că a refuzat. Le-a zis că stă la doar câteva case mai jos și că nu se mai urcă în mașină ca să mai oprească și la ea la poartă. Bine că nu s-a urcat și femeia asta că cine știe dacă mai trăia și ea”, a spus unul dintre localnici. Sora bătrânului care a murit a fost singura care a văzut ce s-a întâmplat, femeia reușind cu greu să povestească ceea ce a văzut, după ce fratele său a plecat de la locuința ei. “Veniseră până la mine și eu mai eram cu o femeie. Ei au dat să plece și dintr-o dată am văzut mașina cum iese de pe drum și se duce în dreapta spre ogaș. Am simțit că mi se face rău, că și așa sufăr cu inima. M-am rezemat de un nuc și am strigat la femeia de era în curte să vină și să ceară ajutor că eu nu mai pot”, a spus Maria Frățilescu.
20170205_174931Oamenii din sat s-au alertat imediat, dar nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bătrânul aflat în mașină. Pentru descarcerarea acestuia la fața locului au sosit mai multe echipaje de la ISU Gorj, Ambulanță și SMURD, manevrele de resuscitare ale medicilor fiind inutile.Șoferul de 21 de ani a ieșit însă singur din mașina ajunsă pe fundul prăpastiei, neputând însă imediat să explice ce anume s-a întâmplat în autoturism înainte de producerea accidentului. Pentru că avea dureri în zona pieptului, a fost transportat la spital, după ce starea de sănătate i s-a îmbunătățit el precizând că bunicul aflat pe locul din dreapta i-ar fi dat peste mână și i-ar fi atins volanul pentru a-l convinge să oprească mașina și să îl lase să mai stea de vorbă cu sora sa. Tânărul însă se grăbea pentru a ajunge acasă și de aici până la ieșirea în decor cu mașina nu a mai fost decât un pas. Pe numele conducătorului auto a fost deschis dosar penal pentru acuzația de ucidere din culpă, rezultatele analizelor de sânge arătând că el nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here