Morega: “Voturile nehotărâților se îndreaptă spre PSD, Cârciumaru se apropie de 50%”

319

Președintele Institutului de Analiză Politică și Investigații Publice, Dan Morega, a criticat, ieri, felul în care a debutat și se desfășoară actuala campanie electorală pentru alegerile locale din 5 iunie. Morega a subliniat că aceasta este una atipică și murdară, fiind cea mai slabă din 1989 până în prezent. Reprezentantul IAIPP susține chiar că nehotărâții apăruți în sondajele de opinie ale institutului, acum merg spre PSD. “Partidul Social Democrat care era, în sondajul IAIPP, la 34-35% ajunge să tindă spre 40%, în timp ce Cârciumaru se apropie de 50%”, a declarat Morega, ieri, într-o conferință de presă, criticând totodată faptul că cei înscriși în lupta electorală pentru Primăria Târgu-Jiu sunt extrem de slabi și majoritatea fără valoare.

Morega este de părere că, la stadiul în care se află acum campania electorală în județ, este posibil ca PSD să ajungă singur să-și facă majoritatea în Consiliul Județean Gorj. De altfel, președintele IAIPP vine și cu alte ipoteze sumbre pentru restul partidelor politice intrate în bătălia electorală împotriva candidaților de la PSD. Morega susține că PSD a crescut în opțiunile electoratului nehotărât, gorjenii fiind nemulțumiți de lipsa de vlagă a partidelor care vor să schimbe județul roșu. “Pesediștii au avut un start bun, au început campania în forță și au de altfel primari în județ cu rezultate foarte bune. Să nu uităm că primarii figurează în lipsa consilierilor județeni și aduc și ei voturi. În atare condiții, PNL-ul nu poate schimba culoarea județului”, a subliniat Morega, convins că Florin Cârciumaru s-a apropiat vertiginos de 50%, partidul crescând și el cu câteva procente.

Tensiuni mari, în PNL
Morega anunță că, pe fondul crescător al PSD, PNL-ul se confruntă cu tensiuni interne, liberalii nefiind uniți. “PNL-ul este un PDL spoit, adevărații liberali rămânând în organizație într-un număr infim în comparație cu portocalii. Membrii nu sunt astfel uniți, se nasc dispute între ei și se atacă unii cu alții. Campania lor pe rețelele de socializare este extrem de prost gândită și face decât să atragă păreri negative, vedeți ce scrie Lupulescu cum că lui îi place albastrul, deoarece acesta este creator de locuri de muncă”, a completat Morega.
Șeful IAIPP a declarat că PSD va câștiga ambele municipii, în timp ce Robert Filip va câștiga Primăria Rovinari.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here