Morega: ,,La PSD sunt lupii tineri, la PNL Gorj este un maidanez”

685

Prezent la o emisiune la TV Sud, fostul deputat Dan Ilie Morega, a discutat şi pe marginea ,,lupilor tineri” din PSD Gorj, tema fiind intens dezbătută în mediul politic gorjean, în ultimul timp. Morega a subliniat, în direct, că gruparea în cauză există în PSD Gorj, fiind formată din tineri cu funcţii publice, care au ca scop preluarea puterii de la seniorii partidului, ei având susţinerea şi a lui Victor Ponta care doreşte o întinerire a formaţiunii politice. Şeful Institutului de Analiză, Investigaţii şi Politici Publice a declarat însă că dacă la PSD Gorj există lupi, la PNL-ul din judeţul nostru există, din păcate, doar un ,,maidanez”, în persoana lui Dian Popescu

Morega, implicat în viaţa publică şi politică a Gorjului, deşi nu mai face parte de câţiva ani dintr-un partid, a fost în măsură să analizeze, pertinent, marţi seara, realităţile existente în rândul formaţiunilor care îşi dispută puterea în judeţul nostru. Acesta nu s-a ferit să vorbească liber atât despre PSD, cât şi despre PNL, ultima fiind de altfel şi organizaţia pe care a condus-o spre rezultate notabile. Criticile nu au lipsit din peisaj, Morega biciuind la adresa lipsei de realizări a unora dintre politicienii din partidele amintite şi la neimplicarea acestora. A vorbit liber şi despre gruparea ,,lupii tineri” din PSD Gorj, atât de întoarsă pe toate părţile în ultimul timp, susţinând oarecum normalitatea ca vechea generaţie politică dintr-un partid să fie înlocuită cu cea tânără.
În acest context, Morega şi-a arătat regretul că în PNL Gorj nu există o grupare bine conturată de ,,lupi tineri”, deşi partidul are reprezentanţi ai acestei generaţii, cu mare potenţial. Morega a şi explicat de ce PNL-ul are de suferit la acest capitol, menţionând că liberalii au în frunte ,,un maidanez” în persoana lui Dian Popescu. Fostul liberal a criticat-o aici pe Alina Gorghiu care preferă să-l menţină în funcţie pe Dian, în ciuda condamnării sale, deşi partidul vorbeşte de o reformă pe care nu o aplică decât în teorie. ,,Dian Popescu este un maidanez, să fim serioşi. El nu este un om politic constructiv, ci este distructiv, iar oamenii de bună calitate o să îl părăsească toţi care văd că organizaţia centrală nu îl dă afară. Alina Gorghiu nu are nicio valoare atâta timp, cât îl păsuieşte pe Dian Popescu care a distrus fibra organizaţiilor locale şi a pus tot felul de aurolaci în funcţii. Cum poţi să ţii în partid un asemenea individ? Eu am lăsat un partid la 19.85%, luat de la 6%, iar el nu a reuşit să-l crească deloc, de altfel, împreună cu PDL-ul are acum abia 19% la nivel de judeţ, potrivit unui sondaj de opinie făcut de IAIPP”, a declarat fostul preşedinte.

Lupii lucrează, dar mai au de aşteptat
Morega a precizat, în emisiune, şi numele a câţiva ,,lupi tineri” din PSD Gorj, pomenindu-i în acest context pe actualul şi pe fostul prefect Alin Văcaru şi Claudiu Teodorescu, dar şi pe Iulia Vână şi pe avocatul Gigi Pecingină. ,,Ştiu că există o grupare la nivel de PSD, şi ar fi bine să se întinerească astfel şi PNL-ul, grupare care militează pentru o schimbare a actualei conduceri a organizaţiei. În faţă spun că nu formează această grupare, dar se ştie foarte bine că ei lucrează. (..) Lupta continuă, şi se folosesc şi mijloacele utilizate de seniori, care au dat roade la momentul respectiv. Planul <<lupilor tineri>> este de a lua funcţii şi de a face politica PSD-ului”, a declarat Morega menţionând însă că unii componenţi ai grupării au şi lacune în ceea ce priveşte pregătirea profesională.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here