Morega deplânge lipsa liberalilor din structurile Consiliului Judeţean

476
Deputatul Dan Ilie Morega declară că PNL nu se regăseşte cu proprii specialişti în structurile actuale ale Consiliului Judeţean, motiv pentru care colaborarea cu PSD poate fi considerată ca şi inexistentă.

Liderul organizaţiei judeţene afirmă că social-democraţii au cedat un singur post în favoarea liberalilor, pe cel de vicepreşedinte, restul funcţiilor fiind ocupate doar de membri ai PSD. Şeful PNL Gorj susţine că filiala a pierdut chiar şi un post pe care îl avea în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, în fruntea căreia se află preşedintele Ion Călinoiu.

Morega spune că PNL nu are niciun argument pentru a continua o colaborare cu PSD, spunând că primarii liberali nu au fost avantajaţi în niciun fel la împărţirea bugetului judeţean. Deputatul îl acuză pe preşedintele Ion Călinoiu şi de faptul că în cei 20 de ani de când el şi PSD conduc Gorjul, nu au fost create alternative la industria minieră şi nici starea infrastructurii nu a fost îmbunătăţită pentru a se putea dezvolta turismul. Şeful PNL Gorj afirmă că, în acest context, o nouă majoritate în Consiliul Judeţean poate duce la dezvoltarea unor proiecte prin care să fie create alternative la industria minieră.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here