Moartea stă de pază

191

Nu, nu, nu este nici o glumă, este o tristă, groaznică dar indubitabilă realitate: moartea pândeşte la tot pasul. Şi nu de azi, de ieri ci de peste 20 de ani postdecem- brişti ! Voi încerca, într-o…dezordine absolut aleatorie, să exemplific.

De atâta amar de vreme, de când, marii…eroi ai neamului românesc , i-au mierlit pe Ceau- şeşti, tot de-atunci promit sau…mint, vrute şi nevrute, gogoşi înghiţite pe nerăsu- flate nu de …stupid people, cum…dixit Brucan ci de tembel people, dacă-mi permiteţi …amendamentul. Nu trebuie să vă invit să faceţi…talpa prin oraş, pentru că, în mod cert, fiecare muritor de rând, nu…marii descurcăreţi, calcă, apostoleşte, străzile oraşului, ce-i drept, modernizat, pe zi ce trece, atâta cât se poate, funcţie de…vopseaua politică, recte de fondurile repartizate de…faraoni. Străzile, cu excepţiile de rigoare, sunt dotate sau pavoazate, cu semne de circulaţie, zebre, linii continue, sensuri giratorii, ce mai, cam cu tot ce trebuie. Ceva, foarte, foarte important, însă, lipseşte: nicăieri, pentru majoritatea deţinătorilor de permis de conducere (carnet, cum …academic se exprimă, destui jurnalişti, şi chiar poliţişti), nicăieri nu am văzut trasat sau arborat BUNUL SIMŢ sau respectul pentru participantul la trafic. Nenorocirea denumită, academic, democraţie, care, ca o pelagră, a îmbolnăvit şi mai rău de cât era înainte, glia mioritică, a făcut ca multe …feţe să se transforme în toval, dacă nu şorici, banii, (ochiul ştim noi cui), să se furişeze, îndesat cu pistonul, în varii conturi şi buzunare, iar efectul acestora, să se matamorfozeze în…moarte.

Pe vremea copilăriei mele, cu circa o jumătate de veac în urmă, miliţianul era, pentru muritori, un fel de ayatolah al unora din lumea arabă, sau…un sfânt al liniştii şi siguranţei. Astăzi, graţie…democraţiei made în România, poliţiştii, puţini câţi sunt, fie la propriu, fie la figurat, se găsesc, mai ales, în echipajele radar, conform dispoziţiilor primite de la superiori, sau…consemnului, fie în zone în care sunt…probleme. Mă-ntreb şi vă-ntreb, dragi cititori, cam câţi poliţişti ar trebui să fie, la nivelul la care, o dată cu furnicarul de maşini, a crescut, exponenţial, şi nesimţirea multora?? Sugerez celor…abilitaţi, să-ncerce următorul exerciţiu: în civil, să se posteze cu o cameră video şi să filmeze modul în care se desfăşoară fluxul auto, în strada 9 Mai, intersecţie cu str. N. Titulescu. Dinspre calea ferată, către Victoriei, este, chiar în colţ la Peco, mare cât o zi de post, semnul STOP. Ce obligaţii revin conducătorului auto, la întâlnirea acestuia, probabil…o mică, foarte mică parte, din cei aflaţi la volan, ştiu. Restul, ca-n junglă. Nici măcar nu se reduce viteza darămite să oprească, OBLIGATORIU, înainte de ajunge la semn !! Zebrele pentru pietoni ?? Ceva de care imens de mulţi…şoferi, ori nu au auzit, ori au lehamite, că nu le iau în calcul, cu dat dracu’ !! Majoritatea, dar…NU TOŢI zmeii străzilor, care sunt la volan, sunt TINERI. De altfel, şi majoritatea celor ce, zilnic, plătesc tribut cu viaţa, nesăbuinţa, ignoranţa şi, poate, lipsa unui test REAL psihologic, la preselecţia pentru a obţine permis de conducere, sunt tineri. Băutura, grandoarea, îngâmfarea, nesocotinţa, vitejia, afrodisiacele…ierbivore, hazardul, banii…babacilor, sutele de cai putere aflate pe mâinilor unor…mânji de bani gata, au înroşit şi înroşesc, zilnic, şoselele României şi nu numai. Oameni nevinovaţi sunt spulberaţi pe trecerile de pietoni sau oriunde , de astfel de beizadele (vezi cazul Plăcintă şi multe alte sute de asemenea…plăcinte), poliţia îi apucă de guler, le-ntocmeşte actele premergătoare pentru ceea ce ar trebui să urmeze, iar ei, graţie…ochiului dracului, scapă de justiţie, mai uscaţi, mai curaţi şi, poate, mai…uşuraţi, luând-o de la-nceput. Vedem adesea, la volanul unor mastodonţi de zeci de tone, pe unii care, dacă ar mai fi avut ţara armată, ai putea zice: ăsta cred că n-are nici armata făcută ! Revenind puţin la zona de care făceam vorbire, în ciuda faptului că intrarea în PECO este reglementată prin semne de circulaţie, alea sunt puse tocmai pentru a fi-ncălcate, ca orice…lege, nu ? La ieşirea din PECO, arareori şirul de autoturisme ale celor ce-şi servesc cafeluţa, blocând ieşirea, lipseşte sau este mai…scurt. Dacă-ndrăzneşte careva să-i întrebe de…sănătate, îşi asumă riscul. Ca peste tot, în jungla postdecembristă, domneşte legea junglei. Cine să-i vadă, cine să-i întrebe ?? Zicala cu unde-i lege nu-i tocmeală, este una din foarte multele, devenite glume care, pe vremuri, usturau rău dacă erau nesocotite.

(Va urma)

N. Pietonu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here