Mitropolitul Olteniei a sfinţit în comuna Scoarţa (Gorj) o nouă Casă a Lui Dumnezeu, într-un loc binecuvântat (II) – ,,Cei care s-au botezat, cei care s-au cununat şi apoi s-au înmormântat în jurul sfânt locaşului acestuia sunt mărturie peste veacuri despre existenţa şi dăinuirea credinţei noastre ortodoxe în aceste meleaguri”!

Aşa cum am amintit, sâmbătă, 30 iulie 2022, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a sfinţit Biserica zidită între anii 2018-2020, având hramurile «Sfinţii Trei Ierarhi» şi «Izvorul Tămăduirii», la care Înaltul nostru Ierarh a adăugat şi Hramul «Sfântul Ier. Grigorie Dascălul», din Parohia Scoarţa, Protoieria Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj, iar, după ce am prezentat prima parte a materialului, de data aceasta, vom continua minunatul cuvânt de învăţătură duhovnicească al Mitropolitului Olteniei, care constituie, pe bună dreptate, o adevărată LECŢIE de instruire şi educaţie a multor generaţii de oameni, mai ales de tineri care vor să iubească viaţa – darul cel mai de preţ al Lui Dumnezeu! Am considerat că este bine să amintesc despre ceea ce am reţinut în discuţia purtată cu domnul Valentin PODARU, cel care mi-a mărturisit că în ultima instanţă, cea mai mare bucurie a zilei sfinţirii bisericii a fost BUCURIA pe care domnia sa a desluşit-o în lumina privirilor oamenilor prezenţi la slujbă, oameni cu dragoste de DUMNEZEU şi de Casa Lui, cu dragoste şi respect pentru Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei! Cât priveşte Cuvântul de învăţătură duhovnicească al Mitropolitului Olteniei, pot spune că în cei paisprezece ani de când ne cunoaştem şi de când m-am ataşat cu sufletul de suita Arhieriei sale, cred că este unul dintre cele mai frumoase cuvântări, dacă nu, chiar cea mai valoroasă, dintre cele pe care le-am ascultat şi pe care multe le păstrez în fonoteca mea personală!
Ce poţi să admiri mai mult din această excepţională expunere a unui Înalt Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române? Ţinuta impecabilă a cuvintelor care se leagă într-o logică argumentată şi structurată pe specificul fiecărui eveniment care, indiferent de ziua liturgică în care se sărbătoreşte, constituie o adevărată «Duminică a Spiritului», aşa cum spunea cel mai mare filosof german, G.W. F. Hegel, pentru că Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu are marea calitate de a corela în mod fericit cultura teologică desăvârşită cu semnificaţia şi cu toate elementele de detaliu ale fiecărui eveniment pe care îl asociază cu slujba Sfintei Liturghii şi cu aprofundarea semnificaţiei textelor desprinse din Sfânta Evanghelie!

,,Să nădăjduim că Dumnezeu este cu noi până la sfârşitul veacurilor”!
Aşadar, din cuvântul de învăţătură duhovnicească rostit în ziua de 30 iulie de către Înaltul ierarh al Olteniei la sfinţirea Bisericii din Parohia Scoarţa, era subliniat faptul că trebuie să ne gândim cu atenţie la cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care, aşa cum ne spune Sfânta Scriptură, Domnul consideră că: ,,Ei sunt poporul meu, iar Eu sunt Dumnezeul lor! De aceea, doresc ca să stau în mijlocul lor!” şi este evident, că Dumnezeu a rânduit acest lucru demult, încă din Vechiul Testament, când i-a poruncit lui Moise ca să construiască prima dată un Cort al mântuirii, şi apoi, prin urmaşii săi, să construiască Templul din Ierusalim pe vremea lui Solomon, templul care a fost sfinţit prin rugăciune, la chemarea Lui Dumnezeu, când un nor luminos l-a acoperit şi Duhul lui Dumnezeu a rămas peste el până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos.
Să reţinem că în Templul sfânt a venit Maica Domnului, cea care L-a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar, mai pe urmă, adevăraţi închinători au fost pretutindeni, adică, în toate zonele lumii, aşa cum îi spune Mântuitorul Iisus Hristos femeii Samarinence: ,,Adevăraţi închinători sunt într-adevăr şi vor fi pretutindeni”, tocmai ca o dovadă că bisericile noastre au fost «semănate» peste tot unde au fost credincioşi în frunte cu preotul lor! În toată această partea doua a materialului publicat, vom reda cu acribie aspectele relevante ale textului Cuvântului de învăţătură duhovnicească, deoarece Mitropolitul oltenie a început prin a spune: ,,Cei care s-au botezat, cei care s-au cununat şi apoi s-au înmormântat în jurul sfânt locaşului acestuia sunt mărturie peste veacuri despre existenţa şi dăinuirea credinţei noastre ortodoxe în aceste meleaguri! Dacă ar fi să analizăm şi să cercetăm cu de-amănuntul, pământul acesta din munţi şi până-n vale e plin de mormintele lor! Deci, noi ne zidim bisericile pe mormintele strămoşilor noştri! Pentru că oasele acestora sunt sfinte! Cei care erau înainte foarte credincioşi şi foarte evlavioşi, au trăit învăţătura Mântuitorului Hristos şi au făcut multe fapte bune, drept pentru care Dumnezeu i-a rânduit în «ceata» sfinţilor! De aceea, îi numim «sfinţii părinţii noştri»! Deci, când ne raportăm la înaintaşii noştri, îi considerăm ca nişte sfinţi părinţi! Şi, într-adevăr, un părinte lasă tot ceea ce este mai bun pentru copiii săi! Strămoşii noştri ne-au lăsat această biserică ce a rămas aici! Pentru că singurul edificiu care rămâne cu adevărat valabil într-o comunitate este biserica! Biserica nu se poate asemăna cu nimic, nici cu primăria, nici cu şcoala! Ea se numeşte «sfântă biserică» pentru că este sfinţită! Pentru că este locaş dumnezeiesc şi rămâne acolo unde se află mormintele sfinţilor! Şi Dumnezeu nu uită niciodată, chiar dacă generaţii, şi sunt atâtea generaţii, vă daţi seama, de la anul 1700, de când satul s-a mutat de aici, oamenii s-au dus mai la vale, dar, biserica a rămas aici, pentru că acolo de unde ne «tragem rădăcina», acolo trebuie să ne şi întoarcem! Nu neapărat, că trebuie să ne mutăm şi cu casa aici! Dar, venim aici cu stimă şi mult respect faţă de bunii noştri creştini care sunt rudele noastre, care sunt părinţii noştri, sunt înaintaşii noştri! Aşadar, astăzi, noi am făcut legătura între cer şi pământ, prin această sfântă biserică! A fost construită cu trudă de către unul dintre înaintaşii dumneavoastră, care este aici, şi noi l-am onorat cu Crucea «Sfântului Nicodim», distincţia cu cel mai înalt grad pentru mireni! Deci, iată cum noi sărbătorim, atât praznicul sfinţirii bisericii, cât şi faptul că acum comemorăm pe moşii şi strămoşii noştri! În mod sigur, ei sunt prezenţi cu noi, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a spus: «Eu voi fi cu voi, până la sfârşitul veacurilor!». Deci, credinţa noastră ne îndeamnă să nădăjduim că Dumnezeu este cu noi până la sfârşitul veacurilor! Într-adevăr, aşa este pentru că existenţa noastră, viaţa noastră sunt lucruri pe care nu le avem de la noi înşine, ci, sunt un dar de la Dumnezeu! El este Acela Care rânduieşte când trebuie să ne naştem pe pământ, ca noi să ne întoarcem la El pentru darul care ni s-a dat! El este Cel Care a creat sufletul nostru şi ne-a plămădit în pântecele maicii noastre”, a cuvântat Vădica la inimile credincioşilor!

,,Aici, dacă ne ascultă Dumnezeu şi ne va ajuta, aici, va fi o mănăstire”!
În continuare, a fost subliniat faptul că: ,,Strămoşii noştri sunt împreună cu sfinţii, iar, astăzi se bucură împreună cu noi, că după atâtea generaţii, noi ne-am găsit şi ne-a ales Dumnezeu ca să continuăm această lucrare! Pentru că aici, dacă ne ascultă Dumnezeu şi ne va ajuta, aici, va fi o mănăstire, pentru că locul acesta nu poate să fie mai potrivit pentru altceva! Este un loc de metanie, un loc de reculegere şi, bineînţeles, de rugăciune de cea mai înaltă ţinută! Aici, ştim cu toţii că au fost oameni lucrători şi că vor fi în continuare cei care vor aprinde această făclie ca să o ducă mai departe! Tocmai de aceea, între hramurile bisericii noastre sfinţite astăzi şi ale viitoarei mănăstiri, am adăugat Hramul «Sf. Ier. Grigorie Dascălul», Mitropolitul Ţării Româneşti, un călugăr desăvârşit, un sfânt ierarh al bisericii şi un sfânt apărător al credinţei noastre strămoşeşti! Deci, un sfânt care a păstorit meleagurile acestea în calitate de Mitropolit al Ţării Româneşti, şi am dori ca acest hram să fie închinat sfântului care are şi sfintele moaşte la Mănăstirea Căldăruşani, aflată în apropierea Bucureştiului! Iar, când vom începe activitatea în centrul acesta mănăstiresc, vom aduce aici o părticică din moaştele Sfântului Grigorie, care să fie spre închinarea credincioşilor şi spre bucuria dumneavoastră a tuturor! Toate cele spuse acum se reunesc în Evanghelia de astăzi! «Cel care mă iubeşte pe mine, va fi iubit şi de către Tatăl meu Cel din ceruri, zice Domnul, iar, dacă cineva iubeşte pe tatăl său sau pe mama sa mai mult decât pe mine, acela nu e vrednic de mine», mai spune Domnul! Dar, la ce se referă Mântuitorul Hristos, când are în vedere această poruncă? În primul rând, nu ne lipseşte de dragostea părinţilor noştri, pentru că Dumnezeu vrea să fim în iubire unii faţă de alţii şi în acelaşi timp ne spune: «Aşa să vă vadă pe voi oamenii, să aveţi dragoste între voi, dacă sunteţi ucenicii mei!». Când Mântuitorul Hristos ne spune că acela care îi iubeşte mai mult pe tatăl său sau pe mama sa mai mult decât pe Dumnezeu, vrea să arate că iubirea aceasta pământească, excesivă, adică, dacă iubeşti pe cineva mai mult decât tot ceea ce este în lumea aceasta, chiar mai mult decât credinţa ta, acea iubire nu este bună, ci, una pătimaşă, patologică! Cel care iubeşte pe lumea aceasta pe cineva, mai mult decât pe Dumnezeu, nu poate să fie vrednic de Dumnezeu! Numai cel care Îl iubeşte pe Dumnezeu, acela poate să-i iubescă şi pe părinţii săi cu adevărat, pentru că modelul iubirii, exemplul iubirii este acela al iubirii de Dumnezeu! Când Îl iubeşti pe Dumnezeu cu adevărat, îi iubeşti şi pe oameni, mai mult decât îţi închipui! Iată că unii care L-au iubit pe Dumnezeu mai mult decât orice, unii dintre ei au părăsit lumea, au mers în mănăstire, s-au făcut călugări şi apoi au devenit sfinţi cuvioşi! Sfinţii mucenici, de asemenea, L-au iubit pe Dumnezeu, dar, n-au uitat de oameni! Întotdeauna i-au iubit şi i-au apreciat pe oameni, pentru că nu este o iubire mai mare ca a sfinţilor faţă de noi! În lumea aceasta, noi, dacă iubim pe cineva, avem şi noi nevoie de iubire, la rândul nostru! Când trec din lumea aceasta, sfinţii îi iubesc pe oameni cu adevărat, fără să mai aibă nevoie de iubirea noastră! Deci, când ne gândim la Dumnezeu şi când Îl iubim pe Dumnezeu, aşa cum ne spune Mântuitorul Hristos: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta, din tot cugetul tău, şi pe aproapele tău, ca pe tine însuţi!». Când iubeşti pe cineva, nu îl judeci, când iubeşti pe cineva, nu îl exploatezi egoist, nu eşti individualist, când iubeşti pe cineva, nu eşti făţarnic, îl iubeşti cu toată dragostea şi atunci iubirea este bineplăcută Lui Dumnezeu şi simţi cum te îmbogăţeşti sufleteşte! Dacă iubim numai cu buzele pe aproapele nostru, atunci nu vom avea plată niciodată şi vom avea «plata» celor făţarnici, pe care Mântuitorul Hristos îi şi acuză spunându-le: «Vai, vouă, făţarnicilor, că nici pe voi, nici pe alţii nu îi lăsaţi să intre în Împărăţia Lui Dumnezeu!». Aşadar, această iubire ne duce la cruce, la Crucea pe care Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a însuşit-o, pentru că El, din iubire negrăită pentru noi, S-a făcut om! El era Dumnezeul nostru, adică, S-a smerit atât de tare, S-a coborât atât de mult, încât El S-a făcut om ca şi noi”, a reiterat cu elocinţă Mitropolitul Olteniei!

,,Îi felicităm pe cei care s-au ostenit aici la ridicarea acestei biserici şi pe dumneavoastră, pentru atâta dragoste pe care aţi avut-o pentru ziua de astăzi”!
După un moment de profundă reflecţie şi sensibilizare, aşa cum ne-a îndemnat Mitropolitul Olteniei: ,,Dacă stăm puţin ca să ne gândim, Cine este Cel care S-a făcut om pentru noi, ne vom da seama că venind de la Tatăl Cel ceresc şi făcându-Se om cu slăbiciunile noastre, Domnul a făcut-o numai din dragoste faţă de noi, căci, iubirea e mai presus decât orice, e dragoste faţă de cel de lângă noi, gata să ne dăm viaţa pentru el! Mântuitorul Hristos Şi-a dat viaţa pentru noi, pentru că eram păcătoşi, iar, cei care l-au răstignit au fost ca şi noi! Şi noi, astăzi, Îl răstignim de multe ori pe Mântuitorul Hristos, cu gândurile noastre rele, cu faptele noastre de ocară, cu păcatele noastre şi cu ascultarea noastră de cel rău! Ei, bine, Mântuitorul Hristos a şters lacrimile de pe obrajii noştri, pentru că El S-a răstignit pentru noi, a răbdat pentru noi şi sângele Lui a fost pătat de păcatele noastre! Mai departe, Domnul ne-a dat Sfânta Împărtăşanie din trupul şi sângele Său, aşa cum aţi făcut şi dumneavoastră astăzi, foarte mulţi! Şi m-am bucurat că v-aţi împărtăşit împreună cu noi, adică, aţi primit trupul şi sângele Mântuitorului Hristos! Deci, acest trup şi sânge ale Domnului, nu sunt altceva decât rodul iubirii negrăite a Lui Dumnezeu Care a venit la noi, fiind trimis de către Tatăl Cel ceresc, pentru «ca lumea viaţă să aibă şi să aibă sfârşit!». Şi, într-adevăr, cei care se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului, primesc «medicamentul» nemuririi, că de nu vom mânca Trupul Său şi de nu vom bea Sângele Său, nu vom avea viaţa Lui! Aşadar, Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie sunt două Taine absolut obligatorii ca să intrăm în Împărăţia cerurilor! Cel care nu iubeşte biserica, ruşinat va fi de Domnul, atunci când se va prezenta la înfricoşata judecată, pentru că aşa cum am auzit la Evanghelia de astăzi: «Cel care nu iubeşte pe Mântuitorul Hristos, nici de Tatăl Său nu va fi iubit» şi în mod sigur că nu va face parte dintre cei care se bucură de Împărăţia cerurilor şi de fericirea veşnică! Aşadar, fiecare dintre noi, avem crucea noastră, şi în această cruce, Îl avem pe Mântuitorul Hristos prezent în viaţa noastră, căci El ne-a spus: «Eu voi fi cu voi, până la sfârşitul veacurilor!». Aşadar, suntem întotdeauna ajutaţi de Dumnezeu, dar, să conştientizăm faptul că Dumnezeu este prezent în viaţa noastră! Că de multe ori suntem năpădiţi de frică, de teamă, de spaime, ca nişte copii care, deşi tatăl lor este lângă ei, sunt cuprinşi de teama aceasta a lumii de astăzi! Dar, dacă avem credinţa că Dumnezeu este cu noi, în mod sigur că greutăţile acestea sunt uşoare, pentru că Mântuitorul Hristos a spus: «Cel care îşi ia crucea şi vine după mine, acela va fi ajutat şi va intra chiar pe poarta cea strâmtă!». Dacă ai pe Dumnezeu în viaţa ta, nimic nu te mai poate zdruncina sau clătina, pentru că El ştie de ceea ce avem nevoie, aşa cum spunem în Rugăciunea «Tatăl Nostru» prin cuvintele: «facă-se Voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ!». Aşadar, iubirea de care trebuie să dăm dovadă este esenţială, pentru că nu este ceva la întâmplare şi din când în când! Adică, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu întotdeauna pentru că El doreşte sufletul nostru! El stă la uşă şi bate! Întotdeauna! De eşti bolnav, El te cercetează, de eşti cu frică, El te încurajează, de eşti nemulţumit de ceva, El îţi dă mângâiere, de eşti asuprit de cineva, El te ridică chiar din noroi şi te aşează sus, aşa cum spune rugăciunea că pe cei lipsiţi îi întăreşte şi le dă putere, îi ridică mai sus decât oamenii lumii acesteia care doresc atât de mult ca să ajungă pe posturi înalte! Iubirea Lui Dumnezeu nu cade niciodată, iar, această iubire este prezentă în sufletele credincioşilor! Cei care sunt necredincioşi, chiar dacă spun că ei cred în Dumnezeu, numai cu buzele lor o spun, fără să o facă din suflet, pentru că îi vezi din priviri, îi vezi după glas, îi vezi după făţărnicie! Dacă eşti un om sincer şi corect, o spui cu dragoste, pentru că ţi-e frică de Dumnezeu pe care întotdeauna promiţi că Îl iubeşti şi că te lepezi de satana şi de cele ale lui! Aşadar, îi felicităm pe cei care s-au ostenit aici la ridicarea acestei biserici, pe Părintele Mădălin, pe domnul Podaru Valentin, pe domnul primar şi pe dumneavoastră, chiar vă felicit pentru atâta dragoste pe care aţi avut-o pentru ziua de astăzi! Pentru că deşi este o zi de sâmbătă, iată că aţi venit atât de mulţi aici, ca să amintim de cei care au fost şi de cei care sunt în jurul sfânt lăcaşului acestuia şi aşteaptă învierea morţilor! Vă felicit că v-aţi împărtăşit cu Sfintele Taine şi că aţi stat la slujbă cu multă atenţie! Dumnezeu să vă răsplătească şi să vă umple de Harul Duhului Sfânt! Pacea Domnilui nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi. AMIN”!
Profesor dr. Vasile GOGONEA