Miruță nu renunță la o problemă care miroase urât la Rânca – canalizarea!

1080

Deputatul Radu Miruță continuă să rămână activ în vacanța parlamentară și repune pe tapet mai vechea problemă a canalizării din stațiunea Rânca.

El a prezentat pe rețelele de socializare și un filmuleț în care se vede clar cum mizeria de la toate spațiile de cazare de aici e deversată în natură, în ciuda milioanelor de euro cheltuite de autorități din fonduri europene pentru a rezolva problema.
De aproape un deceniu despre acest subiect se prezintă știri și reportaje, iar problema rămâne la fel de nerezolvată de către autorități, Miruță având ocazia periodic să readucă în atenția opiniei publice situația respectivă. „Canalizarea de la Rânca, proiect de 3.6 milioane de euro, continuă să fie deversată prin pădurea de brazi, direct în râu. Dejecțiile a zeci de mii de oameni, ocolesc stațiile de epurare și se deversează nefiltrate în pădurile de brad, la 2-300 de metri deasupra râului care alimentează în aval câteva localități. Recepția lucrărilor efectuate de binecunoscuta firmă de casă a politicienilor, PRIMACONS, a fost semnată cu ochii închiși de toată lumea din horă în decembrie 2011 – canalizarea, la ieșire din stațiile de epurare, este deversată neepurat direct în pădure!! Canalizarea din Rânca nu funcționează și nu a funcționat vreodată, banii s-au îngropat fizic în pământ și acolo au rămas. Rânca este doar unul dintre exemplele în care s-a crezut că doar pentru că este vorba de fonduri europene, au putut să își bată joc de calitatea proiectelor. Lupta cu ei este grea, se acoperă în permanență unii pe alții, toți cei care au fost la masa împărțirii, iar acest zid pe care și-l fac în jurul lor pare greu de penetrat.
De pierdut, pierdem noi toți. M-am luptat mult cu ei, n-am reușit tot ce este necesar nici în scurta perioada a USR la guvernare fiindcă timpul a fost extrem scurt, procedura este lungă, iar PNL nu a vrut deloc să dezgroape această problemă care îi include, însă continui cu speranța că nu se pot ei acoperi cât poate adevărul evidenția. Am trimis în această dimineață din nou un material către Guvernul României. Iubesc Rânca din fiecare moleculă a corpului, însă pentru ca Rânca să se dezvolte mai mult, lucrurile acestea nu trebuie să se mai întâmple. Garda de Mediu, Poliția Economica, ANAF, ApaRegio vin prin Rânca doar să mai dea câte o amendă cabanierilor care abia mai rezistă, dar niciunii n-au curajul să se apuce de problemele cu adevărat de impact. Consiliul Județean, Primăriile, Parchetul Județean dorm complice, iar noi bem fix din apa asta câțiva kilometri mai jos după ce au fost cheltuiți 3,6 milioane de euro pentru ca asta să nu se întâmple”, menționează Miruță.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here