Miruna Porumbel şi-a luat zborul de la Primăria Peştişani şi şi-a făcut cuibul la Finanţe

703

Nora directorului Ansamblului “Doina Gorjului”, Gheorghe Porumbel, a plecat de la Primăria Peştişani, loc în care ocupa funcţia de secretar. Miruna Porumbel a făcut asta, chiar ieri, deoarece şi-a găsit un loc de muncă mai bun la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, instituţie în care a ajuns prin transfer. Miruna Porumbel a fost de altfel, pentru ceva vreme, şi secretară a Primăriei Bumbeşti-Jiu, unde a ajuns tot de la Primăria Peştişani, prin detaşare, loc în care s-a întors însă după ce lucrurile şi acolo, dar şi la Peştişani s-au mai calmat.
Acum însă a scăpat de tot de problemele din Primăria Peştişani, lăsată pe mâna unui jurist care cunoaşte destul de puţine despre iţele ţesute, în ultimii ani, în instituţia publică condusă de Florin Pavel.
Astfel, la şedinţa ordinară de Consiliu Local de vineri, locul Mirunei va fi liber, asta deşi consilierii au pe ordinea de zi mai multe proiecte importante ce trebuie avizate de un secretar. Este vorba despre o rectificare de buget, de transferarea vechiului microbuz şcolar la liceul din localitate, de reorganizarea comisiilor de specialitate, alegerea unui nou preşedinte de şedinţă şi de avizarea unui nou consilier local PNL în persoana lui Cornel Băluţescu.
A.Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here