Ministrul Educației, mesaj de Ziua Internațională a Elevului și Studentului

854

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, le-a transmis astăzi un mesaj tuturor elevilor din România, cu ocazia Zilei Internaționale a Elevului și Studentului. „Ziua Internațională a Elevului și Studentului e momentul oportun să îi sărbătorim pe toți cei care reprezintă viitorul României, elevi și studenți care învață, cu o maturitate și o asumare demne de toată admirația, să se adapteze unor schimbări bruște de viață. Pot spune că generația actuală constituie un exemplu de adaptare pentru noi, părinții și profesorii, la noua realitate; este unică prin potențialul său de a își dezvolta un „sistem imunitar” de abilități care să o ajute să facă față cu succes provocărilor viitorului. În același timp, trebuie să le oferim în continuare tuturor copiilor și tinerilor susținerea noastră pentru a afla beneficiile educației! Iar voi, dragii mei, continuați să vă exprimați părerea, viziunea asupra viitorului educației, propunerile și temerile, mai ales în contextul actual”, a scris Monica Anisie pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here