Interpelarea adresată, la finalul lunii mai, de către deputata de Gorj, Elvira Șarapatin, Ministerului Justiției(MJ), privind preluarea de către Penitenciarul Târgu-Jiu a imobilelor Centrului de Pregătire şi Perfecţionare a Cadrelor de Jandarmi “Gheorghe Magheru” din Bumbeşti-Jiu, în vederea organizării unor spaţii de deţinere, a beneficiat de un răspuns favorabil de la ministrul Tudorel Toader. Acesta i-a comunicat parlamentarului PSD că, proiectul propus de conducerea Penitenciarului Târgu-Jiu, unitatea de detenție confruntându-se cu fenomenul de supraaglomerare, este realizabil, ANP fiind dispus să preia spațiul în cauză pentru a-l transforma în unul pretabil pentru necesitățile închisorii din municipiu.
“Administrația Națională a Penitenciarelor(ANP) este interesată să preia unități disponibilizate ori în curs de disponibilizare ca să le transforme în spații de detenție. În acest sens, Penitenciarul Târgu-Jiu, care se confruntă cu fenomenul de supraaglomerare având un grad de ocupare de 195%, a identificat o posibilă locație ce poate fi preluată de la Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Centrul de Perfecționare a Cadrelor de Jandarmi Gheorghe Magheru din Bumbești-Jiu, locație care dispune de spații suficiente astfel încât, după amenajarea corespunzătoare, poate constitui o unitate pretabilă cazării deținuților clasificați în regimurile semideschis-deschis”, se arată în răspunsul MJ, primit recent de parlamentarul de Gorj. În document se mai subliniază și faptul că, specialiștii ministerului au și calculat sumele care ar trebui prevăzute pentru transformarea, clădirilor și terenului aferent din Bumbești-Jiu într-un spațiu de detenție, dar și timpul în care proiectul ar putea fi implementat astfel: “valoarea estimată a costurilor de amenajare a spațiilor este de 1.335.000 euro(6.007.500 lei) fără TVA, iar durata estimată pentru finalizarea și demararea lucrărilor de investiții necesare pentru punerea în funcțiune a imobilului este de minim 3 ani, având în vedere prevederile H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice”.
“Mă bucură răspunsul primit de la Ministerul Justiției la interpelarea mea, asta deoarece proiectul de la Bumbești-Jiu poate fi pus în practică, rezolvând astfel problema supraaglomerării din închisoarea municipală, dar și oferind condiții umane deținuților de aici. Voi continua să cer detalii, prin interpelări, despre acest proiect, atât ministrului Justiției, cât și ministrului MAI, deoarece nu mi s-a comunicat și stadiul în care se află procedura de preluare a terenului și clădirilor din Bumbești-Jiu, inițiată între cele două ministere, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne(MAI), instituții care, sunt convinsă, poartă deja o corespondență în acest sens”, a declarat deputata Elvira Șarapatin. Parlamentarul Elvira Șarapatin, din Circumscripția Electorală nr.20 Gorj, este membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților.
A.S.