Minerul șantajist din CEO, șantajat în închisoare

364

Vasile Sebastian Bobei, fost miner în cadrul CEO, acuzat de trafic de influență, el fiind învinuit că ar fi luat 100 euro de la un amic de-al său pentru a-l ajuta într-o problemă pe care acesta o avea cu un poliţist, a fost, la rândul său, victima șantajului, dar după gratii. Condamnat cu doi ani în urmă pentru această faptă, Bobei a reclamat acum că doi deținuți au ajuns să-l șantajeze după gratii, pentru eliberarea sa condiționată.

De altfel, chiar la finalul lunii trecute, o anchetă instrumentată de ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție (DGA), a arătat cât a fost obligat Bobei să plătească pentru a fi pus, condiționat în libertate. Făptașii, doi colegi de pârnaie, au fost trimiși deja în judecată, în timp ce se aflau în Penitenciarul Ploiești. Este vorba despre Adrian Georgian Nistor și Homer Cornel Dumitru, ambii fiind acuzați că l-au șantajat pe deținutul din Gorj cu sume în euro.
În rechizitoriul întocmit de un procuror de la Parchetul Prahova cei doi sunt acuzați de șantaj și trafic de influență, după ce i-au cerut deținutului, Vasile Sebastian Bobei, 100 euro taxă de protecție și 2.500 de euro pentru a interveni la comisia de eliberare condiționată.
Bobei, fost angajat al CE Oltenia, a fost condamnat la închisoare, în septembrie 2014, pentru ultraj, după ce a înjurat un polițist. Vasile mai avea alte două condamnări cu suspendare, una de trei, respectiv o alta de doi ani și a primit pedeapsa cea mai mare, respectiv de trei ani de închisoare. În Penitenciarul Ploiești i-a întâlnit pe Adrian Nistor și Homer Dumitru. Nistor a fost condamnat, în anul 2013, la 7 ani de închisoare într-un caz celebru: a fost unul dintre autorii furtului de un milion euro.
Banii sustrași în anul 2011 aparțineau unei femei de 60 de ani care îi obținuse din vânzarea unor terenuri. La rândul lui, Homer a fost condamnat în 2012, la 11 ani de închisoare, pentru tâlhărie.

Mama unuia dintre șantajiști, prinsă în flagrant
DGA arată că hoțul și tâlharul l-au șantajat, inițial, pe Bobei, căruia i-au cerut 100 euro drept taxă de protecție. Banii erau virați mamei lui Nistor de către un apropiat al lui Bobei. Femeia îi depunea, apoi, în contul fiului său. După aceea, cei doi i-au cerut fostului miner 2.500 euro pentru a interveni la comisia de eliberare condiționată din penitenciar. În urma negocierilor, Nistor și Homer au acceptat să primească doar 1.500 euro, precum și alți 450 euro pentru cumpărarea și introducerea în pușcărie de telefoane mobile. Pe 22 iunie, mama lui Nistor a fost prinsă în flagrant, în timp ce primea 5.500 de lei, echivalentul a aproximativ 1.200 euro.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here