Acum 50 de ani, pe Valea Motrului, la Cireşu (Ploştina) şi la Horăşti geologii au descoperit importante zăcăminte de lignit, iar inginerii mineri aduşi la început din Valea Jiului, au coordonat atunci operaţiunile de început ale mineritului de subteran.
Ei au rămas figuri legendare şi s-au distins prin calitatea de buni organizatori. Cu timpul, numărul angajaţilor a crescut, la fel ca şi numărul exploatărilor miniere de subteran, iar în 1966, după construirea a două-trei blocuri pe malul stâng al râului Motru, a apărut oraşul muncitoresc, care este astăzi municipiul Motru, completând ansamblurile coloniale de la Horăşti şi de la Însurăţei. Primăria oraşului Motru a funcţionat pe câte o scară de bloc până la Greva Pâinii, în octombrie 1981.
Complexe nemţeşti, tratate neaoş
Primele exploatări de subteran ale cărbunelui s-au desfăşurat la Cireşu, unde complexurile nemţeşti, numite în folclorul mineresc local „complexele lui Brotzka”, erau nişte utilaje de galerie extrem de fine, care atâta vreme cât au fost exploatate cu consultanţă germană au funcţionat ca la carte. În instalaţia hidraulică proaspeţii mineri racolaţi dintre agricultorii din satele şi comunele învecinate au înlocuit ingredientele din instalaţia hidraulică cu apa din zompuri, iar în scurtă vreme acestea au devenit ineficiente treptat, treptat aceste bijuterii tehnice au fost înlocuite cu complexurile ruseşti şi poloneze, iar apoi cu unele româneşti, făcute după invenţii autohtone. Numărul minelor a cunoscut o ascensiune imediată, fiind deschise succesiv exploatări de subteran la Leurda, Roşiuţa, Lupoaia, Motru Vest şi Boca, numărul minerilor angajaţi apropiindu-se de circa 7-8000. În paralel, în 1973-1977, la Lupoaia şi la începutul anilor 1980 la Roşiuţa a început exploatarea cărbunelui la suprafaţă, carierele de la Lupoaia şi Roşiuţa fiind şi astăzi în funcţiune. Din păcate, după 1997 a început închiderea mineritului de subteran, singurele obiective rămase în activitate fiind mina Lupoaia şi mina Ploştina, ambele însă într-o etapă de închidere, care se va desfăşura până în anul 2012.
Bazinul Motru mai exportă încă locuri de muncă
Din cei circa 2500 de mineri, cât mai sunt astăzi în arealul industriei miniere din bazinul Motru, incluzând şi microcarierele private, cel puţin o mie sunt navetişti din localităţile limitrofe municipiului Motru, iar peste cinci sute dintre ei provin din judeţele Mehedinţi şi Dolj.
De remarcat faptul că începând din anul 1981, imediat după Greva Pâinii din 19 octombrie, în Motru s-au desfăşurat mai multe campanii de atragere de muncitori cunoscute sub numele „Şantierul Naţional al Tineretului”, „Acţiunea 3000”, „Acţiunea 7000”.
În această perioadă s-au construit mai multe blocuri, dar şi două colonii: Cerveni 1 şi Cervenia 2, unde erau găzduiţi noii veniţi până când li se construia o locuinţă. Numai pe platforma de la Lupoaia lucrau peste 11.000 de angajaţi. În 1989, bazinul Motru era una dintre cele mai promiţătoare zone economice din Gorj.
Aşa se face că la începuturi, în 1990 minerii nu au fost foarte interesaţi de politică, lăsând această ocupaţie la îndemâna intelectualilor.
Totuşi, în Consiliul Local ei erau reprezentativi ca număr şi ca forţă, la fel cum sunt şi astăzi, singurul primar fără legătură cu mineritul a fost Laurenţiu Sănătescu, cel care a şi condus oraşul din 1990 până în 1991 şi din 1992 până în 1996. Lui i se datorează construirea actualului sediu al Primăriei Municipiului Motru. Din păcate, juristul Sănătescu (Dumnezeu să-l odihnească!) a coabitat cu un consiliu local în majoritate mineresc, însă, cu toate acestea el a reuşit deschiderea către privatizare, exploatată imediat de întreprinzători.
Cât despre evoluţia paralelă a mineritului şi politicii, vom rememora evenimente importante, între care şi mineriadele, în episodul următor. (Va urma!)
Constantin Bunilă
