Miltiade şi Aristide

913

„Marele noroc al lui Miltiade a fost că, în ziua bătăliei de pe câmpia de la Maraton, rândul la comandă era a lui Aristide, care recunoscând ca OM CINSTIT ce era, capacitatea superioară a colegului său, a renunţat în favoarea lui. Miltiade înţelesese care era punctul slab al perşilor; luaţi individual, erau fiecare nişte oşteni viteji, dar nu se pricepeau deloc la o manevră colectivă. Şi pe asta s-a bazat. Dacă e să-i credem pe istoricii timpului – care din păcate erau tot greci – Darius a pierdut şapte mii de oameni, iar Miltiade nici două sute! Nu ni se pare prea credibil. Dar ceea ce este adevărat e că a fost o mare şi surprinzătoare victorie. Toată lumea ştie cum FEDIPPIDE, mesagerul trimis la Atena să anunţe victoria, a alergat pe jos douăzeci de mile şi, după ce a strigat-o, s-a prăbuşit la pământ cu plămânii încinşi, furnizându-ne un exemplu pe care nici un „maratonist”, de la Zatopek încoace, n-a mai avut tăria şi nici curajul să-l repete.
Înfoiat de mândrie şi cu pieptul plin de medalii, Miltiade a cerut şaptezeci de nave. Atenienii nu au înţeles la ce îi trebuiau, dar, din recunoştiinţă, i le-au dat. Generalul, preschimbat în amiral, a plecat cu ele la PAROS şi le-a cerut locuitorilor să-i predea o sută de talanţi, cam o jumătate de miliard de lire. Asta voia el să obţină cu această flotă: să se recompenseze singur pentru serviciile aduse PATRIEI care uitase să-l răsplătească. Guvernul l-a rechemat şi l-a obligat să depună doar jumătate din suma băgată în buzunar. Se vede că pe cealaltă o găsise îndreptăţită. Miltiade n-a mai avut timp să o restituie nici pe asta, deorece, din fericire pentru el şi pentru PATRIA lui, a murit. Cine ştie câte ar mai fi pus la cale dacă rămânea în viaţă. I-a supravieţuit Aristide, ale cărui acţiuni ne dovedesc din păcate, că cinstea în politică nu întotdeauna este recompensată: iar istoria, ca şi femeile, are o slăbiciune pentru şmecheri! Era bărbatul către care, într-o seară la teatru, tot publicul şi-a îndreptat privirile, când un actor a recitat următoarele versuri ale lui Eschil: „El urmăreşte nu numai să pară drept, ci chiar să fie drept. Ca şi grâul într-un pământ fertil, din inima sa nu încolţesc decât înţelepciune şi echilibru”. Atât de bine l-au recunoscut toţi din această descriere.
Era omul care nu numai că îi cedase lui Miltiade rândul la comandă, dar care, după bătălie, primind în pază corturile duşmanilor, pline cu bogăţii însemnate, le-a predat neatinse guvernului: lucru care, şi pe vremea ceea, se vede că făcea mare impresie” (Istoria grecilor, de Indro Montanelli – Editura Artemis – 1996, pag. 97 – 99).
Aş propune ca prin intermediul ziarului „Gorjeanul” politicienii aflaţi acum la puterea în judeţul Gorj, ca şi cei din opoziţie, citind această „bucată” de istorie elenă, să vină cu un curriculum vitae (laconic) şi să-şi aleagă modelul unuia dintre cei doi eroi eleni: Miltiade sau Aristide (cu motivarea de rigoare)! De pe acum intuiesc că majoritatea se regăsesc în „moralitatea” şi „caracterul” lui Miltiade!
Aristide rămâne pe mai departe solitar! Aristide prin viaţa şi faptele sale demonstrează că omul cinstit şi drept a fost un obstacol, este şi va fi în calea şmecherilor!!
Închei cu frumosul citat:
„Cinstea în politică nu întodeauna este recomandată; iar istoria, ca şi femeile, are o slăbiciune pentru şmecheri!”
Teodor T. Voicu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here