Milosteanu îi duce la săniuş pe copiii din Centrul de Zi

345

Copiii din Centrul de Zi Târgu-Jiu vor merge sâmbătă la săniuş, în staţiunea montană Rânca. Acţiunea face parte din programul anual de activităţi educative, recreative şi de socializare al acestei unităţi de ocrotire. Directorul instituţiei, Gheorghe Milosteanu a explicat ieri pentru ce se fac aceste eforturi astfel: ,,scopul acestei acţiuni este să facem fericiţi copiii necăjiţi, care nu din vina lor, de la vârsta fragedă pe care o au, se confruntă cu lipsuri materiale şi financiare.

Facem astfel de activităţi, deoarece credem că este de datoria noastră, a celor care lucrăm în domeniul asistenţei sociale, să aducem o rază de lumină pe chipul celor vitregiţi de soartă”. Marea majoritate a copiilor din Centrul de Zi Târgu-Jiu n-au fost niciodată în Staţiunea Rânca şi cel puţin, în perioada următoare, nici nu au şanse să ajungă deoarece provin din familii cu venituri reduse, care nu-şi pot permite să facă excursii la munte. ,,Avem totul pregătit pentru această ieşire la munte, de la mijlocul de transport până la hrană, săniuţe, schiuri, echipament de iarnă, trusă medicală; am luat consimţământul părinţilor şi sunt stabiliţi însoţitorii”, a completat Milosteanu. Pentru realizarea deplasării de la Rânca nu se vor face cheltuieli din banii publici. Totul este din sponsorizări. ,,Mulţumim domnului Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi tuturor oamenilor de bine, oamenilor generoşi care iată, chiar în vremuri de criză economică, se gândesc şi sunt alături de cei nevoiaşi”, a conchis Milosteanu.

A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here