Mihăilă, gol la revenirea pe gazon

580

România U19 a terminat la egalitate, 1-1, cu Bulgaria, în debutul preliminariilor pentru EURO 2019. Fotbalistul Universităţii Craiova, Valentin Mihăilă, desemnat căpitan la această partidă, a marcat golul reprezentativei conduse de Dan Oprescu. Reuşita vine la primul meci după pumnul încasat de la Laurențiu Rus. Mihăilă a punctat dintr-un penalty scos de Alexandru Stoica II. Din nefericire pentru tricolori, România a fost egalată la ultima fază a confruntării, în minutul opt al prelungirilor, deşi se afla în superioritate numerică.  În cealaltă partidă din grupă, Grecia a trecut de Gibraltar cu 4-0. Pentru tricolori vor urma alte două jocuri, în fața Greciei, pe 17 noiembrie, și contra Gibraltarului, pe 20 noiembrie. Ambele jocuri sunt programate la Stara Zagora, de la ora 14.30. Pentru a merge mai departe la Turul de Elită, ultima rundă înainte de EURO, naționala U19 trebuie să se claseze pe unul dintre primele două locuri în grupă. Campionatul European, la care vor fi prezente doar 8 selecționate, va avea loc în iunie 2019 în Armenia. Turul de Elită se joacă primăvara următoare.

România U19 – Bulgaria U19 1-1

Au marcat: Mihăilă (`16-penalty) / Mitkov (`90+8)

România: D. Cristea – An. Rus, Ehmann (`38, Marius Leca), A. Manolache, S. Șerban – M. Șerban, Chiriac (`78, D. Toma) – Petrila, Sefer, Mihăilă – Al. Stoica II (`56, Baicu). Antrenor: Dan Oprescu

Bulgaria: Damianov – Borisov, Dmitrov, Kosov, Dicev – Dobrev (`82, Stoianov), Stefanov, Antov, Iankov (`65, Mitkov) – Mincev, Borukov. Antrenor: Angel Stoikov
Cătălin Pasăre

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here