Mihai Vulpe s-a lepădat de DD

367

Consilierul municipal din partea PP-DD, Mihai Vulpe a demisionat ieri din partid, ceea ce înseamnă că şi-a pierdut şi funcţia de ales în CL Târgu-Jiu. Mai multe motive au stat la baza luării acestei decizii, printre care şi nerespectarea unor aşa-zise „promisiuni mici”. Vulpe cunoscut sub numele de scenă drept Bacio se retrage din politică şi se întoarce la a doua sa dragoste, televiziunea, unde consideră el că ar fi avut rezultate “performante”. Pentru a ,,se destresa” după demisie, Mihai a anunţat că va pleca câteva zile în Egipt cu familia.

În cadrul unei conferinţe de presă restrânse, Mihai Vulpe şi-a anunţat demisia din PPDD şi din funcţia de consilier municipal, asta pe ultima sută de metri de campanie electorală. “Mi-am înscris demisia încă de acum o săptămână, îmi dau demisia din Partidul Poporului. Motivele vin din mai multe direcţii, atât din interiorul partidului cât şi din discuţiile cu familia mea. Din interiorul partidului, în timpul campaniei electorale mi-am dat seama că sunt anumite lucruri care ţin de comunicare, fair-play, punctualitate şi nerespectarea unor promisiuni mici. Dacă promisiunile mici nu sunt respectate atunci nici cele mari nu pot fi respectate. Nu mă duc la alt partid, nu am primit nicio altă ofertă. Mă retrag în presă, a doua mea dragoste, televiziunea unde am avut şi rezultate performante, este o chestiune de regăsire. Nu îmi pare rău că am făcut parte din partid”, a precizat Mihai Vulpe. Gestul lui Vulpe survine la numai o zi după ce alţi 9 membri ai PPDD Târgu-Jiu şi-au anunţat demisia colectivă din organizaţie. De altfel, Vulpe nu este la prima “abatere” la capitolul demisie, acesta mai anunţând o dată că se retrage din PPDD, tot într-o conferinţă de presă, după care a revenit asupra deciziei, acceptând chiar postul de consilier municipal din partea acestui partid. Nu puţini au fost însă cei care l-au catalogat drept trădător pe Mihai Vulpe, la momentul respectiv.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here