MFP continuă emiterea de titluri de stat pentru populaţie

387

Persoanele fizice pot investi şi în această lună în 4 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, cu dobânzi de 3,5%, 4%, 4,5% și 5%. Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, astfel că, până în prezent, peste 20.000 de români au investit în titluri de stat mai mult de 1,2 miliarde de lei. Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 2-22 aprilie de la unitățile Trezoreriei Statului; între 2-18 aprilie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 2-19 aprilie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, fără plafon maxim individual de subscriere. Titlurile de stat care au fost lansate din data de 2 aprilie 2019 sunt în formă dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă această calitate.Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcţie de interesul manifestat de investitori.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here