Meteorologii anunță ger până în februarie

17

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că până în februarie va fi geroasă. Temperaturile vor scădea sub pragul înghețului. Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, abatere termică negativă ce va fi mai pronunțată în zonele montane. Cantitățile de precipitațiile vor fi excedentare în jumătatea sudică a țării și în general apropiate de cele specifice perioadei în rest.

În săptămâna 14 – 21 ianuarie, temperatura aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele ce ar trebui să se înregistreze în mod normal în această săptămână, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile sudice și sud-estice dar și a unui ușor excedent, local în regiunile nordice.

În săptămâna 21 – 28 ianuarie, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în extremitatea sudică a țării. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale ale perioadei.

În săptămâna 28 ianuarie – 4 februarie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în sudul și sud-estul țării și ușor mai coborâte în nord-vestul și nordul teritoriului. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar la nivelul întregii țări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here