De drept și prin Constituția țării, imnul, drapelul și stema sunt declarate simboluri naționale, reprezentând fără îndoială identitatea noastră de Neam și starea de spirit a poporului român, conturate de-a lungul multor veacuri în momentele incandescente ale luptelor purtate de bravii noștri înaintași pentru emancipare, independență și unitate națională. De aceea în fiecare an, au loc manifestări publice care marchează semnificația acestora, 29 iulie fiind declarată, după cum se cunoaște, Ziua Imnului Național al României.
Astfel, este momentul potrivit a ne reaminti povestea Imnului de Stat al României, a cărei istorie începe cu peste 150 de ani în urmă, mai exact odată cu formarea statului național și adoptat ulterior ca un simbol al unității românilor, de la domnitorul Alex. I. Cuza încoace. De altfel, încă de la 1840 apărea necesitatea unui imn național cântat care se dorea să devină un mesaj de patriotism, de luptă și de îmbărbătare a neamului românesc pentru emancipare, libertate și unitate națională, ceea ce avea să se manifeste deja în timpul Revoluției de la 1848, când avea să fie cântat poemul ,,Un Răsunet” al profesorului-poet, revoluționar și patriot Andrei Mureșeanu. Și pentru a lămuri și mai bine situația, de la Alex. I. Cuza încoace, România a avut șase imnuri, succedându-se în timp în funcție de schimbarea momentelor istorice și politice, dar cu mențiunea că fiecare în parte a păstrat mesajul, cu sentimentele sale nobile de independență, unitate și demnitate ale poporului român. O primă intonare de imn național avea să fie cântată pe timpul înfăptuitorului Unirii Principatelor Române – domnitorul Alex. I. Cuza (1862-1866) și anume ,,Marș triumfal și primirea steagului Măriei sale Prințul Domnitor”. Pentru că, odată cu încoronarea lui Carol I regele României (14 martie 1881) imnul de stat să devină imn regal sub genericul ,,Trăiască Regele”, dată care însemna de fapt și Ziua Națională a poporului român. Acest imn, impresionat prin mesajul său patriotic, de credință și mândrie națională, era cântat mereu la marile evenimente istorice, reamintind cu precădere pe cele legate de participarea României la cele două războaie mondiale, la proclamarea înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, ș.a.m.d. De altfel, George Enescu, impresionat de conținutul și semnificația acestui imn, avea să-l preia și să-l includă în capodopera sa muzicală ,,Poema Română”. În continuare, după abdicarea forțată a regelui Mihai I (30 decembrie 1947), regimul comunist schimba și imnul național cu ,,Zdrobite Cătușe”, atât textul, cât și muzica acestuia, căutând să scoată în evidență proslăvirea noului regim politic și prietenia R.P.R. cu Uniunea Sovietică. S-a întâmplat și răspândit o astfel de propagandă până în anul 1953, după care acest imn de factură comunistă a fost înlocuit cu altul de aceeași orientare politică, adică: ,,Te slăvim, Românie”. Urmează apoi, din 1977 imnul RSR: ,,Trei culori cunosc pe lume”, muzica fiind inspirată dintr-un cântec patriotic scris de către marele muzicolog și compozitor Ciprian Porumbescu, vehiculându-se însă și varianta că adaptarea versurilor i-ar fi aparținut chiar lui Nicolae Ceaușescu și a unui poet apropiat fostului președinte comunist. Acest imn a fost intonat până în decembrie 1989, dată când, odată cu schimbarea regimului politic după revoluția anti-comunistă, a fost înlocuit cu imnul ,,Deșteaptă-te, române”. Acesta a început să fie cântat chiar în timpul evenimentelor din 22 decembrie 1989, când mii și mii de manifestanți, risipind frica dictaturii comuniste și-au exprimat deschis gândurile și opiniile de libertate, unindu-și glasurile ,,Acum ori niciodată”. Practic se redefinește în starea de fapt și de spirit a poporului român prezența simbolică prin vers și cânt a mesajului de luptă, unitate și solidaritate națională, transmis în urmă cu peste 150 de ani, de atunci și până în prezent fiind puși ca țară și neam, mereu în fața cumplitelor vitregii ale istoriei.
Așadar, ,,Deșteaptă-te, române” redevine imnul național al României, începând cu anul 1990 și între anii 1991-1994 chiar al Republicii Moldova, după această dată fiind înlocuit cu ,,Limba noastră”. Creatori ai imnului nostru național sunt acreditați Andrei Mureșanu căruia îi aparțin versurile și Anton Pann care a definitivat melodia. Aici sunt și unele controverse chiar între cei doi autori, în sensul că poetul ardelean susținea că el a cântat primul melodia, după un text religios ,,Din sânul maicii mele”, recunoscând că a cules-o și el sub forma unei vechi romanțe, dar și de la muzicologul și compozitorul Gh. Ucenescu, adică nimeni altul decât fostul elev al lui Anton Pann, dar care susținea la rândul său că el era autorul moral al melodiei respective. Însă, până la urmă rămâne semnificația deosebită a imnului, citându-l aici pe marele savant Nicolae Iorga care afirma că ,,Deșteaptă-te, române” are o asemănare ca mesaj cu ,,imnul revoluționar elin” (se referea la luptele eroice ale grecilor la Marathon și Salamina împotriva invaziei armatelor persane), dar și la ,,imnul patriotic francez”(Marseilleza). După cum sublimul ,,acum ori niciodată”, în concepția marelui nostru istoric, se găsește prezent, într-o formă sau alta, ,,în toate imnurile naționale”. După cum nu trebuie să uităm că românii mai cântă și joacă ,,Hora Unirii” pe versurile scrise de V. Alecsandri în 1855, cu precădere în ocaziile legate de Unirea de la 1859 și de reîntregirea neamului românesc de la 1 decembrie 1918. Dar să revenim la imnul național amintind și de un document al vremii din care reiese că, adresându-se Ministerului de Interne, comisarul Zăgănescu se exprima cu satisfacție și mândrie, că la ,,29 ale curgătoarei luni a avut loc o sfântă ceremonie, printre participanți aflându-se și profesorul de muzică Anton Pann, care împreună cu alți cântăreți de aceeași profesie, au alcătuit o muzică vocală cu niște versuri prea frumoase puse pe un ton național plin de armonie și triumphal cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor cetățenilor” (evident, făcea referire la ,,Deșteaptă-te, române”). Și tot din documentele vremii, dincolo de controversele legate de creatorii de text și melodie a imnului, regăsim și informații legate de cântarea acestuia în momentele acelea grele ale existenței noastre ca neam și țară românească, mai exact răsuna ,,Deșteaptă-te, române” în toate provinciile noastre strămoșești, în special la: București, Chișinău, Cernăuți, Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara, Brașov, Alba Iulia, ș.a.m.d.
Altfel spus, născut în vremuri de restriște, dar și de renaștere națională, acest imn având o încărcătură patriotic-emoțională puternică, transmitea astfel, din generație în generație, mesajul de luptă și dorința ferbinte a românilor pentru emanciparea, unitatea, identitatea și conștiința lor națională. Chiar ne permitem să facem o asemănare cu ,,Marseilleza” franceză, legând-o la rândul nostru ca popor de momentele de referință ale istoriei naționale, însemnând deopotrivă: 1859, 1877, 1918, 1989, ș.a.m.d. Ceea ce continua a fi cântat și rezonat și acum, după prigoana comunistă, când prin Constituția României din 1991, ,,Deșteaptă-te, române” a fost legiferat ca imn de stat și evident intonat la momentele festive, mai precis primele trei din cele unsprezece strofe de versuri, aparținând printr-o părere aproape unanimă, profesorului-poet și revoluționar Andrei Mureșanu. Or, plecând de la mesajul patriotic deopotrivă național și social, dar și de la nevoia impunerii unei stări permanente de vigilență și spirit românesc, s-a hotărât de către Forumul legislativ al țării ca în fiecare an, ziua de 29 iulie să devină Ziua Imnului nostru național, în semn de recunoștință și dragoste de țară și de poporul român. Dar cum omenirea în aceste timpuri este într-o continuă mișcare și transformare, iar România este acum parte integrantă a U.E., se vede treaba că noile concepții și mentalități se îndreaptă spre așa-zisele ,,frății” globaliste ale națiunilor lumii, de unde și alte păreri despre ceea ce ar trebui să exprime și imnul de stat al României. Anume, o altă stare de spirit, cu un mod puțin mai optimist și cu o dispoziție națională ceva mai senină. Chiar se spune că actualul text se axează prea mult pe ,,victimizare” și pe apetența românului spre lamentabilizare și jale. De unde și nevoia de a pune altceva în textul imnului nostru de stat, mai aproape de modelul actualului imn al UE (,,Odă a bucuriei”). Numai că sunt destule controverse, în sensul că acest lucru ar însemna un fel de propagandă, proslăvindu-se de această dată capitalismul care în multe privințe, ca sistem politico-economic și social, are asemănări negative în conținut, precum și cel din perioada comunistă. Apoi, în altă ordine de idei, de dragul europenismului, nu se poate renunța la simbolistica națională, la trecutul istoric și la mesajul de luptă în momentele cele mai grele ale existenței poporului român, ale străbunilor noștri, pentru neatârnarea, unitatea și independența deplină a țării. Altfel spus, ce este mai sublim decât să asculți, să rostești și să cânți versuri din actualul nostru imn național: ,,Români din patru unghiuri, acum ori niciodată / Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri / Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată / (astăzi, România-i furată?!) / Prin intrigă și silă, viclene uneltiri“. Și de asemeni: ,,Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină / Deviza-i libertatea și scopul ei preasfânt / Murim mai bine-n luptă, în gloria deplină / Decât să fim sclavi iarăși, în vechiul nost’ pământ”!
Or, fie și din aceste puține versuri reiese, fără niciun fel de îndoială, dorința și voința nemărginită pentru libertate și spre mai bine a acestui popor, adeseori, așa cum mai spuneam, adeseori năpăstuit de vitregiile vremurilor trecute, dar și de greutățile prezentului, sperând că de această dată, pășind către o lume nouă, în România se va putea trăi în demnitate și cu dragoste curată pentru țară și neamul românesc, acum și vecii vecilor. Și să nu uităm vreodată a intona cu mândrie ,,Deșteaptă-te, române…/Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă / La care să se închine și cruzii tăi dușmani…”! BUNUL DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE POPORUL ROMÂN!
PROF. VASILE IROD
