Unul dintre “veteranii” lotului craiovean, Alexandru Mateiu, este convins că trupa din Bănie poate să-şi treacă în palmares ambele trofee ale fotbalului românesc. Deşi Universitatea a fost departe de titlu în acest sezon, formaţia doljeană are o şansă mare la Cupa României, acolo unde o va întâlni pe FC Hermannstadt. Ajuns la 28 de ani, mijlocaşul alb-albaştrilor s-a declarat mulţumit de parcursul Ştiinţei din campionat. Mateiu a marcat singurul gol din actuala stagiune chiar în ultima etapă, când “Ştiinţa” a obţinut victoria de la Iaşi, succes care a calificat-o în Europa. “Consider că am avut un an bun, în primul rând, am fost sănătos şi nu am pierdut niciun antrenament şi niciun meci, şi evoluţia cred că a fost mulţumitoare, din moment ce am fost folosit titular. Suntem mulţumiţi de ce am realizat, chiar dacă am crezut de multe ori că se poate mai mult, ne-am fi dorit să ne batem la titlu, mai ales că fanii noştri merită acest lucru. Am fost însă aproape tot anul pe locul 3 şi cred că este unul meritat. Acum îmi doresc să câştigăm şi Cupa României ca să fim fericiţi pe deplin. Ne bucurăm, de asemenea, că vom juca din nou în cupele europene, după experienţa frumoasă de anul trecut cu AC Milan”, a declarat Mateiu pentru ProSport. Fotbalistul venit de la FC Braşov a mai spus că vrea să rămână la Craiova şi spera ca în sezonul viitor să cucerească titlul de campion alături de Universitatea. Până atunci, Mateiu a spus că echipa sa vizează duelul cu CFR Cluj din Supercupa României. “A fost al patrulea campionat al meu la Craiova şi a fost şi cel mai bun. Îmi doresc să rămân, mai am un an de contract şi vreau ca sezonul care urmează să fie şi mai bun. Anul trecut am terminat pe 5, acum pe 3, sper să sărim câte două locuri în fiecare an şi să ajungem primii la finalul campionatului următor. Am îndeplinit un obiectiv, acum trebuie să aducem un trofeu la Craiova. Nu s-a mai întâmplat de mult timp acest lucru, în plus avem şi Supercupa pe Ion Oblemenco şi ne dorim să jucăm acasă la noi pentru un alt trofeu”. Deşi formaţia din Bănie pare mare favorită în ultimul act de pe Arena Naţională, Mateiu nu îi subestimează pe sibieni, despre care a declarat că formează o echipă completă, puternică în toate zonele de teren. “Este o finală, un singur meci şi şansele sunt egale, mai ales că Hermannstadt este o echipă foarte bună, deja se află în Liga 1, are un moral excelent, atât după promovare, cât şi după parcursul din Cupă. Am văzut sunt echilibraţi în toate compartimentele, iar atacanţii sunt foarte periculoşi. Sper să fim însă noi cei mai buni duminică”, a spus Mateiu. Mijlocaşul care îmbracă tricoul Craiovei din 2014 este cotat la 700 de mii euro pe site-ul transfermarkt.com.
Ce adversari ar putea întâlni Craiova
Calificată pentru al doilea an consecutiv în preliminariile Europa League, Universitatea va juca în turul trei al competiţiei și ar putea întâlni echipe precum Zenit St. Petersburg (Rusia), Feyenoord (Olanda), Olympiakos Pireu (Grecia) și Dinamo Zagreb sau Hajduk Split (Croaţia). Ecuaţia se schimbă însă dacă elevii lui Devis Mangia pierd finala Cupei României. Doar locul 3 ar aduce Craiovei adversare foarte puternice precum FC Sevilla (Spania), AZ Alkmaar (Olanda), Maccabi Tel-Aviv (Israel), Partizan Belgrad (Serbia), Burnley (Anglia), Molde FK (Norvegia), FC Ufa (Rusia), Apollon Limassol (Cipru), Asteras Tripolis (Grecia), Illichivets Mariupol (Ucraina), Lech Poznan (Polonia), Admira Wacker (Austria), Atromitos FC (Grecia), Zalgiris Vilnius (Lituania), FH Hafnarfjardar (Islanda), Dundalk (Irlanda), Gabala FK (Azerbaijan), NK Osijek (Croația). Din sezonul viitor, Liga 1 Betano se va clasa pe locul 17 în clasamentul coeficienţilor. România va trimite de acum înainte numai o echipă în preliminariile UCL, aceea fiind campioana, care intră în turul 2.
În Liga Europa, ţara noastră a rămas cu trei locuri, iar câştigătoarea Cupei merge în turul 3 preliminar. Locul 2 merge în turul secund, iar locul 3 în primul tur. În cazul în care câştigătoarea Cupei termină pe podium, atunci şi locul 4 poate participa în Liga Europa.
Cătălin Pasăre