Mașina primarului Bârcă, răsturnată într-un șanț din Turburea

331

Autoturismul personal al edilului Ion Bârcă, un Matiz cu numărul B-49-WBP, a fost găsit, joi noaptea, într-un șanț de pe raza comunei Turburea, răsturnat cu roțile în sus. La volan la momentul accidentului s-a aflat Mădălin Fira, șeful Serviciului Public de Gospodărie a localității, care utiliza de altfel autoturismul de circa un an de zile. Fira a reușit să iasă din mașina răsturnată în șanț și a cerut ajutor prietenilor cu care fusese înainte de accident, la un chef care avusese loc la domiciliul unuia dintre amicii în cauză. Respectivii au solicitat ajutorul unui consătean care, cu o buldocupă, a scos mașina șifonată serios din șanțul în care o băgase conducătorul auto. La fața locului nu a ajuns și posesorul autoturismului și nici poliția, asta deși mașina este serios avariată având plafonul și ușile distruse.
Cetățenii localității au aflat de accident și și-au arătat nemulțumirea la adresa lui Mădălin Fira cunoscut pentru viteza cu care circulă, pentru stângăcia lui la volan, dar și pentru faptul că ar consuma alcool în momentul în care urcă la volan.
Supărat a fost cu siguranță și primarul Bârcă care s-a ales cu o pagubă de câteva mii de lei. Mașina avariată se află acum în curtea unui salariat al primăriei, care s-a angajat să o repare.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here