Mărturiile unui asistent social, Ramona Săulescu: „Există momente când te simți răspunzător în oarecare măsură de soarta fiecărui copil în parte…”

766

Meseria de asistent social este pe cât de nobilă, pe atât de dificilă. Ramona Săulescu, coordonator personal de specialitate la Centrul Maternal din Târgu-Jiu, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, are deja 16 ani de experiență în domeniul protecției copilului și spune că nu se vede făcând altceva.

Reporter: Când a început activitatea dumneavoastră profesională?
Ramona Săulescu: Activitatea mea profesională a început în anul 2000, ca asistent social la Centrul Maternal, beneficiarii cu care lucrez fiind „mama și copilul”. Evident că, la fel ca în oricare altă meserie, fiind și primul meu loc de muncă, la început a fost greu, însă fiind un domeniu atât de sensibil, nu a trecut mult până să-mi dau seama că asta este ceea ce vreau să fac mai departe. Astfel s-au adunat 16 ani de când fac același lucru, în aceeași instituție.
Rep.: Aţi rămas fidelă asistenţei sociale, deşi aţi fi putut urma un alt drum, poate unul mai bine remunerat. Ce v-a determinat să rămâneţi în sistem?
R.S.: Așa cum știți, salariile din asistența socială, comparativ cu alte domenii, mereu au fost mici. Cu siguranță, pentru fiecare dintre noi, la un moment dat apar oportunități sau joburi care să te încânte financiar, însă eu cred că fiecare dintre noi trebuie să-și aleagă o meserie în care se regăsește. Deci motivația financiară fără o satisfacție sufletească nu te împlinește ca individ. Nu regret că nu am ales să plec din protecția copilului, pentru că îmi place ceea ce fac, nu mă văd făcând altceva.
Rep.: Cât de dificilă este misiunea unui asistent social?
R.S.: Frumoasă, dar destul de dificilă. Beneficiarul vede în tine rezolvarea tuturor problemelor lui, ori există situații când tu ca și asistent social ești neputincios și unele dintre situațiile cu care se confruntă nu se rezolvă tocmai favorabil lui. Asistentul social are foarte puține pârghii de care să se folosească pentru a veni în sprijinul celor nevoiași. Trebuie să recunosc că după toate eforturile depuse pentru a reuși ca o mamă să-și păstreze copilul lângă ea, nu s-a reușit acest lucru, luându-se decizia separării ei de copil. Chiar dacă ești profesionist și ști că în acel moment interesul superior al copilului este respectat, e dureros când mama care trebuie să se despartă de copilul ei se uită în ochii tăi și parcă vrea să-ți reproșeze „de ce?”. Există momente când te simți răspunzător în oarecare măsură de soarta fiecărui copil în parte, deși ști că l-ai ajutat în limita posibilităților pe care le ai la acel moment, dar și în funcție de circumstanțe.
Rep.: Care este cea mai mare satisfacţie a dvs, ca asistent social?
R.S.: Pentru majoritatea mamelor un copil este un motiv de bucurie, atunci când el vine într-o familie organizată, cu resurse suficiente pentru a-i oferi un cămin. Pentru unele dintre mamele cu care eu intru în contact copilul a venit nedorit, într-un moment nepotrivit, ori atunci situația este mai complicată, pentru că dificultatea situației se dublează.
centrul maternalAtunci când o mamă cu un copil nedorit în brațe, fără casă, fără un loc de muncă, fără sprijinul familiei, ajunge la tine, este destul de greu s-o convingi că la un moment dat va avea toate aceste lucruri și se va putea descurca.
Am întâlnit mame care la câteva zile după ce au dat naștere unui copil au refuzat categoric să accepte să păstreze acest copil, hotărâte să solicite adopție. Cu răbdare, înțelegere și empatie, am reușit să le fac să considere că acel copil este universul lor și că indiferent de cât de greu ar fi, merită să încercăm să răzbatem. Am avut multe asemenea cazuri cu un astfel de final fericit, dacă pot să zic așa. Cea mai mare satisfacție a mea este atunci când pot să spun că am contribuit și eu puțin la evitarea și separarea copilului de către mama lui.
Rep.: Vă amintiţi un caz de la Centrul Maternal, care v-a marcat?
R.S.: Au fost multe, foarte multe. Vă dați seama, în 16 ani de când activez în acest domeniu, am avut posibilitatea să întâlnesc sute de cazuri, cu probleme diferite, concepții diferite, medii diferite.
Trebuie să recunosc că, în urmă cu ceva timp, a ajuns la Centrul Maternal o fetiță, însărcinată la vârsta de 13 ani, care după o lună a și născut. În viziunea mea, prioritatea unei fete de această vârstă era jocul și mersul la școală, nu ceea ce presupune o naștere și schimbatul scutecelor. La început am crezut că nu voi ști ce să-i spun, dat fiind faptul că eu, la rândul meu, sunt mamă și am copil de aceeași vârstă. Mă gândeam la un moment dat, ce i-aș spune copilului meu într-o asemenea situație, însă mi-am dat seama că sunt un profesionist și emoția trebui să rămână pe locul doi.
Rep.: Cât de importantă este echipa cu care lucraţi?
R.S.: Ca în fiecare meserie este foarte important să ai o echipă pe care să te poți baza. Din acest punct de vedere, pot să spun că mă consider norocoasă, având o echipă care are același țel profesional ca și mine, dorința de a ajuta.
Rep.: Anul trecut aţi fost între primii trei asistenţi sociali din ţară care s-au clasat la Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială. Cum a fost acea experienţă?
R.S.: Pentru mine această nominalizare a fost foarte importantă, onorantă în același timp. Consider că a fost o apreciere a muncii și a profesionalismului de care eu și colegii mei dăm dovadă, zi de zi în această profesie.
Rep.: Profesional, ce planuri de viitor aveţi?
R.S.: Nu știu dacă este corect spus plan. Îmi doresc să practic această profesie cât mai mult timp, cu demnitate, devotament și responsabilitate și, totodată, să fie cât mai puține cazurile în care, din nefericire, din cauza circumstanțelor, trebuie să separăm copilul de părinții lui.
Rep.: Care este cea mai mare dorinţă a dvs?
R.S.: Important este ca eu și familia mea să fim sănătoși.
A consemnat MINODORA SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here