Mangia, schimbat de Rotaru! Papură asigură interimatul

1011

Omul care a adus Craiovei un trofeu după 25 de ani (Cupa României), Devis Mangia, a fost înlăturat de către finanţatorul Mihai Rotaru de la cârma echipei. Decizia demiterii italianului este surprinzătoare, având în vedere că, în urmă cu o săptămână, oficialii clubului au remis un comunicat prin care îşi exprimau susţinerea faţă de antrenor. Mangia avea un contract valabil pentru încă două sezoane, dar se pare că discuţia cu Rotaru, care a avut loc după meciul pierdut la Ovidiu, a fost decisivă. În locul tehnicianului italian a fost numit fostul fundaş al Universităţii Craiova, Corneliu Papură.,,Corneliu Papură este, începând de astăzi, noul antrenor al Științei. Component al echipei Naționale la Campionatul Mondial din 1994, este absolvent al licenței UEFA PRO și lucrează în cadrul clubului din 2013, având, pe rând, rolul de antrenor al echipei mari în Liga a II-a, antrenor al echipei secunde, coordonator tehnic al Centrului de Copii și Juniori și director sportiv. Îl salutăm pe Devis Mangia și îi urăm succes mai departe. Devis a fost antrenorul Științei în ultimele două sezoane, reușind să claseze echipa pe podium după 23 de ani de așteptare și să obțină Cupa României după 25 de ani. Devis Mangia rămâne prietenul nostru și, așa cum a declarat domnia sa, un susținător al Științei pentru totdeauna”, a fost mesajul clubului.

Cârţu nu exclude “păstrarea” lui Papură
Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, a declarat că nu cunoaşte motivele demiterii lui Mangia, dar a spus că Papură ar putea rămâne principal şi din sezonul viitor, în funcţie de rezultate. Obiectivul Craiovei rămâne calificarea în cupele europene. ,,Nu știu dacă Papură va rămâne și după finalul sezonului acesta. Abia a venit și deja vorbim de plecarea lui? Antrenorii rămân în funcție de rezultatele pe care le au. Sunt mulți tehnicieni fără C. V.. E și el la început de drum. E un om al Craiovei, se merge cu el în continuare. Asta e șansa vieții pentru el. Obiectivul rămâne, ca și înainte, calificarea în cupele europene. A fost o discuție între Mangia și domnul Rotaru. Nu știu ce au vorbit. Singurii care vă pot da amănunte sunt cei doi. Nu pot eu să-i întreb ce au vorbit. Au fost discuții, la fel, și când am venit eu la club, atunci am vorbit cu domnul Rotaru”, a explicat Cârţu. Papură va debuta pe banca Universităţii în partida de la Astra Giurgiu, din campionat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here