Mandat revocat pentru motreanul acuzat că și-ar fi bătut băiatul de doi ani!

1363

Judecătorii din Motru au decis, vineri după-amiază, la finalul programului de lucru, să îl lase în libertate pe bărbatul de 44 de ani pentru care emiseseră mandat de arestare preventivă cu doar două zile înainte pe motiv că și-ar fi bătut fiul de doar doi ani. Instanța a luat decizia punerii în libertate a acestuia la solicitarea procurorilor, aceiași care obținuseră mandatul de 30 de zile în baza căruia suspectul urma să stea după gratii toată luna. De altfel, decizia judecătorilor de a emite mandatul a fost contestată la instanță de către inculpat, iar azi are termen de judecată la Tribunalul Gorj. Dosarul a rămas însă fără obiect atâta timp cât instanța de la Motru a luat deja o altă decizie. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru. În baza art. 242 alin. 1 C. p. p., revocă măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul PĂDUCEL OPREA-ADRIAN, arestat în baza MAP nr. 3/UP/ 13.11.2019 emis de Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi de la Judecătoria Motru. Dispune punerea în libertate a inculpatului PĂDUCEL OPREA-ADRIAN de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3 /UP/ 13.11.2019 emis de Judecătoria Motru, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 627 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 15.11.2019, orele 16,45”, se arată în decizia magistraților motreni, care nu este definitivă. Reamintim că, săptămâna trecută un băiețel de doi ani a fost transportat la spitalul din Craiova după ce medicii de la Motru au descoperit pe trupul acestuia numeroase urme de lovituri, care presupuneau internarea acestuia pentru circa 7 zile. Mama copilului s-a dus cu acesta la spital pentru că i s-a părut că micuțul ar avea iritații pe piele, iar după descoperirile făcute de medici a fost deschis un dosar penal care a dus la reținerea și arestarea tatălui. Bărbatul a negat acuzațiile ce i-au fost aduse. În plus, după deschiderea anchetei penale, fratele de șase ani al băiatului a fost preluat în îngrijire de Direcția pentru Protecția Copilului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here