Mandat pentru criminalul de la Bărbătești

504

Bărbatul reținut sâmbătă noaptea în cadrul anchetei ce viza falsul accident rutier înregistrat la Bărbătești cu aproape o săptămână în urmă va rămâne în spatele gratiilor, magistrații Tribunalului Gorj emițând mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. Constantin Mornea are mandat pentru 30 de zile, timp în care cei din familia sa vor fi nevoiți să facă sărbătorile de iarnă fără el, bărbatul fiind acuzat de omor, mandatul expirând de Bobotează. Anchetatorii au posibilitatea să obțină prelungirea mandatului respectiv, ieri continuând cercetările în dosarul ce vizează moartea violentă a lui Dan Cojocaru, bărbatul de 40 de ani ucis acasă și dus în mijlocul drumului pentru a părea că este victima unui accident rutier.
carmen saftaSoția acestuia, concubina de fapt, cei doi nefiind luați cu acte, Carmen Safta, deși l-a ajutat pe Mornea să îl ducă pe Cojocaru în stradă, nu a fost pusă deocamdată sub acuzare, ea fiind martor în dosar, anchetatorii încercând să stabilească tot contextul în care s-a produs oribila crimă. Localnicii din satul Socu, de unde provin personajele acestui caz macabru, au păreri împărțite în ceea ce privește cele întâmplate, toți fiind însă de părere că vorbele femeii nu trebuie crezute în totalitate, atâta timp cât este aproape permanent sub influența alcoolului. Oamenii sunt însă convinși că polițiștii și procurorii vor afla întregul adevăr din acest caz care i-a îngrozit până și pe ei, toți spunând că Mornea era un bărbat așezat la casa lui, cu soție și copii de care avea grijă. Tot oamenii spun însă că el a fost și în pușcărie, fiind coleg de celulă la un moment dat cu Marcel Țundrea, pe care l-a cunoscut personal.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here