Managerii de spitale, chemaţi la negocieri cu CJAS Gorj

499

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj îi aşteaptă la sediul instituţiei, marţi, 24 iunie, pe toţi managerii de spitale pentru a negocia bugetul alocat fiecărei unităţi sanitare. Discuţiile vor fi purtate individual.

La ceas de semnare a contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate, toţi directorii de spitale speră să obţină un buget mai bun decât cel primit anul trecut. Dorinţa acestora este justificată, cu atât mai mult cu cât sunt unităţi sanitare unde nu mai ajung banii, spre exemplu pentru acordarea tichetelor de masă. Conducerea CJAS este deschisă discuţiilor, motiv pentru care i-a şi invitat pe managerii spitalelor la negocieri. Deşi sunt programaţi toţi în aceeaşi zi, dialogurile se vor purta individual, cu fiecare director în parte. „Pe 24 iunie avem negocierile cu managerii spitalelor, cu condiţia să vină avizul de la CNAS pentru numărul de paturi. Nu sunt probleme la nivelul judeţului Gorj, din acest punct de vedere, numărul total de paturi rămânând acelaşi.  Marţi vom negocia bugetul la spital şi încercăm să fie toată lumea mulţumită”, a confirmat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

Se aşteaptă rectificarea
Chiar dacă bugetul alocat spitalelor nu va fi prea mare, reprezentanţii CJAS Gorj dau asigurări că va veni şi o rectificare bugetară, până la sfârşitul anului. „Faţă de anul trecut, cu siguranţă bugetul alocat spitalelor va fi mai mare. Va exista şi o rectificare, ca de fiecare dată, până la sfârşitul anului, astfel încât spitalele din judeţul nostru să nu aibă probleme cu banii”, precizează Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.
Din experienţa anilor trecuţi, rectificările au fost pozitive, astfel că reprezentanţii CJAS sunt optimişti în privinţa următoarei rectificări bugetare.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here