Magnific

739

Motto: ”A fi azi octogenar/Precum Dl.Gociu este/E un dumnezeiesc dar/Dublat de un HAR de poveste.”

Magnific şi original, aşa cum a dorit sărbatoritul acestei zile, original ca această serbare liturgică a fost condusă chiar de sărbatorit. Festivităţile au început la ora 11, terminându-se în jurul orei 14.
A fost cum am spus la început, un act liturgic, presărat în timpul prezentărilor de un purpuriu de muzică lăutarească, cântând doamna Georgiana, susţinută instrumental de doi artişti de la “Doina Gorjului” şi Şcoala Populară de Artă.
Încă de când am aflat de această festivitate, atât din articolul din Gorjeanul, cât şi de la domnii Sanda şi D. Dănău, eu care nu mai fusesem la prezentări de 3 ani şi jumătate datorită unei operaţii:
M-a cuprins un dor nebun,
De a nu vă şti departe
Pe Dv. dragi ştrengari,
Cu “dinţi de lapte”.

Aşa că i-am expus Dl.Gociu urările mele cu ocazia împlinirii celor 80 de ani, amintind că în sală mai sunt persoane care îşi serbează aniversări, precum “poetul iubirilor gingaşe”, Dr. Doru V.Fometescu care a împlinit 65 de ani, Dl.Dumitru Dănău, împlinind venerabila vârstă de 77 de ani căruia i-am dedicat următoarele versuri:
“Nu ştiu cât eşti urmaş de grec,
Înclin să cred, însă că eşti,
Că ţi se-aprinde sus un BEC
Când scrii eseuri sau …poveşti.

De asemeni Dl. Sanda Ion
Care este “omul jocului corect
Iubeşte poezia şi mai presus de orice
Iubeşte glia.

E Dl. Sanda ce-a condus cultura
Sădind iubirea şi distrugând ura
E Dl. Sanda din Arcani,
Nălţându-se din Vremuri,
Peste ani!”

“Scrisul fiind o artă care
Te înalţă peste nori
Spărgând a cerului bare
N-ai mai vrea ca să cobori!”

Printre cei prezenţi s-au numărat şi Dl. Ion Elena şi Dl. Gârbaciu Viorel. În continuare, Dl. Gociu a primit felicitările de la mulţi participanţi, urmat fiind de fratele dânsului, profesor la Turnu Severin, care a adus un elogiu părinţilor dumnealui prezentându-ne şi fotografia mamei sale.
Dl. Gociu, acest gigant al prozei româneşti contemporane şi-a manifestat nemulţumirea că nu sunt prezente două persoane printre care directoarea bibliotecii judeţene(şi mă gândeam la Doamna Andrei, acest “argint viu pluricultural”care conducea cu demnitate prezentările). Am plecat de la acest act liturgic, având pe retină o sală plină de “bolnavi cu microbul scrisului” şi în fundal statura impetuasă a acestui “Tolstoi din constelaţia Gorjului”.
Gh. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here