Lupta continuă, Energia visează la finală!

357

După un meci extrem de tensionat, Energia a obținut un succes în fața Asesoftului care-i dă dreptul să caute, astăzi, egalarea. La 2-1 pentru Asesoft, Energia păstrează șanse la finala campionatului, însă arbitrajele continuă să fie scandaloase.

Meciul trei al seriei pentru finală a început spectaculos, cu două reușite de trei puncte, semnate de Darby și Jonte Flowers, dar în fluierăturile unei săli întregi, ținta fiind brigada de arbitrii, semn că gorjenii nu au iertat prestațiile arbitrilor de la Ploiești. Watson a dus scorul la 8-3 aruncând perfect de la distanță, dar la capătul primelor 5 minute din primul sfert scorul era egal, 8-8. Şase puncte consecutive pentru Energia au dus scorul la 14-8 și l-au obligat pe Ocokolic să ceară time-out. A urmat o perioadă în care fiecare atac s-a finalizat, iar diferența s-a menținut pe tabelă, primul sfert având în Energia echipa care a condus jocul și care a câștigat pe merit primele 10 minute ale întâlnirii, scor 20-15.
Troupe a deschis perfect și sfertul doi, cu o aruncare precisă de la distanță, dar replica a venit rapid de la Runkauskas, coșmarul gorjenilor din primul joc de la Ploiești. Răspuns la fel de repede a găsit și Energia cu un three-point-play de la Mack. Un fault în atac al lui Zigeranovic a fost transformat în fault asupra sârbului, acesta reușind și el un three-point-play. Cu antrenorul Constantinides în tribună, Energia a dat impresia că poate să joace foarte bine și fără antrenorul său principal și a ajuns la un avantaj de opt puncte, 28-20. Câteva ratări și unele decizii ciudate ale arbitrilor au adus din nou Asesoftul în joc, la jumătatea sfertului secund fiind înregistrat un nou scor de egalitate, 30-30, după reușita de trei puncte a lui Ştefan Pot. Mai mult decât atât, lăsat liber la semidistanță, Zigeranovic a adus pentru prima dată avantajul în dreptul echipei sale, scor 30-32. Echipa gorjeană s-a trezit din pumni și cu un coș al lui Glyniadakis și două reușite senzaționale de trei puncte ale lui Troupe, Energia avea din nou un avantaj de șase puncte, 38-32 cu două minute înaintea pauzei, run-ul Energiei obligându-l din nou pe Sasa Ocokolic la un time-out. Și după pauza solicitată de antrenorul oaspeților, tot Energia a punctat, Watson marcând spectaculos de sub panou, apoi Darby a pus și el două puncte pe tabelă pentru o diferență de zece puncte 42-32. Runkauskas a arătat de ce este considerat cel mai bun shooter, însă Darby nu a rămas dator și a înscris cu un dunk spectaculos, scorul pauzei fiind 44-37 pentru Energia.

Asesoft a revenit pe final
Confruntarea a continuat să fie palpitantă și echilibrată și în partea a doua a meciului. Asesoft a reușit din nou să se apropie la două puncte profitând de câteva aruncări de la distanță ratate de echipa gorjeană, scor 48-46. Energia nu a acuzat șocul și a revenit spectaculos la timonă, Watson, cu un coș de trei puncte, stabilind cu trei minute înaintea finalului sfertului trei o diferență de 12 puncte, scor 60-48. Nici Asesoft nu a depus armele și în ultimul sfert s-a intrat cu un avantaj de șapte puncte pentru Energia, scor 64-57.
În primele cinci minute ale sfertului decisiv s-a mers cap la cap, dar o aruncare de trei puncte a lui Flowers a adus Asesoftul la doar patru puncte în spatele Energiei, apoi un fault asupra lui Troupe a fost transformat în antisportiv în dauna gorjenilor. Ceea ce era nemeritat, nu a ajuns în contul prahovenilor, care au ratat și libera, dar și atacul, iar Milosevic a refăcut distanța cu o aruncare reușită de la mare distanță, scor 71-64. După câte două reușite de fiecare parte, Burlacu a înscris trei puncte ducând scorul la 73-68 cu două minute înainte de final. Runkauskas a transformat una dintre cele două libere avute, Energia și-a pierdut atacul, dar nici prahovenii nu s-au descurcat în ofensivă. Cu 55 de secunde înainte de final, Troupe a transformat două libere și energia conducea cu 75-69. Foarte repede Runkauskas a înscris cu o aruncare de trei puncte relansând jocul, însă lituanianul s-a accidentat la genunchi. La 75-72, cu 22 de secunde înainte de final, Troupe a fost din nou trimis la linia de fault, iar extrema americană a marcat una din cele două aruncări, a recuperat la a doua, dar Ciulin a fluierat fault în atac dând două libere gratuit lui Zigeranovic. Acesta a transformat și finalul a devenit cu adevărat încins, 76-74 pentru gazde, cu posesia Energiei pentru ultimele 21 de secunde. Milosevic a fost și el faultat, a fost sigur pe mâna sa și scorul a devenit 78-74, dar Pot a marcat de la trei puncte și între cele două echipe a mai rămas un singur punct cu 8 secunde rămase de jucat. Doar o secundă, iar Darby a ajuns și el la libere făcându-și perfect treaba, scor 80-79. Energia a reușit să gestioneze mai bine următoarele secunde și Pot a ajuns la libere, a înscris-o pe prima şi a ratat-o pe a doua în speranța unei recuperări ofensive și un coș al unei victorii în ultima secundă, însă Energia și-a făcut bine treaba și a obținut victoria care îi ține în lupta pentru finala campionatului, scor 80-78.
Ploieștenii au demonstrat că nu știu să piardă, meciul s-a încheiat cu o încăierare generală la mijlocul terenului, spiritele răcorindu-se doar după câteva lovituri și îmbrânceli ce nu fac cinste echipelor care au demonstrat în acest sezon că pot reprezenta mult mai frumos baschetul românesc în Europa.

Energia Târgu Jiu – Asesoft Ploiești 80-78 (20-15, 24-22, 20-20, 16-21)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 800
Energia: Watson (18), Troupe (15), Darby (15), Milosevic (19), Karpelesz, Aktaș, Mack (3), Glyniadakis (10), Bratoloveanu, Omer, Minea, Vlaicu. Antrenor: Antonis Constantinides.
Asesoft: Szijarto (2), Pelekanos (2), Burlacu (7), Cooper (2), Flowers (12), Runkauskas (22), Zigeranovic (19), Pot (12), Negoițescu, Dogaru, Movileanu, Ianuli. Antrenor: Sasa Ocokolic.
Arbitri: Marius Ciulin, Alin Faur, Istvan Bertalan.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here