În Duminica a 27-a după Rusalii, Ap. Efeseni 6, 10-17; Ev.Luca 13, 10-17, (Tămăduirea femeii gârbove), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi despre minunea vindecării unei femei bolnave prin care Dumnezeu ne îndeamnă să medităm la toate slăbiciunile noastre şi la toată gârbovirea noastră sufletească, pentru a lupta împotriva făţărniciei şi a invidiei cu tot ascuţişul şi cu tăişul sabiei Duhului Sfânt, care este Cuvântul Lui Dumnezeu, pentru ca noi să putem înţelege mai bine că norma credinţei nostre ortodoxe este învăţătura Bisericii, mai puţin ceea ce credem despre noi înşine şi prin noi înşine, dar, care nu este scris în Sfânta Scriptură, iar, la ceea ce ne învaţă Biserica întemeiată pe Sfânta Scriptură, să medităm cu aprofundare prin binele care se poate face, să ştim că întotdeauna creştinismul este împlinirea binelui, nu numai înlăturarea răului, să ştim că învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos este revelatoare despre mântuirea şi înălţarea unora şi spre decăderea altora, iar fiecare dintre noi să ne rugăm lui Dumnezeu să fim între cei care se ridică prin mântuirea pe care o dă Domnul Hristos, astfel încât să ne ferească Dumnezeu de prăpastia celor ce cad în ispită, pentru că nu ţin seama de învăţătura Bisericii şi pentru că ajung să-l judece chiar pe Domnul Hristos, mai ales că nu putem să spunem îndeajuns, cât este de mare păcatul acesta, de a gândi tu, oricare ai fi, că învăţătura ta, că părerea ta personală este mai presus de ceea ce ne învaţă Sfânta noastră Biserică, aceasta, pentru a înţelege lucrurile corect, să avem întotdeauna mintea cea dreaptă, prin care lucrurile strâmbe şi gârbove se îndreaptă, ca să ne ferească Dumnezeu de mintea cea strâmbă în care şi lucrurile drepte se strâmbă sau se gârbovesc de povara apăsătoare a ispitelor.
“Această femeie, care este fiica lui Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei?”
În Sfânta Evanghelie a Duminicii acesteia din Postul Naşterii Domnului, putem vedea cum Mântuitorul Iisus Hristos învăţa poporul într-o zi de sâmbătă, iar locul în care se petrec evenimentele relatate în textul biblic este sinagoga, spaţiu ales în mod special, pentru că aici se adunau evreii la rugăciune. Veneau locuitorii unui oraş sau ai unui sat cu bolnavii lor, Mântuitorul întâlnindu-Se în acest fel cu compatrioţii Săi. Contextul religios Îi permitea să vorbească mai bine despre unele subiecte sensibile din societatea iudaică de atunci, mai ales că martorii la aceste evenimente petrecute în sinagogă erau numeroşi şi atenţi, de aceea minunile făcute în zi de sabat au fost consemnate în număr destul de mare în paginile Scripturii. Textul Evangheliei ne spune că într-o astfel de zi, Mântuitorul Iisus vindecă o femeie care «avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum» (Luca 13, 11). Mai constatăm că şi de această dată, minunea vindecării se face prin cuvinte simple: “Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta“, după care Îşi pune mâinile asupra ei, trupul i se îndreaptă şi a început să-L slăvească pe Dumnezeu (Luca 13, 13). După vindecare, însă, observăm atitudinea mai-marelui sinagogii, care nu îndrăznea să-L atace direct pe Iisus, ci o face în mod indirect, mustrând mulţimea, care venea să se vindece sâmbăta (Luca 13,14). De altfel, întâmplarea nu este singulară, pentru că de mai multe ori Mântuitorul Iisus Hristos a fost atacat de conducătorii spirituali ai iudeilor din acelaşi motiv, iar, ca urmare a vindecărilor săvârşite şi sâmbăta, adversarii Săi îşi formaseră o părere negativă, exprimată în mod clar şi în legătură cu alte vindecări petrecute tot în această zi, precum cea a orbului din naştere, despre care s-a vorbit Duminica trecută. De aici şi convingerea deja formată în rândul iudeilor de a-L suprima pe Iisus, pentru că nu respecta sabatul: «pentru aceasta iudeii Îl prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea acestea sâmbăta» (Ioan 5, 16), mai ales că legea ocupa un loc foarte important în religia iudaică. Pentru a ne da seama de acest lucru este suficient să parcurgem primele cinci cărţi ale Bibliei, unde găsim o adevărată culegere de legi cu reguli morale şi rituale, pe care poporul evreu urma să le respecte în viaţa personală şi socială. Cele zece porunci primite de Moise pe Muntele Sinai determinau comportamentul care trebuia avut faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Poate să pară uşor de constatat în poziţia trupului acelei femei gârbovite, cum toată fiinţa ei se îndrepta spre pământ, limitându-i-se, astfel, drastic, libertatea de mişcare, devenind incapabilă a mai privi în sus, spre cer. Prin aceasta, legătura satanei nu era una vizibilă, ca şi cum diavolul ar fi tras-o în jos cu o funie pusă pe grumazul ei, iar femeia poate că a ales să răspundă de multe ori îndemnului de a cădea în păcat, încât se obişnuise a se poziţiona astfel, iar de aici, putem înţelege că acela care comite un păcat zi de zi, vreme de mulţi ani, greu se va mai putea opri să-l săvârşească, numai dacă va primi putere de la Dumnezeu! Aşadar, Domnul pune mâinile asupra femeii şi te-ai aştepta ca acest gest să adauge o greutate în plus poverii ce apăsa deja pe trupul sărmanei fiinţe. Efectul este însă unul paradoxal: apăsarea nu o împovărează mai mult, ci o eliberează întrutotul. Aceasta este şi mişcarea pe care o sesizăm în viaţa noastră duhovnicească. Atunci când alegem calea păcatului, ce ne ispiteşte cu neîngrădita libertate de acţiune, ne gârbovim din ce în ce mai mult. Când acceptăm dulcea povară a mâinii lui Hristos, putem să ne îndreptăm cu bucurie către cele de sus. Mâna duhovnicului, aşezată peste capul celui care tocmai s-a spovedit şi a acceptat să fie «rob al lui Dumnezeu», este o icoană a acestei dumnezeieşti atingeri, fiindcă Dumnezeu ne îndeamnă să medităm la toate slăbiciunile care provin de la gârbovirea sufletului nostru.
“Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta“
Din Evanghelia Duminicii acesteia, mai reţinem faptul că atunci când Mântuitorul o vede pe această femeie gârbovă, imediat acționează spre mântuirea ei şi prin aceasta, El dă exemplul că ajutorarea oamenilor, nu vine doar prin educarea și învățarea lor, ci prin darea «unei mâini de ajutor», așa cum frumos exprimă limba noastră românească. Mai constatăm că Mântuitorul «şi-a pus mâinile peste dânsa», nu doar pentru a arăta că trupul Lui este dătător de vindecare și dumnezeiesc, ci, tocmai pentru a arăta că faptele bune sunt mai ales cele ale milei, cele ale actului de binefacere. De altfel, Sfântul Evanghelist Luca descrie pe larg suferința acestei femei gârbove, fiindcă era «o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum». De aceea, observăm o suferință de durată, care avea o cauză spirituală și care afecta întreaga ființă o acestei femei. Se spune că femeia, de optsprezece ani era gârbovă, pentru că 10 sunt poruncile legii dumnezeiești și opt reprezintă veacul viitor. De aceea, cel ce disprețuiește cele 10 porunci ale Legii vechi și nu se îngrijește și de viața viitoare devine gârbov și cuprins de duh de slăbiciune, duh de astenie, deci, observăm, astfel, că ignorarea poruncilor lui Dumnezeu care se obțin cu o oarecare jertfă și suferință, nu doar că nu aduce bucurie, ci produce o pierdere cu totul a dorinţei de a trăi, produce depresie și imposibilitatea simțirii bucuriei. Prin faptul că femeia «nu putea să se ridice în sus nicidecum», înțelegem tocmai această imposibilitate de a se bucura de viață, de soare, de cer. Lumea și soarele și natura în general pot fi privite ca un mediu ostil omului, dacă nu sunt respectate legile lor, de fapt legile lui Dumnezeu. De aceea, totul devine posomorât pentru omul care le disprețuiește! Dar, Mântuitorul Iisus Hristos vine și se atinge de femeie ca să o vindece «de neputința ei», adică, omul care nu se mai poate bucura de viață, de plăcerile ei, care nu mai poate lucra binele din cauza asteniei, poate fi vindecat doar dacă se întoarce la Hristos, dacă se lasă vindecat de El pentru a putea privi cerul.
Omul firesc nu este cel care e cu mintea și lucrarea doar la cele materiale, ci acela care lucrând pe pământ se pregătește pentru viața de veci. Păcatul, de fapt, ne împiedică să ne trăim viața normal, ca verticalitate în bucurie. Chiar mai marele sinagogii, vedem că se opune acestei minuni, predicând nu direct împotriva Mântuitorului, ci prefăcându-se a propovădui Legea lui Dumnezeu a Vechiului Testament. Aparent, din evlavie și dragoste față de Dumnezeu și de Legea Lui, el se ridică și luptă împotriva lui Dumnezeu. Dacă femeia era gârbovă în chip văzut, mai marele sinagogii suferea de gârbovire spirituală, care de multe ori este mai periculoasă, tocmai pentru că este nevăzută. De aceea și Mântuitorul îl numește «fățarnic», pentru că nu își recunoaște gârbovirea lui și era invidios pentru vindecarea și bucuria altora. Dacă stăm bine să reflectăm, de fapt, mai marele sinagogii din trecut este înlocuit astăzi de toți cei care din amvoanele mass-media predică ascultarea față de voințele pătimașe ale omului și libertatea față de morală sau față de Dumnezeu, ignorând sau neștiind faptul că doar prin urmarea lui Hristos ne putem elibera de jugul legii aparent naturale, justificând libertatea spre păcate și fapte decadente, care însă ne îndepărtează și mai tare de iubirea adevărată a persoanei umane. În esenţă, conducătorul sinagogii se prezenta drept purtător al cinstei şi al dreptăţii, iar în sufletul său nu era deloc aşa, după cum a arătat cuvântul rostit în timpul vindecării acestei femei necăjite, fiindcă era nemilos, aspru, neiubitor de oameni, se îngrijea numai de respectarea literei legii, iar duhul legii, de dragoste faţă de aproapele, îi era străin! În loc de concluzie, în ciuda bunurilor pe care Dumnezeu i le-a pus înainte, omul a cedat ispitei diavolului, fiindcă, astăzi, multe cugete sunt strâmbe, pline de compromisuri, mulţi oameni ajung să aibă reputaţia pătată, se discreditează prin fapte, cuvinte, atitudini şi nu este atât de simplu să rămânem drepţi, ca să ne păstrăm demnitatea. De aceea un prim pas pentru redobândirea adevăratei libertăţi este terapia duhovnicească prin Spovedanie, eliberatoare de păcatul înrădăcinat în suflet. Din manifestările complexe ale societăţii în care trăim, compromisul poate fi moral, intelectual, politic, familial, academic etc. şi mai întotdeauna ţine de procesul complex al păcatului, devenind în multe situaţii foarte frecvent, deci greu de observat, acesta constituind motivul de bază pentru care Dumnezeu ne îndeamnă să medităm la toate slăbiciunile care provin de la gârbovirea sufletului nostru!
Profesor, Vasile GOGONEA
