Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Postul și rugăciunea sunt aripile cu care noi zburăm înaintea Lui Dumnezeu”

În Duminica a 28-a după Rusalii, penultima dinaintea Sărbătorii Nașterii Domnului, putem spune că Pilda Evanghelică a celor poftiți la Cină constituie marea lecție a prețuirii credinței noastre dreptmăritoare, deoarece ni se spune că un om a făcut cină mare la care a poftit lume multă, iar la o masă atât de bogată, ar fi trebuit ca toți cei chemaţi să guste din bunătăţile pregătite.

Din păcate, însă, cei poftiţi, nici n-au vrut să audă, deoarece unii s-au dus la holdele ori afacerile lor, iar alţii s-au lăsat ademeniți de poftele păcatelor trupeşti. Această cină de care vorbeşte Sf. Evanghelie este masa cea bogată în hrană duhovnicească, din Sfânta Biserică, iar Omul care a făcut Cina este Însuși Dumnezeu-Tatăl, fiindcă Cina Lui înseamnă Împărăţia lui Dumnezeu!

“Un sfat Evanghelic este întotdeauna o învățătură a Mântuitorului Iisus Hristos”

– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, sunteți oaspetele care ne poftește cu atâta evlavie la pregustarea credinței în Dumnezeu, iar în Duminica a 28-a după Rusalii, la slujba Sfintei Liturghii și de resfințire a Bisericii «Nașterea Maicii Domnului» din Parohia Vădeni, Protoieria Târgu-Jiu Nord, cuvântul de învățătură ne prilejuiește o meditație profundă asupra sensului vieții noastre, deoarece hrana și băutura de la masa Domnului sunt Cuvântul Lui Dumnezeu din Sf. Evanghelie, iar prin Sf. Liturghie căpătăm cele mai mari binefaceri şi dobândim nenumărate foloase de la Dumnezeu, în Sfânta Biserică!
-De la bun început, aș vrea să spun că Pilda aceasta s-a împlinit în toate timpurile cu unii oameni, iar Dumnezeu a chemat, prin slujitorii Săi, să vină lumea să se hrănească din masa Lui cea bogată şi bine pregătită în sfânta Lui casă, adică în biserică. Dar, în mod paradoxal, cei mai mulţi n-au venit, pentru că s-au lăsat pradă plăcerilor trupeşti, s-au împietrit la inimă și au nesocotit chemarea, lumina şi credinţa, fiindcă i-au orbit mândria şi lăcomia, adică grija de bogăţiile şi desfătările lumeşti. În acest fel, n-au voit să asculte glasul trimişilor Domnului, ca să vină să mănânce din ospăţul mântuitor, spre folosul sufletului şi al trupului lor. Așadar, să înţelegem cum se cuvine Sf. Evanghelie a Dumincii acesteia și să nu căutăm scuze neîntemeiate, ci, să venim la ospăţul cel Dumnezeiesc din casa Domnului, la Sfânta Biserică!
– Rep. V-aș ruga să ne spuneți, care considerați că sunt exigențele maximaliste ale Sfintei Evanghelii în promovarea moralei creștine?
-Întrebarea este bună, pentru că este o întrebare jurnalistică! Nu există exigențe, ci există un sfat Evanghelic, este întotdeauna o învățătură a Mântuitorului Iisus Hristos, dar este și o poruncă, evident! E porunca aceasta a dragostei, deci, porunca iubirii care ne spune: «Lege nouă vă dau vouă, să vă iubiți unii pe alții! Pentru aceasta, va cunoaște lumea că sunteți ucenicii mei, dacă aveți dragoste în voi!». Este clar că fără de această poruncă, noi nu am putea face prea mare lucru. Într-adevăr, pe lângă această poruncă din care rezultă sau care sintetizează toată legea și proorocii, noi avem obligații față de mediul înconjurător în care ne aflăm, față de locul în care muncim, față de societatea în care trăim, față de patria în care ne-am născut, pentru că a cinsti patria înseamnă a cinsti țara părințior noștri. De aici vine cuvântul «patrie», de la «pater», «părinte» și în același timp, locul părinților noștri. Deci, aici avem viața noastră și tot aici ne desfășurăm și activitatea ca să dobândim Împărăția Lui Dumnezeu!

“Locul binecuvântat trebuie totdeauna adăpat și udat cu rugăciune și cu lacrimi”

– Rep. În abordarea contextuală pe care o evidențiați cu atâta fervoare, totuși, cum poate omul obișnuit să descopere unele dintre reperele fundamentale ale moralei creștine?
-În primul rând, educația pe care noi o primim și viața de familie în care suntem, ne pot desluși această rază de lumină, care apoi crește prin Taina Sfântului Botez, în care noi suntem «înfiați» de către Mântuitorul Iisus Hristos, de Dumnezeu Tatăl, ca fii și fiice ai Împărăției Cerului, și evident, că primim și pe această cale cunoașterea adevărului, adevăr care se desăvârșește întotdeauna, adică printr-o comunicare și o conlucrare cu Harul Duhului Sfânt! Prin Biserică, avem toate elementele necesare ca să ajungem, într-adevăr, la nivelul sfinților, idealul nostru, idealul fiecărui credincios care dorește să ajungă în Împărăția Cerului!
– Rep. De ce, unii dintre noi, nu avem întotdeauna tăria de a ne socoti printre cei poftiți la Cină?
-Este adevărat că uneori, noi ne propunem să împlinim câte ceva, și Dumnezeu le rânduiește la vreme potrivită. Mai știm, de asemenea, că locul binecuvântat trebuie totdeauna adăpat și udat cu rugăciune și cu lacrimi. Și apoi, alte lucrări vor crește, după ce Dumnezeu va vedea evlavia noastră și râvna noastră pentru Casa Lui Dumnezeu!
– Rep. Ce trebuie să facem ca să ne apropiem și mai mult sufletul nostru de Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, de bunătățile neasemuite ale cinei duhovnicești?
-Să înțelegem deplin marele adevăr al credinței, deoarece, ca o țarină rodnică, inima și sufletul nostru se umplu de mireasma Duhului Sfânt, la auzul învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că Domnul, când Se rostește în Sfânta Evanghelie, când preotul vorbește despre faptele minunate ale Mântuitorului Iisus Hristos, cuvintele, învățăturile pe care orice om le aude sunt cuvinte de viață! Le așteaptă sufletul însetat de Dumnezeu, pentru că nicăieri, în altă parte, nu putem să găsim asemenea cuvinte care să hrănească sufletul și să înalțe mintea și inima la cele cerești. Sf. Apostol Petru a răspuns Mântuitorului Iisus Hristos: «Doamne, unde ne vom duce, pentru că Tu ai cuvintele vieții veșnice!». Deci, Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos este folositor, atât în viața aceasta pământească, precum și în viața cerească! Cuvântul acesta, ca sămânța cea bună se așează în sufletul nostru, și aici crește rod însutit și înmiit, dacă, bineînțeles, găsește un teren prielnic și bine pregătit pentru încolțirea, creșterea și rodirea seminței Evanghelice!

“Casa sufletului nostru e locul de întâlnire a minţii noastre cu Dumnezeu”

– Rep. Cum putem realiza mai bine pregustarea acestei minunate învățături care ne îndeamnă să ne bucurăm și să nu cădem pradă necazurilor și provocărilor vieții?
-Prin credință, pentru că învățătura vine prin auzul nostru și se așează în inima noastră, iar iubirea Lui Dumnezeu vine laolaltă cu învățătura și aprinde sufletul nostru și-l înflăcărează, în așa fel încât mucenicul sau mucenița doresc neîncetat să se unească cu Dumnezeu, atunci când vor să viețuiască în viața veșnică și să rămână pururea cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos! Sf. Apostol Pavel spunea despre această dragoste și despre această căldură duhovnicească: «Mai ușor sau mai degrabă ar fi să treacă din lumea aceasta, ca să fie pururea cu Mântuitorul Iisus Hristos»! Și într-adevăr, dacă un copil dorește să se-ntoarcă la casa părintească, după un timp îndelungat de îndepărtare de aceasta, dacă noi vrem să ne aducem aminte de clipele fericite din viața noastră, pentru mucenic este cel mai mare dor pe care poate să-l aibă omul pe pământ! Unde am putea noi să dorim mai mult să ajungem?
– Rep. Am putea desluși o cale nebănuită și tainică unde să stăm de vorbă cu Dumnezeu?
-Când trecem pe lângă sfânta biserică, să ne rugăm, când trecem pe lângă sfânta Cruce, să facem semnul Sfintei Cruci! Ne aşezăm la masă, ne sculăm de la masă, e bine să ne rugăm! Ne trezim dimineaţa şi ne culcăm seara, să ne rugăm! Ne trezim în timpul nopţii, să zicem Rugăciunea “Tatăl Nostru”, să ne rugăm, pentru că îngerul păzitor ne îndeamnă întotdeauna ca prin aceste rugăciuni să luptăm împotriva diavolului şi să-i anulăm mrejele sale, ispitele sale, şi întotdeauna aceste capcane ale diavolului, căci rugăciunea arde tot ceea ce este în cale rău şi primejdios pentru viaţa noastră şi ne deschide drumul de lumină, casa sufletului nostru, care nu este altceva decât locul de întâlnire a minţii noastre cu Dumnezeu! Când zicem: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, noi ne trimitem mintea, prin voinţa noastră, în inimă, casa noastră, ca să stea de vorbă cu Dumnezeu, iar acolo să primească ungerea, milostivirea cerească!

“Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos e sărbătoarea Cinei duhovnicești și a bucuriei”

– Rep. În aceste zile de adâncă evlavie, ce înseamnă postul și rugăciunea?
-Postul și rugăciunea sunt aripile cu care noi zburăm înaintea Lui Dumnezeu! Sufletul se ridică, atunci când postește și se roagă! Postul este locul și momentul cel mai sfânt și binecuvântat pentru orice credincios, ca să-și curățească sufletul, să-și curățească mintea, să-și rânduiască puterile sale sufletești și trupești, ca toate acestea să fie sfințite de Bunul Dumnezeu! Așadar, să nu lăsăm deoparte postul și rugăciunea, pentru că ne sunt prietenii noștri. Să nu socotim că postul ne aduce neputință, căci vedem că aceia care postesc sunt mult mai sănătoși decât cei care nu postesc. Să-i cercetăm pe doctori, și ne vor spune că regimul, adică, postul, de fapt, este de folos sănătății noastre. Evident, că doctorul ne dă un regim în legătură cu boala de care suferim. Dar, cum spuneam, boala nu este ceva din afară, ci, este ceva nelalocul lui, din interiorul nostru! Așadar, postul e «medicamentul» care vindecă orice boală! Rugăciunea este lumina care curăță orice umbră din sufletul nostru. Și astfel, cu fețele luminoase, vom putea să ne spovedim și să ne împărtășim cu sfintele taine, ca să ajungem la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, deci, la sărbătoarea Cinei duhovnicești și a bucuriei!
– Rep. Există o legătură între a ne ruga și a posti, pe de o parte, iar pe de altă parte, un gen de tentație de a gusta din «pomul cunoștinței» Binelui și Răului?
-Postul vine din Rai, de acolo de unde cei dintâi oameni au primit de la Dumnezeu poruncă să nu mănânce din pomul cunoștinței Binelui și răului. De acolo vine postul, ca să aibă un semn de înfrânare. A dat Dumnezeu această poruncă primilor strămoși ai noștri, ca ei să nu mănânce din pomul cunoștinței Binelui și Răului! Este adevărat că de îndată ce auzind cuvintele acestea: «pomul cunoștinței» binelui și a răului, mintea parcă dă să priceapă, și parcă nu prea ajunge! Cum este aceea «cunoștință»? Și bine, și rău! Atunci când Dumnezeu l-a oprit pe om să nu mănânce din «pomul cunoștinței», n-a găsit în Rai un pom sau un fruct care să aducă și bine și rău! Și toți pomii Raiului puteau să fie ai cunoștinței Binelui și Răului. Așa și noi, astăzi, dacă mâncăm peste măsură, ni se face rău! Dacă folosim lucrurile materiale, fără rațiune, ele sunt o primejdie pentru noi!
Prof. Vasile Gogonea