În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Biserica noastră dreptmăritoare, după ce ne-a trimis deja să învățăm de la vameș smeritul strigăt: «Doamne, milostiv fii mie, păcătosului», apoi , ne-a îndemnat să nu ne lăsăm decăzuți în patima păcatului, ci, urmând exemplul fiului risipitor, să ne întoarcem smeriți înaintea Milostivului Tată Ceresc și să-L rugăm cu ardoare să ne primească pe cei nevrednici a ne numi fiii Lui, ca după toate acestea, să ni se atragă atenția că în păcătoșenia noastră putem trece cu o inexplicabilă superficialitate peste asemenea «lecții de viață», riscând să rămânem cu inima împietrită și copleșiți de păcate, apoi să ascultăm strigătul cuvintelor: «Pocăiți-vă! Dacă nu vă veţi pocăi, veţi pieri cu toţii. Iată, Dumnezeu a rânduit o zi în care va scoate la lumină cele ascunse întru întuneric, va descoperi sfaturile inimilor omeneşti şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Atunci, nu va mai fi nici o cruţare pentru cei păcătoşi! Vor intra întru bucuria Domnului, numai drepţii şi numai cei ce s-au supus nefericirii de a cădea în păcate, dar apoi au adus pocăinţă nefăţarnică şi şi-au îndreptat viaţa. Aşadar, gândindu-vă la această zi înfricoşătoare, încetaţi să păcătuiţi, pocăiţi-vă şi hotărâţi-vă cu neclintire să umblaţi neabătut întru poruncile Lui Dumnezeu».
“La Dumnezeu să fim cu inima curată, să nu fim îmbâcsiți cu păcate”
– Rep. Maică Stareță, Marina, pentru ceea ce se va citi la Sfânta Liturghie în această Duminică a Înfricoșatei Judecăți, vă rog mult, pentru toți cititorii «Gorjeanului» și pentru toți cei care vă cunosc, pentru Brâncuși, de care azi ne aducem aminte, vă rog din inimă, mai spuneți-mi acele versuri minunate și pilduitoare, spuse pentru suflet, care mie îmi plac mult și care sunt desprinse, parcă, din sufletul creștinului dintotdeauna, dar, mai ales al unui creștin de azi!
-Sper să-mi amintesc versurile, așa cum trebuie: «Privesc cu ochii minții, la drumul străbătut…/ La crinii de pe cale și spinii ce-au durut,/ Caut răscrucea unde, pe nume m-a chemat/ Cu Vocea Lui cea blândă, Al lumii Împărat/ O…clipă fericită. Când I-am simțit Iubirea/ Când am pornit în Duh, să prind nemărginirea/, Ce minunată clipa în dragostea dintâi,/ Când Îl rugam în șoaptă: «O…nu pleca…rămâi!»/ Mă-ntorc acum când drumu-i aproape de sfârșit,/ La tot ce-am strâns în viață, la tot ce-am făptuit…/ Și caut să-nțeleg, în traiu-mi efemer,/ Câte-s comori aici, și câte sus în cer!/ Ce repede trec anii…ce scurt e firul vieții,/ Acum ești prunc și tânăr…și anii bătrâneții,/ Se apropie în goană și-aduc cu ei dureri,/ Și ghiocei la tâmple și lipsă de puteri…!/ Dar, Slavă și Mărire! Avem un Dumnezeu/ Ce Își întinde mâna, când drumul e prea greu/ Ne ia cu drag la piept, ca pe-un copil iubit/ Și ne așteaptă-n ceruri, în locul pregătit!».
– Rep. Mi se pare că sunt atâtea lucruri pe care le putem învăța și înțelege numai în prezența Lui Dumnezeu!
-În prezența Lui Dumnezeu trebuie să vorbim, trebuie să ne comportăm cum se cuvine, să ne gândim că la sfârșitul vieții vom «zbura» din acest trup, din această «carcasă», iar la Dumnezeu să fim cu inima curată, să nu fim îmbâcsiți cu păcate! Trupul nostru se va face «hoit» care va putrezi în pământ!
“Dacă e ceva rău, înseamnă că Dumnezeu s-a depărtat datorită greșelilor noastre”
– Rep. Ce considerați că mai puteți face în continuare la această mănăstire, prin Puterea Lui Dumnezeu și prin experiența pe care ați căpătat-o în decursul timpului?
-Apoi, dacă facem ceva bun, cred că numai cu ajutorul Lui Dumnezeu putem face! Dacă e ceva rău, înseamnă că Dumnezeu s-a depărtat datorită greșelilor noastre, a păcatelor noastre, făcute din neatenție, din nepăsare!
– Rep. În acest sfert de veac, de când osteniți la această mănăstire, s-au realizat multe lucruri care vi se datorează prin «arta» de a conduce obștea de măicuțe!
-Dacă am făcut ceva bun, Îi datorez Lui Dumnezeu, și nu mă uit în urmă ca să subliniez că neapărat am făcut eu ceva bun! Mai bine să văd ce am făcut fapte rele și să mă căiesc de ele, pentru că de acestea voi da seama înaintea Lui Dumnezeu! Dacă am făcut ceva bun, cu ajutorul Lui Dumnezeu au fost făcute și vor fi scrise în «cartea vieții», acolo! Dar, mă tem de păcatele mele știute și neștiute!
– Rep. Chiar așa de multe păcate aveți?
-Păi, ceea ce trebuia să fac bine, și nu am făcut, poate din milă față de unii, i-am afectat pe alții, pentru că am primit în mănăstire și persoane care nu meritau să fie aici, pentru că are de suferit toată obștea mănăstirii din cauza lor! E o fată de la orfelinat, alta, care a fost a unei văduve din Târgu-Jiu, dar, are probleme psihice și atâta a insistat mama ei s-o primesc la mănăstire. Are momente când vorbește aiurea și eu nu pot s-o călugăresc! În călugărie, nu poate să intre oricine! Merge prin Târgu-Jiu și vorbește cu diferite persoane lucruri nepotrivite la adresa persoanei mele! Nu mă căiesc pentru faptul că am îngăduit-o, pentru că atunci când unul dă cu piatra în mine, eu dau cu pâine! Am zis ca s-o dau afară, pentru că așa e rânduiala, să elimini «merele stricate», dar, unde să se ducă? Trebuie să dau dovadă de bunătate!
– Rep. Și nu puteți s-o dați afară?
-Pot s-o elimin, dar, ajunge vai de viața ei!
– Rep. Trebuie să vă gândiți și la liniștea mănăstirii!
-Ne amenință cu televiziunea, cu cine știe ce, dar, tot eu ajung să-mi fie milă! Nu aș dori să fie ceva ca la….Tanacu! Avem una de la orfelinat și «tatăl» ei e bunicul ei! Din familie de romi!
– Rep. Sunteți prea îngăduitoare! Trebuie să aveți milă și de liniștea obștei de maici!
-Așa este, prea îngăduitoare, lucru pe care mi-l reproșează și Înaltul, dar și obștea de maici din mănăstire îmi cere să acționez!
– Rep. Ce le puteți spune credincioșilor care vin la mănăstire ca să-și caute liniștea sufletului?
-Cele mai de folos și cele mai frumoase cuvinte prin care să fie cu Dumnezeu, pentru că fiind cu Dumnezeu în suflet, nu îți lipsește nimic! Să căutăm Împărăția Lui Dumnezeu și toate cele bune se vor adăuga nouă! E atât de bine să trăiești cu sentimentul că Dumnezeu este lângă tine, pentru că în orice moleculă din aer, în orice loc te găsești, Dumnezeu e prezent!
“E bine să fim cât mai mult legați de Creatorul nostru”
– Rep. Aveți uneori un gen de pesimism pe care încerc să-l deslușesc, Maică Stareță!
-Pe mine mă îngrozește nimicnicia lucrurilor materiale, care aș dori să mă marcheze cât mai puțin! Vreau să mă ridic spre Creatorul nostru! E bine să fim cât mai mult legați de Creatorul nostru!
– Rep. Dar, oamenii nu înțeleg prea bine acest lucru!
-De aceea, trebuie să-i ajutăm!
– Rep. Aveți o explicație a îndumnezeirii sufletului omului, cum rar mi-a fost dat să întâlnesc!
-Să vedem o piatră, dacă tot pică, pică și iar pică apa pe ea, până la urmă o sparge! Câte un pic, trebuie să le spunem oamenilor că e bine să fie cu Dumnezeu! Eu nu consider pesimism o asemenea opinie, mi se pare că e realitatea mea! Am meditat mult la rostul nostru în viață, iar ca un răspuns binecuvântat, consider că trebuie să fim în permanentă legătură cu Creatorul nostru! Atunci știi să te ferești de cel rău, ți se întăresc puterile sufletești, ca să poți fi cât mai aproape de El!
– Rep. Acest albastru pur și plin de lumină din ochii sfinției voastre spune totul!
-Dumnezeu mi-a făcut acești ochi albaștri, pentru că eu nu contribui cu nimic la ceea ce este bun în mine!
– Rep. Maică Stareță, orice sărbătoare la această sfântă mănăstire este un minunat prilej de a ne îndrepta mintea, gândul și sufletul către Dumnezeu! Ce simțiți când oamenii vin la sărbătoarea mănăstirii?
-La ceas de sărbătoare, mi-e gândul mai mult la Dumnezeu, decât la cei din jurul meu! E nevoie să-L simțim mai mult în mijlocul nostru pe Dumnezeu! Când suntem mai mulți credincioși, Dumnezeu e mai aproape de noi, în mijlocul nostru! Bucuria e și a noastră, dar, Dumnezeu se bucură mai mult, când ne vede împreună! Aceasta e adevărata biserică! Noi suntem biserica, noi, credincioșii! Mulțimea credincioșilor înfrumusețează biserica!
– Rep. Cum să-L primim cât mai bine în sufletul nostru pe Dumnezeu?
-Cu aceeași dragoste cu care ne înfrumusețăm casa noastră materială, dar, mai ales «casa» sufletului nostru! Să-L primim pe Hristos în noi și să trăim cu El, Care e bucurie, dragoste, Iubire! Mâhnirea, supărarea, toate îți aduc boală și suferință!
– Rep. Cum priviți viața pe care ați dus-o și o duceți cu sfințenie în mănăstire?
-Parcă nu m-aș mai uita în urmă! Aș privi tot înainte! Personal, mă gândesc la faptul că mă apropii cu pași repezi de Mântuitorul! Trec repede zilele, timpul curge repede, că nici nu mai ai timp ca să te uiți în urmă! Mai bine mă uit înainte, la «ținta» la care trebuie să ajungem! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA
