În Duminica a 29-a după Rusalii, Ap. (al Duminicii a 28-a) Coloseni 1, 12-18; Ev. Luca 17, 12-19 ( a celor 10 leproşi), din 19.01.2020, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, Dumnezeu ne cheamă: la ridicarea leprei de pe noi, a leprei din noi şi a leprei dimprejurul nostru, deoarece, sfinţindu-ne cu apa Iordanului, maica ocrotitoare şi obârşia Botezului Dumnezeiesc, ne pregătim casele să vină Hristos iarăşi în mijlocul nostru, iar noi să primim puterea de a intra în Împărăţia veşnică a Împăratului Dumnezeu, având în acelaşi timp a noastră putere întăritoare să ne întoarcem către Dom¬nul şi Stăpânul cerului şi al pământului, să cădem la picioarele Lui şi să-I mulţumim pentru darurile Sale, în pofida faptului că prea puţini dintre noi ştim să-I mulţumim Lui Dumnezeu, chiar şi atunci când ne bucurăm din partea Atotputernicului de cele mai mari daruri! Oricum, vindecarea aceasta minunată, prilejuită de întâlnirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu cei zece leproşi, iar în cele din urmă semnul de recunoştinţă doar al unuia dintre cei vindecaţi este relatată numai de către Sfântul Ev. Luca, iar prin deducţie, se pare că el ar fi primit informaţia chiar de la beneficiarul acestei vindecări, adică de la străinul (samarineanul) care în mod cert a devenit unul dintre fiii Bisericii primare, încât Sf. Luca, chiar şi în calitatea sa de medic, s-a simţit obligat moral să imortalizeze în scris minunea, ca să le arate locuitorilor din Samaria, foarte ostili fraţilor lor iudei, că mântuirea vine prin Mesia Cel Cineva de neam iudeu, altfel spus, Sfântul Ev. Luca vrea să accentueze faptul că Mântuitorul Hristos s-a adresat mai întâi neamului Său, adică iudeilor, în al doilea rând samarinenilor care erau înrudiţi cu iudeii, cu toate că aceştia se amestecaseră cu păgânii, şi de aceea pe cel vindecat Hristos îl numeşte «străin», fiindcă, abia mai târziu Domnul Iisus Hristos îi îndeamnă pe ucenicii Săi să se adreseze şi păgânilor, adică «neamurilor» (Mt. 19, 18-20) înrudite cu iudeii, ca un semn al Proniei divine că Dumnezeu ştie că dacă păcatul ne face leproşi, El are cuvântul mai puternic decât lepra, fie trupească, fie sufletească!
În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi, care au stat departe şi care au ridicat glasul, zicând: «Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne»!
Aşadar, Sfântul Ev. Luca ne relatează faptul că intrând Iisus Hristos într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: «Iisuse, învăţătorule, fie-Ţi milă de noi»! Deci, erau zece leproşi, oferind o imagine cumplită, cei zece având trupul din cap până-n picioare acoperit cu pete albe şi plăgi care ard ca focul, deci, un trup care putrezeşte de viu, un trup în care e mai mult mâzgă decât sânge, care duhneşte şi pe dinăuntru şi pe dinafară, iar când lepra ajunge la nas, la gură, la ochi, omul pare desfigurat, cu hainele sfâşiate, cu capul descoperit, învelit până la buze, astfel că leproşii erau alungaţi din cetăţi şi sate şi duceau o viaţă mai prejos de a fiarelor, mereu dispreţuiţi! Cu toate acestea, Iisus Domnul, Izvorul înfloririi, al frumuseţii şi al puterii, trecea într-o zi pe lângă aceste zece rămăşiţe de viaţă zdrenţuite şi rău mirositoare, iar când au aflat că este El, Dumnezeul faptelor tămăduitoare, leproşii de departe au ridicat glasul și au zis: «Iisuse, învăţătorule, fie-Ţi milă de noi», mai ales că ajunsese şi la urechea lor vestea că au înainte pe Cel ce putea să-i dezbrace de haina stricăciunii şi să-i îmbrace în sănătate, astfel că leproşii trebuie să fi tânjit de multă vreme după fericita întâlnire cu Hristos, iar, noi aflăm că cei loviţi de păcat Îl aşteptau pe Domnul undeva, la marginile câmpiei galileene, acolo unde drumul începe să urce spre colinele Samariei, fiindcă Iisus trecea în drum spre Ierusalim. Să înţelegem de la bun început faptul că vindecarea leproşilor a fost un gest sublim al milei Mântuitorului, făcut pentru aceşti zece nefericiţi, purtători ai unei boli incurabile, care măcina trupul până la suprimarea vieţii, ca o dovadă certă că Iisus Mântuitorul şi-a manifestat compasiunea spontan şi n-a mai întrebat, ca în alte situaţii, ce cred leproşii despre puterea vindecătoare a Domnului, ci, i-a trimis direct să fie văzuţi de preoţi, pentru a li se certifica vindecarea, ştiindu-se că lepra era o boală neiertătoare şi contagioasă, pricină pentru care bieţii suferinzi erau obligaţi să trăiască izolaţi, în afara comunităţilor, iar când se deplasau, trebuia să strige de departe: «necurat», «necurat»! Iar într-o astfel de împrejurare, Domnul, nu numai că nu S-a atins de leproşi, dar nici măcar nu era aproape de ei, pentru că, ni se spune, stăteau departe. Aşadar, Domnul Iisus Hristos a săvârşit minunea, astfel că la un singur cuvânt puternic, zece trupuri leproase, roase de boală, s-au făcut deodată sănătoase şi curate. Cu cât te gândeşti mai mult la această minune, cu atât îţi dai seama că acest cuvânt vindecător nu ar fi putut să vină de la un muritor; că trebuie să fi fost rostit de Dumnezeu prin gură omenească. Rostit de limbă omenească, acest cuvânt a venit din adâncimile de unde a venit şi cuvântul de poruncă întru zidirea lumii, că dincolo de orice speculaţie, spusele Domnului sunt cuvinte curate, cuvinte fără păcat, care de aceea sunt puternice, deoarece, ele vin din Izvorul începător al veşnicei iubiri şi înaintea lor se deschid toate porţile creaţiei. Pentru că noi, oamenii, nu suntem creaţi de către natura necuvântătoare, ci, de către El, Domnul Preaînţelept, Dumnezeul Milei şi al Iubirii, că nu suntem produsul sau rezultatul întâmplării, ci făpturi ale Celui ce i-a zidit şi pe fraţii noştri mai mari, îngerii şi arhanghelii şi toate nemuritoarele oşti cereşti.
,,Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta care este de alt neam”? Şi i-a zis: ,,Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a mântuit”!
De aceea, Domnul Dumnezeu ştie că dacă păcatul ne face leproşi, El are cuvântul mai puternic decât lepra, fie trupească fie sufletească, iar dacă noi ne scufundăm, ne întinde mâna-I mântuitoare, dacă murim, ne aşteaptă de partea cealaltă a mormântului, astfel că noi putem înţelege pe deplin zugrăvirea cea limpede a recunoştinţei şi a nerecunostinţei, deoarece, dintre cei zece leproşi vindecaţi, doar unul singur s-a întors să-I mulţumească lui Hristos, pe când ceilalţi şi-au văzut de drum fără să le mai pese de Cel ce le-a făcut lor bine, de Mântuitorul lor! În final, acest singur recunoscător dintre cei vindecaţi, văzând că boala cea înfricoşată s-a luat de la dânsul, şi-a tras sufletul scăpat prin minune din strânsoarea cloacei de şerpi veninoşi, iar primul său gând a fost să mulţumească Celui ce l-a scos din stricăciunea sa cea nespusă. Prin vindecarea leproşilor, Hristos a îmbogăţit o ţară cu…acea roadă bogată a mântuirii, iar leprosul cel recunoscător a realizat faptul că Puterea Lui Hristos e Puterea Sa Dumnezeiască, iar toată roada vindecării leprosului este credinţa lui în Hristos, ca dovadă că în final Mântuitorul îi spune: ,,Credinţa ta te-a mântuit”! Câtă mărinimie în cuvântul acesta! Ce învăţătură pentru noi toţi! Si ce mustrare mândriei omeneşti! Ca omul să se apropie şi să înveţe de la Hristos, Domnul Cel Drept, Domnul Cel Smerit! Toţi cei care, îndeletnicindu-se cu negoţul şi cu industria, trec sub tăcere meritele lucrătorilor, punând toată reuşita pe seama râvnei, chibzuinţei şi norocului propriu, să înveţe! Să se apropie, în sfârşit, şi să înveţe de la Hristos, Domnul Cel Iubitor de oameni, tot neamul omenesc, cel care, în orbirea lui se împăunează cu tot binele, cu toată ştiinţa, cu toată izbânda, ascunzând şi uitând uriaşa parte a lui Dumnezeu în toate. Să se apropie şi să înveţe cum Dumnezeu nu acoperă nici un grăunte de merit omenesc în uriaşa încărcătură a vredniciei Sale, ci dimpotrivă, tăinuie partea Sa, arătând-o pe cea a omului. Ce bine ar fi dacă ne-am da noi, creştinii, seama de mulţimea şi felurimea bolilor de care ne vindecă în fiecare zi Mântuitorul Iisus Hristos, ca o dovadă certă că Dumnezeu ştie că dacă păcatul ne face leproşi, El are cuvântul mai puternic decât lepra, fie trupească fie sufletească!
Profesor Vasile GOGONEA
