Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu S-a făcut om pentru că diavolul se strecoară în lume pe căi ocolite şi numai Dumnezeu e mai puternic decât posedarea de către diavol a omului!

1101

În Duminica a 5-a după Rusalii, Ap. Romani 10, 1-10; Ev. Matei 8, 28-34; 9. 1 (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, printr-o atentă ascultare şi o profundă meditaţie duhovnicească, vom desluşi minunea vindecării celor doi demonizati din ţinutul Gadarei, pentru a «citi» cu ochii minţii şi a pătrunde cu ascultarea inimii, chipurile demonizaţilor, pentru a înţelege ceea ce înseamnă stăpânirea de diavol prin ceea ce se traduce a fi violenţa, groaza şi suferinţa omului stăpânit de duhurile care îl înstrăinează de Dumnezeu, de semeni şi de sine însuşi, pentru a-l afunda «în deşertul de cenuşă» al păcatului! Mai putem reţine faptul că din invidie şi din ură faţă de oameni, demonii prăvălesc tot felul de ispite şi de păcate peste sufletul acestora şi pun stăpânire asupra vieţii lor, pentru a-i poseda necondiţionat! Mai constatăm faptul că atunci când în sufletul unui om se cuibăreşte mândria şi când patima mândriei se manifestă cu o putere demolatoare, cu adevărat se întâmplă un lucru cumplit în sufletul omului mândru şi arogant, diavolul însemnând însăşi demenţa desăvârşită, nebunia otrăvită, căci diavolul este luptător împotriva lui Dumnezeu, iar, când omul se desparte de Dumnezeu, el stă împotriva Lui Dumnezeu şi treptat îl copleşeşte rătăcirea diavolească! În finalul Pericopei Evanghelice, noi constatăm cu satisfacţie că Domnul a izgonit diavolii din aceşti doi oameni şi ei şi-au revenit din «mocirla» nebuniei şi din posedarea lor diavolească. De aici, fiecare dintre noi, după înţelepciunea minţii şi după limpezimea sufletului, vom realiza înlăuntrul fiinţei noastre frământate de vâltorile veacului, că în clipa în care Domnul nostru Iisus Hristos a venit în această lume, Dumnezeu S-a făcut om pentru că diavolul era în lume şi numai Dumnezeu este mai puternic decât posedarea de către diavol a omului!

«Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici, mai înainte de vreme, ca să ne chinuieşti?».
Aşadar, în Evanghelia Duminicii a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei), Sf. Ev. Matei ne relatează modul cum Domnul Iisus Hristos a scos demonii din doi oameni îndrăciţi, Mântuitorul fiind în Galileea, unde este un lac destul de mare şi trecând cu corabia pe partea opusă, Domnul a poposit într-o regiune care se cheamă Gadara sau Gherghesa, cu mici localităţi aşezate, iar, după acele localităţi este pământul gherghesenilor sau al gadarenilor. Deci, aflându-Se Domnul în partea opusă, peste lac, peste Marea Galileei, au ieşit în Calea Sa doi oameni îndrăciţi, gălăgioşi, chiar dacă nu grăiau ei, ci, demonii prin gura lor, aşa cum se întâmplă la persoanele pe care le vedem astăzi că au duh necurat şi spunem că nu vorbeşte omul, ci gura fără ei, prin demonul care s-a încuibat în trup, mai puţin în suflet, pentru că nu poate intra în sufletul omului, nici un demon, numai în trupul marcat de păcatul putreziciunii, pentru anumite păcate ale lui, ale părinţilor lui, ale bunicilor lui, până la cel de-al patrulea neam. Şi se auzea cum strigau diavolii din acei oameni: «Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici, mai înainte de vreme, ca să ne chinuieşti»? Prin urmare, I-au zis demonii, să nu îi chinuiască, pentru că de nimic nu se tem diavolii mai mult, decât numai de chinurile cele veşnice. De aceea, spun Sfinţii Părinţi, că diavolii nu stau în iad, decât o mică parte, ci, ei stau în văzduh. Din această cauză sunt atâtea crime, nenorociri, desfrânării, urgii, păcate, războaie, pandemii şi distrugeri, pentru că sunt atâtea miliarde, cine ştie câţi or fi, de diavoli între cer şi pământ, şi e plin văzduhul de duhuri necurate. Ei fug de iadul focului, numai noi nu ne prea temem de focul arzător al pierzaniei! Deci, diavolii sunt cei care pe unii îi aţâţă, pe demnitarii înalţi îi pornesc la războaie, pe cei care guvernează ţări îi fac atei, pe alţii îi pun să pustiască pământul şi oamenii, aşa cum citim în istoria veacurilor! Pentru că analizând istoria lumii și a neamului românesc, vedem cu uimire, câte necazuri au fost pe pământ şi în câte evenimente au fost implicați demonii, cei care nevăzuţi fiind, stau în văzduh şi aşteaptă Judecata de Apoi şi sufletele celor care mor nepregătiţi, ca să-i prindă şi să-i tragă în adâncul iadului, acolo unde se vor chinui în veci toţi îndrăciţii! Pentru că tot Sfinţii Părinţi, ne spun că sufletul, când se înalţă, are nevoie de multă rugăciune, pentru că nenumărate cete de demoni îi ies înainte, iar îngeri sunt doar îngerul păzitor şi alţi câţiva, depinde de faptele pământeşti ale omului. E foarte important ceea ce au spus demonizaţii: «ai venit să ne chinuieşti pe noi înainte de vreme»?, adică, înainte de sfârşitul lumii?, după care Domnul n-a spus nimic şi tot ei au continuat: «Dacă vrei să ne scoţi din aceşti oameni…», fiindcă demonii doresc foarte mult să intre în oameni, dar nu intră fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Să nu creadă cineva că dacă un om e demonizat, Dumnezeu n-a ştiut! A îngăduit Dumnezeu pentru nişte păcate din familia aceea sau pentru cine ştie ce vrăjitorii s-or fi făcut acolo în decursul vremii. Şi continuă demonii mai departe: «Dacă vrei să ieşim, dă-ne voie să intrăm într-o turmă de porci», mai ales că ni se spune că turma avea cam la două mii de porci care păşteau acolo, iar, atunci Domnul a răspuns numai atât: ,,Duceţi-vă”! De aici, vom înţelege că demonul nu intră în om şi nici nu iese fără voia lui Dumnezeu, fără porunca lui Dumnezeu. Aşadar, dacă în porci îşi cere diavolul voie să intre, cu atât mai puţin, el nu poate intra în om fără voia lui Dumnezeu! Deci, Hristos le spune demonilor să intre în porci, dar, oare, câţi demoni erau în doi oameni, dacă au intrat în două mii de porci? Toţi porcii, când au intrat demonii în ei, s-au aruncat în Marea Galileei de pe un mal înalt și au murit. Dar, de fapt, nu au murit cu desăvârşire, pentru că sunt îngeri, dar, au făcut pagubă, au făcut tulburare şi s-au dus în alte părţi, în locuri pustii şi fără apă. Cele întâmplate au ajuns, însă, la urechile celor din sat, care au aflat că s-au înecat porcii şi că a venit un oarecare Învăţător, Iisus Hristos, cu nişte ucenici ai Săi! Sătenii s-au dus atunci, înaintea Domnului şi au făcut un păcat de neiertat, spunându-I Mântuitorului: «Te rugăm, nu mai merge în cetatea noastră, întoarce-Te înapoi», dar, nu din răutate au spus acest lucru, ci, de frică! Pentru că îşi spuneau în sinea lor: Dacă vine şi la noi – ei erau păgâni – şi o da de demoni și la noi, o să ne trimită cu tot cu demoni în lacul acela, în mare! Şi atunci, S-a întors Dumnezeu, Cel Care S-a făcut om, pentru că diavolul se strecoară în lume pe căi ocolite şi numai Dumnezeu e mai puternic decât posedarea de către diavol a omului!

«Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa»!
Prin urmare, nu-ţi face silă niciodată Hristos şi nu intră în casă, dacă nu-L chemi sau dacă ţii uşa zăvorâtă în Calea Sa, în sensul profund sufletesc vorbind, nu sub aspect material! Că, dacă eşti nepregătit sau dacă din tinereţe nu te-ai mai spovedit sau dacă faci vrăji sau te duci la alţii să-ţi ghicească viitorul sau dacă stai la beţii şi la chiolhanuri sau te uiţi la filme porno, aşa cum fac acum o mulţime de persoane aflate în izolare, atunci, demonul nu mai iese din casa ta, iar, Dumnezeu nu îl alungă, pentru că tu singur, omule, i-ai pregătit terenul şi sălaşul din casa ta! Demonul intră acolo unde este desfrâu, în casa în care se ucid copii mulţi, în casa în care se huleşte numele Lui Dumnezeu, în casa în care se fac toate fărădelegile şi trăiesc oamenii în ceartă, în ură şi în hoţii nemăsurate! Demonul nu intră în casa în care creştinul este smerit, unde mama se roagă, unde bunica face mătănii, unde copilaşii fac închinăciuni şi sărută sfintele icoane, unde toţi sunt spovediţi, unde se ţin cele patru Sfinte Posturi, unde oamenii se roagă, mai ales din Sfânta Psaltire, care-i arde pe diavoli! Niciodată nu intră diavolii acolo, pentru că Atotputernicul Dumnezeu veghează mereu! De aici, să ne ferim ca de foc, să nu ne fie uşa încuiată şi casa pustie, ca să intre diavolii şi păcatul în ea, că acolo unde nu intră păcatul, nu intră nici diavolul, iar, în casa unde domină păcatul, totul se plăteşte, totul se pune la cântar, o parte în trup şi cea mai mare parte dincolo, după ce plecăm din această lume! Pericopa Duminicii a 5-a după Rusalii, cuprinsă în Evanghelia după Matei (8.28-34), naşte mereu acelaşi gând potrivit căruia, diavolul nu este primejdios doar când intră în trupul omului, și o face cât mai rar la creștini pentru a nu se deconspira, ci este cu atât mai primejdios, cu cât nu mai suntem în stare să deosebim duhurile, când nu-i mai sesizăm prezența, și cu atât mai puțin lucrarea-i perfidă, mereu sub acoperire, cum se spune în termenii serviciilor secrete! Cei care iau în serios credința creștină și se angajează la o lucrare mai consistentă pentru progresul duhovnicesc, cu siguranţă, resimt de îndată împotrivirea satanei, care își mobilizează și trimite slugile-i credincioase ca să deturneze oamenii de la scopul cel bun pe care și l-au propus. Cu alte cuvinte, dacă nu ești atent la viața și la lucrarea ta, diavolul vine imediat și își ia propria-i zeciuială din tot lucrul tău cel bun! De aceea, râvna rugăciunii este o lucrare a inimii, priceperea este o lucrare a minţii, râvna vine din dragoste, priceperea vine din adevărul necondiţionat. Râvna credinţei este mişcarea, priceperea este conducerea acestei mişcări, iar, orice lucrare a inimii, fără o bună îndrumare a minţii e ca o maşină puternică în mers, dar fără o conducere puternică pe direcţia cea bună! O astfel de maşină, cu cât este mai puternică şi cu cât merge mai repede, cu atât se va prăbuşi mai curând şi total distructiv! Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei, ne dovedeşte că o lucrare a dragostei puternice, plină de râvnă şi de simţire, de pietate şi de sentiment, are mereu nevoie şi de o îndrumare luminoasă şi limpede a minţii înţeleapte şi cumpătate, a unei inteligenţe sănătoase, călăuzite de adevărul învăţăturii drepte şi statornice, prin care vom putea înţelege că Dumnezeu S-a făcut om, pentru că diavolul se strecoară în lume pe căi ocolite şi numai Dumnezeu este mai puternic decât posedarea de către diavol a omului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here