În Duminica a doua din Postul Mare (a Sf.Ier. Grigorie Palama ); Ap. Evrei 1, 10- 14; 2, 1-3; al Ierarhului: Evrei 7, 26-28; 8,1-2; Ev. Marcu 2, 1-12 (Vindecarea slăbănogului din Capernaum); a Ierarhului: Ioan 10, 9-16 (Iisus – Păstorul cel bun), în resorturile lăuntrice ale credinţei desluşim preocuparea Bisericii Ortodoxe care a rânduit să fie pomenit unul dintre cei mai mari teologi ai luminii necreate și un promotor de frunte al spiritualității isihaste răsăritene, Sfântul Ier. Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, pentru a ne arăta că dreapta credință pe care am prăznuit-o în prima Duminică din Post, nu este o credință pur teoretică şi o înşiruire de texte cu accente de propovăduire raționalizată, ci, o credință întrupată, trăită și experiată, prin care credincioşii primesc lumina slavei dumnezeiești și viața veșnică în Împărăţia cerurilor, prin trăirea, în mod intens, a dreaptei credințe, deoarece sufletul creștinului primește iluminare și curățire de păcate, iar, prin aceasta se arată, în mod vădit, că dreapta credință este o credință transfiguratoare și îndumnezeitoare a sufletului şi a trupului omenesc. Totodată, la Sfânta Liturghie a Duminicii acesteia, ni se revelează cu acuitate momentul deosebit în care Mântuitorul Iisus Hristos, îi spune slăbănogului care fusese vindecat de paralizie: „Iertate sunt păcatele tale!”, ceea ce înseamnă că bolnavul paralizase din cauza păcatelor lui, fiind paralizat, deci, trupeşte, pentru păcatele sale, cu deosebire cele sufleteşti, fiindcă există o legătură organică între suflet şi trup, iar, noi putem înţelege, cât de mult contează sănătatea sufletului pentru trup! Aşadar, să luăm aminte, că nu suntem numai trup, ci să dăm şi sufletului atenţia şi importanţa spirituală care i se cuvin în deplină smerenie, discreţie sfântă şi cu frică de Dumnezeu, mai ales că minunea săvârşită de către Iisus Hristos, ne atrage atenţia că noi nu suntem numai trupuri, ceea ce se vede, îndeobşte, ci suntem fiinţe întregi, cu trupuri, dar şi cu suflete, iar o sănătate precară a sufletului, constând în păcate nemărturisite, deci, neiertate şi netămăduite, poate aduce suferinţă fizică, deci, o paralizie, ca în cazul slăbănogului, fiindcă Dumnezeu ne dăruieşte învăţături ca să le punem la inimă şi să avem credinţă, aşa cum întotdeauna şi cu deplină adeverire, ne-a dat pildă El Însuşi!
„Dumnezeu rămâne întreg în Sine, dar, totodată locuiește deplin în noi prin puterea Sa supraființială, prin Slava și strălucirea Sa”!
Sfântul Ier. Grigorie Palama, numit şi „trâmbiţă a teologiei”, „stâlpul Bisericii cel nemişcat”, „sfeşnicul luminii”, „apărătorul adevăratei evlavii”, „vestitorul dumnezeieştii lumini” sau „cunoscătorul tainei celei cereşti a Treimii”, s-a născut în Constantinopol, a rămas orfan de tată încă de mic, dar sub îngrijirea mamei sale a terminat studiile, iar, la vremea potrivită, i-a îndemnat pe mama și pe frații săi să pășească pe calea călugăriei cu toții, ceea ce s-a și întâmplat. De aceea, plecând în Muntele Athos, împreună cu frații săi, toți au învățat mai întâi de la Sfântul Nicodim, rânduiala obștii, după care Sfântul Grigorie s-a retras în pustie. Combătându-i pe eretici, a fost numit episcop al Tesalonicului, iar, după ce a arătat rătăcirile lui Mohamed și a suferit mult din pricina turcilor, a trecut la cele veșnice. La câţiva ani după moartea lui, Grigorie Palama a fost canonizat sfânt în cadrul unui sinod, în Constantinopol, condus de Patriarhul Filotei, care a și scris viaţa sfântului şi slujbele închinate acestuia. Toţi creştinii, îl pomenim pe Sfântul Ier. Grigorie Palama, în chip deosebit în cea de-a doua Duminică din Postul Mare, ca o prelungire a sărbătorii triumfului Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor şi ca o învățătură despre Harul Dumnezeiesc necreat și despre vederea luminii dumnezeiești, al cărei autor este Sfântul Grigorie Palama. Deci, lumina aceasta, nevăzută cu ochii trupeşti, „este simbolizată în icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfinţilor, numită aureolă sau nimb, iar, Sfântul Grigorie, ne arată în scrierile sale că această lumină nu vine de la soare, ci este lumină necreată care se arată din interiorul sufletului omului rugător, unit cu Dumnezeu, întrucât ea vine direct din lumina şi Slava Preasfintei Treimi! Se spune că în vreme ce propovăduia sau scria, își petrecea mai tot timpul în tovărășia pocăinței, însingurării și a tăcerii, întâlnindu-se în rugăciune doar cu Domnul, așa cum îi era obiceiul, fiind apărătorul dârz al învățăturii isihaste, centrată pe practicarea neîncetată a rugăciunii inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine păcătosul”, singura cale de a ajunge la vederea dumnezeieștii lumini, a acelei „lumini care în veacul de acum strălucește numai în parte, drept chezășie celor care prin nepătimire au trecut dincolo de tot ce este osândit”! Sfântul expune practica rugăciunii isihaste și combate părerea că metoda psihofizică de a ține mintea în trup este o cale mecanică de a dobândi harul, arătând că pentru începători, această formă de rugăciune este doar o metodă practică de a evita răspândirile minții, fiindcă: „Mintea celor ce sunt la începutul acestei lupte, chiar adunată fiind, sare necontenit și trebuie iarăși adunată necontenit…Pentru aceasta, sunt unii care îndeamnă pe începători să fie cu băgare de seamă la răsuflarea ce iese și se întoarce și să o rețină puțin ca să-și adune astfel și mintea, observând-o în cursul răsuflării”, arată Sf. Ier. Grigorie Palama. Ca unul ce experiase vederea dumnezeieștii lumini prin încleștarea de fiecare zi cu sălbăticia patimilor, Sf. Grigorie arată că „numai aceia pot să se unească cu dumnezeiasca lumină și să o vadă, care curățindu-se prin păzirea poruncilor, vor primi puterea mai presus de fire a vederii dumnezeiești. Prin acest har, mintea ajunge a se bucura de strălucirile dumnezeiești, dobândind o formă îngerească și dumnezeiască! În acele clipe, omul vede cu adevărat cu duhul, nu cu mintea, nici cu trupul, și știe că vede în chip suprafiresc o lumină mai presus de lumină”! Evident, aparținând altei lumi, nevăzută prin firea ei, lumina cerească străpunge catapeteasma trupului pământesc și ne împărtășește înțelegerea Ființei mai presus de lume! De aceea: „Dumnezeu rămâne întreg în Sine, dar totodată locuiește deplin în noi prin puterea Sa supraființială și ne împărtășește nu din esența proprie, ci din Slava și strălucirea Sa. Deci, această lumină este dumnezeiască, iar sfinții cu dreptate o numesc dumnezeire, căci ea este obârșia îndumnezeirii”, arată cu atâta limpezime Sf. Ier. Grigorie Palama, ca un argument de netăgăduit că Dumnezeu ne dăruieşte învăţături ca să le punem la inimă şi să avem credinţă, aşa cum întotdeauna şi cu deplină adeverire, ne-a dat pildă El Însuşi!
,,Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! Iertate sunt păcatele tale”!
La Sfânta Liturghie, în Evanghelia Duminicii a doua din Postul Mare se arată că Mântuitorul Iisus Hristos, în cetatea Capernaum, a intrat într-o casă, iar, mulţimile, auzind aceasta, s-au îmbulzit, umplând curtea casei şi strada până departe, dornice să vadă pe Iisus şi animate de dorinţa de a mai fi martore la vreo minune pe care ar putea-o săvârşi, de astă dată, chiar în cetatea lor. Nu lipseau nici fariseii şi cărturarii, care totdeauna Îl pândeau pe Iisus, doar-doar Îl vor prinde în cuvânt, doar-doar va rosti vreo ,,blasfemie”, pentru care să-L condamne şi să-L omoare. Dar, spre mirarea tuturor celor de faţă, care aşteptau de la Domnul să rostească acele cuvinte cunoscute deja: ,,Fie ţie după cum voieşti!”(Mt.15,28), Mântuitorul i-a deconspirat pe farisei şi a spus pe faţă tuturor: ,,De ce căutaţi acestea în inimile voastre? Ce vi se pare mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!”(Mc.2, 8-11), iar, atunci, s-a ridicat bolnavul în văzul tuturor, şi-a luat patul şi a ieşit afară din casă. Deci, vindecarea slăbănogului paralitic i-a surprins pe farisei, iar, pentru a clarifica pentru totdeauna nedumerirea celor de faţă şi pentru a încleşta toate limbile şi gurile dornice de a lupta împotriva evidenţei dumnezeirii Sale, Mântuitorul Hristos a cerut slăbănogului:”Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!”, aceasta însemnând că, într-adevăr, i s-au iertat păcatele, că Iisus Hristos era Dumnezeu Adevărat! În loc de concluzie, să mai spunem că Evanghelia acestei Duminici ne vorbeşte şi despre cei patru oameni care ne dau o lecţie de compasiune şi ajutorare faţă de un confrate în suferinţă, altfel spus, o lecţie admirabilă de receptivitate şi solicitudine, deoarece, nu este suficient să avem credinţă, să mergem la biserică, să facem din când în când câte o faptă bună, ci, trebuie mereu să fim săritori în ajutorarea celor strâmtoraţi de sărăcie, de boli şi de necazurile vieţii cotidiene. Totodată, Duminica a doua din Postul Mare, ne cheamă, între altele, la observarea acestor virtuţi, mult folositoare în zilele noastre: receptivitatea şi solicitudinea. Sunt cuvinte mai noi, adică neologisme, dar, să nu ni se pară grele, căci ele exprimă în chip minunat ceea ce ne propune Sfânta Evanghelie, adică, să vedem mai întâi ce înseamnă însuşirea omului de a fi atent la ceea ce se întâmplă în jur, cum ar fi azi, cu cei contaminaţi de coronavirus, bolnavi de alte afecţiuni, spre a vedea problemele şi necazurile semenilor, iar, nu în ultima instanţă, să remarcăm atitudinea plină de bunăvoinţă, de prietenie, 
faţă de cineva care are mare nevoie de ajutor, pentru ca noi să înţelegem pe deplin un amănunt aparent nesemnificativ al Pericopei Evanghelice, anume, acela în care cei patru bărbaţi care l-au adus pe paralitic la Mântuitorul spre vindecare s-au dovedit, deodată, receptivi la suferinţa confratelui şi plini de solicitudine prin modul în care l-au ajutat efectiv. În felul acesta, observăm că cei patru, cunoscând boala semenului lor şi încredinţaţi fiind că numai Mântuitorul îl poate face bine, i-au oferit timp şi energie pentru a-l duce la casa unde era Iisus, de aceea, cu totală solicitudine şi cu inteligenţă lucrătoare, au găsit rezolvarea: l-au introdus în casă prin acoperişul în care au făcut şi o spărtură ca să încapă bolnavul, pentru că aceşti patru oameni, ne dau o bună lecţie de compasiune şi ajutorare faţă de un confrate în suferinţă, o lecţie admirabilă, ca noi să avem credinţă, să mergem la biserică, să facem din când în când câte o faptă bună, să vedem şi să fim săritori în ajutorarea celor strâmtoraţi de sărăcie, boli, nu doar pentru a constata anumite stări de fapt, ci, pentru a trece la fapte, cu dragoste, răbdare, curaj, fermitate şi dăruire, fiindcă Bunul Dumnezeu ne dăruieşte învăţături ca să le punem la inimă şi să avem credinţă, aşa cum întotdeauna şi cu deplină adeverire, ne-a dat pildă El Însuşi!
Profesor Vasile GOGONEA
P.S. Sâmbătă, 14 martie 2020, începând cu ora 10,45, oameni de cultură şi credincioşi din judeţ şi din ţară sunt aşteptaţi la Mănăstirea Lainici, Gorj, unde va avea loc slujba de pomenire a lui Constantin BRÂNCUŞI, cu prilejul împlinirii celor 63 de ani de la înălţarea la cer a marelui sculptor.
