Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu cunoaşte viaţa şi suferinţa, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia, fiindcă alege locul şi timpul când îi eliberează pe oameni de boală şi suferinţă!

1144

În Duminica a 27-a după Rusalii; D +) Sf. Ier. Nicolae, arhiep. Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, Ap. Efeseni 6, 10-17; al Ierarhului Evrei 13, 17-21; Ev. Luca 13, 10-17 (Tămăduirea femeii gârbove); a Ierarhului Luca 6, 17-23, Evanghelia care se citeşte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în această a patra Duminică a Postului Naşterii Domnului, ne prezintă vindecarea unei femei gârbove, care suferea de această boală apăsătoare de optsprezece ani. Aşa cum consemnează textul Evangheliei, Mântuitorul Iisus Hristos vindecă neputinţa şi alină suferinţa, dăruind oamenilor sănătate trupească şi sufletească, mai ales dacă ei au credinţă vie, răbdare şi smerenie cu nevoinţă. Dumnezeul atoateveghetor şi atoateştiutor are iniţiativa vindecării omului, chiar dacă el nu solicită în mod expres vindecarea, fiindcă lipsa iubirii aduce, fie necredinţa, fie formalismul, reflectând faptul că neiubirea se întoarce împotriva credinţei, sau, altfel spus, lipsa iubirii afectează credinţa cea dreaptă. De altfel, păcatul gârbovirii, al formalismului, al ipocriziei, al pizmei şi al răutăţii, ne pândesc, deopotrivă, pe fiecare dintre noi, căci, de câte ori nu ne-am surprins şi noi a fi formalistul, ipocritul, invidiosul ori mâniosul din Evanghelie, iar, în ultimă instanţă, să luăm aminte că de toate, ne vom elibera, din moment ce unele ca acestea l-au aruncat în izolare şi ridicol chiar pe mai marele sinagogii! Constatăm, de altfel, că în poziţia trupului acelei femei gârbove, însăşi fiinţa ei se îndrepta spre pământ, limitându-i-se libertatea de mişcare, deci, ea devenind incapabilă de a mai privi în sus, către cerul îndumnezeirii. Femeia gârbovă acuză rolul satanei, ca şi cum diavolul ar fi tras-o în jos cu o funie pusă pe grumazul ei, deşi, a ales ca să răspundă de atât de multe ori îndemnului de a cădea în păcat, încât se obişnuise a se poziţiona astfel, aşa cum păcătosul care comite un păcat zi de zi, vreme de mulţi ani, greu se va mai putea opri ca să nu îl săvârşească şi numai dacă va primi putere de la Dumnezeu, aşa cum se întâmplă în orice tip de adicţie.
Constatăm, însă, că relaţia femeii gârbove cu Mântuitorul Hristos este una vizibilă, fiindcă Domnul Îşi pune mâinile asupra ei şi te-ai aştepta ca acest gest să adauge o greutate în plus poverii ce apăsa deja pe trupul sărmanei fiinţe. Dar, efectul este unul paradoxal, pentru că «apăsarea» nu o împovărează mai mult, ci, o eliberează întrutotul de greutatea păcatului.
Aceasta este şi situaţia pe care o constatăm în viaţa noastră duhovnicească, deoarece, atunci când alegem calea păcatului, care ne ispiteşte cu multă uşurinţă, parcă ne gârbovim din ce în ce mai mult, iar, când ne mângâie mâna Lui Hristos, putem să ne îndreptăm cu bucurie către cele de sus, aşa cum şi mâna duhovnicului, aşezată peste capul celui care tocmai s-a spovedit şi a acceptat să fie «rob al lui Dumnezeu», este o ipostază a unei dumnezeieşti atingeri, astfel încât accepţi să fii liber, ca să devii rob, sau să te faci rob, spre a deveni liber, iar, Dumnezeu cunoaşte viaţa şi suferinţa, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia, fiindcă alege locul şi timpul când îi eliberează pe oameni de boală şi suferinţă!

«Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: ,,Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu»!
Aşadar, în Duminica a 27-a după Rusalii, putem vedea cum Domnul nostru Iisus Hristos învăţa poporul într-o zi de sâmbătă, iar locul în care se petrec evenimentele relatate este sinagoga, spaţiu ales în mod special, pentru că acesta reprezenta contextul religios care Îi permitea să vorbească mai bine despre unele subiecte sensibile. Martorii la aceste evenimente petrecute în sinagogă erau numeroşi, mai ales că într-o astfel de zi, Mântuitorul Iisus vindecă această femeie care avea de aproape două decenii un duh de neputinţă şi «era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum» (Luca 13, 11). Mai vedem că şi de această dată, vindecarea se face prin cuvinte simple: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta!“, după care Îşi pune mâinile asupra ei, trupul gârbovit, atunci i se îndreaptă «şi a început să-L slăvească pe Dumnezeu» (Luca 13, 13). După vindecare, observăm atitudinea mai-marelui sinagogii, care nu îndrăznea să-L atace direct pe Iisus, ci o face într-un mod indirect, mustrând mulţimea, care venea să se vindece sâmbăta (Luca 13,14). Desigur, întâmplarea nu este singulară, pentru că de mai multe ori, Mântuitorul Iisus Hristos a fost atacat de către conducătorii spirituali ai iudeilor din acelaşi motiv, iar, ca urmare a vindecărilor săvârşite sâmbăta, adversarii Săi îşi formaseră o părere negativă, exprimată în mod clar şi în legătură cu alte vindecări petrecute tot în această zi. De aici, controverse, polemici sau conflicte între Iisus şi mai-marii sinagogii cu privire la interpretarea prescripţiilor legii, cele mai întâlnite fiind legate de sabat, marcând evenimente care au caracterizat specificul activităţii Mântuitorului în Galileea! Desigur, minunea relatată în textul Evangheliei este una de vindecare, iar Iisus o vindecă numai cu al Său Cuvânt, pentru că minunile sunt de ordin material şi spiritual, iar, când ni se vindecă trupul, ni se luminează mintea, se îndreaptă gârbovirea, ni se dă credinţă, iar demonii sunt alungaţi din noi, atunci când Harul Său coboară peste noi şi ne luminează ca să vedem lucrurile mai bine! Chiar prin înstrăinarea de natura lui de la creaţie, omul ajunge să îndepărteze de la el puterile fiinţei sale, să aibă o conduită plină de compromisuri, care-i gârbovesc sufletul şi trupul, pentru ca în final să se distrugă pe sine însuşi. În această situaţie precară, nu mai rămâne mare lucru din libertatea iniţială a omului, de aceea, considerăm că un prim pas pentru redobândirea adevăratei libertăţi este terapia duhovnicească prin Spovedanie, eliberatoare de păcatul înrădăcinat în suflet. Povara păcatului este grea şi de multe ori este izvor de nelinişte, de angoasă, întreţinând activitatea demonilor care profită de această stare bolnavă, mai ales că seamănă tulburare şi nelinişte în suflet, prin toate mijloacele necurate. Iar, dacă vrem să fim sănătoşi duhovniceşte, să ne regăsim verticalitatea lăuntrică spre mai bine, trebuie să identificăm întâi greşeala, păcatul, iar, în pofida faptului că începutul poate fi anevoios, cu multă răbdare, vom fi mângâiaţi de harul Lui Dumnezeu şi calea ni se va părea mai uşoară, compromisul, sub diferitele sale forme, poate că nu ne va mai gârbovi sufletele, când vom afla odihna şi vom începe să descoperim învăţătura mântuitoare şi liberatoare a Domnului nostru Iisus Hristos, mai ales că numai Dumnezeu cunoaşte viaţa şi suferinţa, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia, fiindcă alege locul şi timpul când îi eliberează pe oameni de boală şi suferinţă!

«Iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârşite de Dânsul»!
Pericopa Evanghelică a femeii gârbove, ni-L arată pe Iisus Hristos ca fiind Biruitor, deoarece fariseii ies ruşinaţi, mânia mai-marelui sinagogii e înfrânată şi făcută de ocară, în vreme ce toţi ceilalţi împreună cu gârbova cea vindecată se bucură şi preamăresc Puterea Lui Dumnezeu! Potrivnicii Domnului au fost învinşi, birocraţia a pierdut lupta, iar binele, sănătatea şi împlinirea au pus deplină stăpânire pe sufletul oamenilor, pentru că mereu este vremea de a săvârşi binele, fără nici o amânare, fără nici o căutătură lăturalnică a ochiului minţii. Prin urmare, mereu suntem datori a ţine piept îngustimii şi răutăţii unor semeni de-ai noştri, pentru că în orice clipă, Mântuitorul ni se înfăţişează ca Iisus Biruitorul în toată măreţia şi puterea Lui vindecătoare şi milostivă!
Ca un mare şi neînfricat strateg, ca unul ce ştie că defensiva cea mai bună e însăşi ofensiva curajoasă, dar şi ca un medic bun şi netrândav care nu stă mult pe gânduri ca să intervină să tămăduiască, Domnul Iisus Hristos a văzut-o pe femeia gârbovă, a chemat-o la El şi a vindecat-o ca un Dumnezeu, pentru că şi în condiţii de pandemie mai mult sau mai puţin regizată de către mai marii Sinagogii mondiale, Domnul se dovedeşte un strateg de mare clasă, doctor fără de zăbavă, dar şi Domnul abilităţii la nivelul minţii omeneşti, poate chiar cu mult deasupra micimilor, invidiei mărunte, pizmei intrate pe furiş în sufletele apăsate de frica morţii, procedurismului, meschinăriei care clamează în văzul lumii cu neruşinare de paparudă şi cu ifose de cărturar copleşit de fariseism, pentru că El este Domnul puterii, Domnul biruinţelor, Domnul milostivirii neobosite şi al înlăturării piedicilor scornite de anumite minţi în calea libertăţii adevărate! Într-o tâlcuire de o stringentă actualitate legată de boala pandemică, Sfântul Nicolae Velimirovici spune tranşant că Europa de azi o reprezintă pe femeia gârbovă, mai ales că din momentul când întâi-stătătorii duhovniceşti ai Europei, fără ştiinţa şi voia popoarelor europene, s-au rupt de adevărata Biserică a Lui Hristos, din Răsărit, de atunci, omenirea europeană a început din ce în ce mai mult să se gârbovească şi să-şi aplece capul spre pământ, iar, veacul al XX-lea a fost veacul cel mai bolnav din viaţa omenirii europene, iar, capul omenirii s-a aplecat atât de jos, încât s-a împreunat cu genunchii, iar de aici, nu mai poate vedea decât pământul şi viermii pământului! Deci, văzând numai pământul, omul european s-a luptat doar pentru pământ, auzind numai pământul, toată ştiinţa omenească s-a lăsat purtată de freamătul pământului, simţind numai miasma putreziciunii pământeşti, care a covârşit deodată toate bine-plăcutele miresme cereşti. Atunci, tehnologia a ispitit mintea femeii gârbove, ca să cerceteze pământul şi cele din pământ, a cercetat plantele şi rădăcinile, viermii mari şi mici, ca şi pe cei foarte mici, pe cei văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Pricina gârbovirii Europei stă în călcarea legii Lui Dumnezeu, şi mai cu seamă în necinstirea părinţilor săi, căci, nimic nu pedepseşte Dumnezeu cu mai multă asprime decât păcatul copiilor împotriva părinţilor, ca un păcat împotriva Părintelui ceresc, iar, cel care îşi cinsteşte părintele pământesc, acela îşi cinsteşte şi Părintele ceresc! În loc de concluzie, să spunem că trăindu-ne viaţa fără a avea ca reper poruncile Evanghelice, căutând libertatea în afara Cuvântului Lui Dumnezeu, nu dobândim nici un fel de libertate, ci, devenim sclavi ai fricii pandemice şi ai fariseilor lumii, care au în mână banii, deci, ochii diavolului, cel care ne ispiteşte ca să nu-L alegem pe Hristos! Aşadar, să ne facem de bunăvoie robi ai Lui Dumnezeu, întru toate ascultători de El, împlinind ceea ce Domnul a poruncit sau, mai degrabă, ne-a îndemnat să facem spre binele nostru, pentru că numai Dumnezeu cunoaşte viaţa şi suferinţa, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia, alegând locul şi timpul când îi eliberează pe oameni de boală şi suferinţă!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here