Lumea gorjenească / Trei fapte ale unor gorjeni cu suflet mare

261

Cu bune şi cu rele, lumea gorjenească este diferită, cred, de alte lumi şi zone ale României. Nu din alte pricini, Tudor Arghezi – cel mai mare poet român al secolului XX, prozator, pamfletar şi publicist de clasă remarca: “Gorjeanul, comparat cu ceilalţi români, consideraţi pe judeţe, are nu ştiu ce are, ceva aşa, ca un lipici al lui, a noimă de aristocraţie…”
Vă voi prezenta, în puţine vorbe, câte ceva despre nişte oameni deosebiţi nu numai în ceea ce fac sau au făcut în profesiile domniilor lor, ci şi ca faptă ori fapte ce vorbesc despre generozitatea şi mărinimia sufletului fiecăruia.

Brâncuşiologul Vasile Vasilescu, mare boier ot Bălăneşti
Habar nu am de când îl ştiu. Să-l cunosc prea bine, nici atât. De fapt, nici pe mine nu mă ştiu suficient de bine. Totuşi, cu toate că omul nostru este de loc din Bălăneşti, când i-am oferit o rubrică la revista Săptămâna turistică, prin 2007 sau 2008, se alinta ca fiind “Ţăran cu buletin de Bucureşti”.
De meserie, Vasile Vasiescu este inginer electronist, ca absolvent al Politehnicii din Bucureşti şi a lucrat la defuncta ROMTELECOM, deţinând funcţia de director cu investiţiile, până anul acesta, când s-a pensionat. N-a făcut caz, vreodată, de pregătirea sa ştiinţifică ori de funcţii. Bag seama că a fost şi poate mai este poet, critic de artă cu vechi ştate, eseist şi, mai ales, un excelent brâncuşiolog. Nu doar prieten cu brâncuşiologii. Chit că şi varianta aceasta este adevărată.
Lumea gorjenească este titlul unei reviste lunare sau trimestriale scoasă cu truda domniei sale şi a dragei lui soţii, Doamna Ioana Negrescu (după numele de fată, soră a actorului şi directorului Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” Târgu-Jiu). Plus pe cheltuiala sa, motiv pentru care, între timp, revista şi-a încetat apariţia. A mai scos un supliment săptămânal de 8 pagini, intitulat “După Brâncuşi”, iar articolele, eseurile şi poemele dedicate lui Brâncuşi în acel supliment al defunctei reviste Polemika au fost strânse în volumul botezat, nici nu se putea altfel, decât tot “După Brâncuşi”.
Nu mai am acel volum pe care mi-a acordat un autograf, apoi mi l-a cerut înapoi, ca să-l ofere brâncuşiologului clujean Constantin Zărnescu, cu obârşii vâlcene, Vasile Vasiescu promiţându-mi că-mi va da altul. Vorbe, vorbe… Că promisiunile nu costă. Anul acesta a mai tipărit două reviste de cultură: Luceafărul de Bălăneşti şi Drumuri brâncuşiene, ambele ca proiecte realizate cu sprijinul Consiliilor Locale şi primăriilor Bălăneşti şi respectiv Craiova.

SAM_1492Excursii la Mănăstirea Prislop, la Ocnele Mari şi lăcaşe de cult din Vâlcea datorate lui Petre Remetea
În cazul lui Petre Narcis Remetea, recunosc, ştiu câte ceva doar din auzite. Dar nu-i vorba de urechisme, ci chiar de fapte reale. Petrecute prin dania şi osârdia aceluia care din puţinul lui vrea să facă câte un bine, cât de mic, comunităţii ceva mai neputincioase. Omul este din Tismana, unde cu siguranţă se bucură de o bună reputaţie din moment ce a izbutit să fie ales consilier local ca independent, la alegerile locale din iunie 2012.
Acum cu vreo lună de zile în urmă, domnul consilier local Petre Remetea a sponsorizat călătoria cu autocarul a nu mai puţin de 55 pensionari din oraşul Tismana la Mănăstirea Prislop, acolo unde este mormântul Părintelui Arsenie Boca. Mare duhovnic în timpul vieţii, pictor de biserici şi vizionar. Ca şi un tămăduitor nu numai al sufletelor, dar şi al trupurilor celor care apelau la puterile miraculoase ale Sfântului. Înainte de a vă spune una din zicerile sale importante, să amintesc faptul că celebrul tablou al “Intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia” este o pictură semnată de Arsenie Boca. Înainte de trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca, prin decembrie 1989, Sfântul a proorocit ce se va petrece. Ba mai mult, şi-a prezis chiar moartea fizică, alinându-i pe credincioşi cu vorbele: “De unde mă voi duce, vă voi ajuta mai mult.”
Ei bine, duminica viitoare, în 9 noiembrie 2014, acelaşi Om cu suflet mare ajută alţi pensionari din oraşul Tismana să meargă într-o nouă excursie. De data aceasta, ţinând seama de faptul că pensionarii mai au beteşuguri şi răcesc uşor, Petre Remetea le oferă şansa de a merge la Salina Ocnele Mari, unde pensionarii vor pătrunde în subteran, unde vor adăsta vreo 2-3 ore şi aerul sărat le tratează răcelile.
Şi dacă tot vor ajunge în judeţul cu cele mai multe şi valoroase mănăstiri, după cele din Nordul Moldovei, pensionarii se vor ruga şi la patru-cinci mănăstiri vâlcene.

GLASUL CETĂŢII – glasurile oamenilor de cultură ai oraşului Ţicleni
Sub egida Primăriei oraşului Ţicleni şi a Consiliului Local al aceleiaşi urbe a apărut o minunată publicaţie gen revistă ilustrată, cu coperta la policromie, GLASUL CETĂŢII, care-i mai mult decât un Anuar al oraşului Ţicleni, aşa cum îşi propuseseră editorii.
Nu lipsesc un cuvânt de început, care intră în subiect exact ca în genul epistolar cu “Stimaţi cititori”, semnat de Primar Radu Constantin, o hotărâre a Consiliului Local privind stabilirea colectivului de redacţie al Anuarului oraşului Ţicleni “Glasul Cetăţii”, Bugetul pe anul 2013, tabele cu obiectivele de investiţii pe anul 2013, nu puţine, realizările în 2013, o listă cu personalul Primăriei oraşului Ţicleni în 2013, apoi lista celor 15 consilieri locali, pagini dedicate şcolii generale şi liceului ce a împlinit 40 de ani de la înfiinţare, inclusiv Cuvântul juristului Ion M. Ungureanu, la împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea Liceului Ţicleni.
Casa de Cultură are 55 de ani de la inaugurare, iar Biblioteca orăşenească “Nicolae Diaconu” îi calcă pe urme. Activităţile social-culturale şi sportive, paginile de istorie întregesc un sumar bogat. Care este completat cu autorii din Ţicleni şi cărţile lor: Valentin-Cristian Ciurea, Nicolae Diaconu, Vasile Gogonea, Elena şi Marcel Istrate, Constantin Rădoacă, Claudia Puşcaş, Didona Croitoru, Constantin Şofei, Constantin E. Ungureanu, Eugenia Ungureanu şi Ion M. Ungureanu, Ion Vâlceanu-Văleanu. La final sunt dedicate pagini memorialistico-documentare despre oameni care au marcat existenţa oraşului Ţicleni.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here